balada populară,,Soarele și luna”(fragment)

”Foaie de cicoare,
În prunduţ de mare
Iată că-mi răsare
Puternicul soare.
Dar el nu-mi răsare,
Ci va să se-nsoare;
Că mi-a tot umblat
Lumea-n lung şi-n lat,
Ţara Românească
Şi Moldovenească
Lungiş,
Curmeziş,
Măre, nouă ai,
Tot pe nouă cai;
Patru-a ciumpăvit,
Cinci a omorât
Şi tot n-a găsit
Potrivă să-i fie
Vro dalbă soţie;
Făr' de mi-a găsit
Şi mi-a nemerit,
La nouă argele,
Nouă feciorele,
În prunduţ de mare,
Pe unde răsare.
Soarele şi luna
A mai mitică,
Ca o floricică,
În mijloc şedea,

La lucru lucra,
Pe toate-ntrecea;
Că ea tot ţesea.
Ţesea, -nchindisea,
Şi ea se numea
Ileana
Simzeana,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui.
Soare răsărea,
Şi Soare-mi venea
La gură d-argea.
Cu dânsa vorbea,
Frumos c-o-ntreba,
Din gură-i zicea:
- Ileană, Ileană,
Ileană Simzeană,
Doamna florilor
Ş-a garoafelor,
Sora Soarelui,
Spuma laptelui,
Ţeşi şi-nchindiseşti,
Fir verde-mpleteşti
Şi mi te zoreşti
Cămăşi să-mi găteşti,
Şi mi te grăbeşti
Să te logodeşti”.....

Balada populară este o specie a genului epic în versuri, de mare întindere, uneori şi cu caracter liric  sau dramatic  în care sunt relatate întâmplări cu caracter istoric, legendar, fabulos, eroic, familiar, fantastic.Balada populară,,Soarele și luna”este o baladă fantastică.

            Un prim argument în sprijinul acestei afirmații îl reprezintă acțiunea simplă care urmărește un singur fir narativ. Balada populară "Soarele si Luna" este mai apropiată de basm, deoarece este o baladă mitologică, unde fabulosul este mai accentuat prin personificarea astrului și introducerea unui personaj specific basmelor:Ileana.

Narațiunea începe prin expozițiune, în tradiția epicii populare de ficțiune, prin formula,,frunză  de cicoare”,apoi este prezentat Soarele,răsărind ,,în prunduțul de mare”,un peisaj la malul mării.Venindu-i vremea de însurătoare, Soarele coboară de pe cer, ca să-și caute aleasa pe pământ,are dorințe lumești: de a se însura,își caută,,dalbă soție”. Căutările lui au fost însă zadarnice,a colindat,,lumea-n lung și-n lat”,,a omorât”cinci cai în alergarea sa.

Intriga îl arată pe Soare undeva pe pământ,unde,,la nouă argele”- războiaie de țesut , zărește o fată,,ca o floricică”,hărnicia ei este redată prin repetiția,,lucra,lucra”,iar numele este Ileana Simzeana,zâna-,,doamna florilor ș-a garoafelor”,simbolul dragostei şi armoniei care se identifică cu simbolismul copilăriei.Atmosfera narațiunii este fantastică, astrului, dându-i-se atribute omenești prin personificare.

 Dar ea este ,,sora lui”,a Soarelui,căruia printr-un discurs pasional îi adresează cuvinte pline de admirație,dar și aluzii de însoțire,de logodnă între ei doi; prin folosirea pronumelui ,,mi” :,,să-mi gătești...mi te grăbești să te logodești.”

           Un alt argument este atmosfera narațiunii-fantastică: Soarelui atribuindu-i însușiri  omenești ,este viu,prin personificare: se coboară pe pământ, se îndrăgostește nebunește, are puteri supranaturale,este orbit de iubire. Ileana,sora lui,pentru puritatea și frumusețea ei răpitoare este Ileana Cosânzeana a basmelor noastre.Portretul este plin de gingășie, exprimat  prin diminutive: ,,mititică", floricică",apoziții:,,doamna florilor ș-a garoafelor”,,,spuma laptelui” care au o valoare stilistică deosebită. 

Tot sub aspect stilistic se remarcă și îmbinarea narațiunii cu vorbirea directă în care se întrebuințează formele de vocativ: ,,Ileană",,Puternice Soare”, verbe la  modul indicativ,imperativ .

Narațiunea conține și unele cuvinte și expresii populare care dau farmec relatării, fiind și ele o dovada a oralității povestirii. Naratorul își prezintă personajele la început prin narațiune și descriere,apoi urmărindu-l pe Soare,plin de pasiune prin adresarea directă. Vocea autorului este naratorul. Acesta se implică afectiv în acţiunile narate, exprimând deschis simpatia faţă de Ileana şi surprinderea  faţă de Soare,care ,îndrăgostit, este gata să încalce legile morale. Sub raportul versificației, apar elementele caracteristice: monorima, ritmul trohaic, măsura de 6-7 silabe.