genul dramatic-fragment din opera,,Bălcescu”de Camil Petrescu

,,Bălcescu: Dacă mi-ar îngădui Știrbey să cobor,aș merge pe jos până la București,pentru ca să simt pământul sub tălpi...Să mă lovesc de toate glodurile drumului.

Alecsandri: Cum poți să vorbești așa?...Aici te-ar ucide viscolele și toamnele ploioase...îți trebuie soare mult...

Bălcescu: Ce știi tu?Ce știți voi?(merge la balustrada vaporului).Uite,vezi tu Dunărea asta mâloasă?Vezi cerul ăsta cenușiu?De ieri stau pe punte și m-am simțit mai bine decât pe Mediterana ta însorită.Am ascultat până am adormit orăcăitul broaștelor astea de la Galați,și niciodată nu m-a pătruns mai adânc.

Alecsandri: Mie,drept să-ți spun,mi se pare o nebunie să stai în septembrie o noapte întreagă pe puntea vaporului.

Bălcescu: Ascultă,Bazil,și înțelege.Știi tu când m-am simțit mai sănătos în acești zece ani, de când sunt bolnav?Când am dormit o lună în bordei,în pădure,în Țara Moților...Și după aceea trei săptămâni...cât a durat drumul până la Belgrad...Avram Iancu mă sfătuise,ca să pot trece printre trupele imperiale,să mă prefac vânzător de ciubere.Mi-a dat 50 de galbeni și un car de ciubere...iar eu cu însoțitorii mei ne-am îmbrăcat în straie de munteni și ne-am spoit pe față cu funingine.Ca nu ne trădăm cumva,ne tocmeam cu babele câte o oră pentru doi-trei creițari.Era tot pe vremea asta,ploua și dormeam pe iarbă sub car.N-am tușit o dată,trei săptămâni cât a durat călătoria,iar la Belgrad,medicul,care mă văzuse cu câteva luni înainte și mă știa bolnav,spunea că nu mai pricepe nimic.Ah,să mai muște iar viscolul din obrazul meu pe dealul Topologului,ca în atâtea ierni când veneam în sanie,învelit în sarică,la Pitești!Mi-ar face de zece ori mai bine decât soarele leșinat al Mediteranei.”

                                                                   (Camil Petrescu, Bălcescu)

 

Fragmentul din opera dramatică,,Bălcescu”de Camil Petrescu este textul în care autorul își exprimă gândurile, ideile, viziunea în mod indirect, prin intermediul unor personaje angajate într-o acțiune ce se derulează în fața spectatorilor, fiind generată de conflicte puternice. Fragmentul aparţine genului dramatic, deoarece: principalul mod de expunere prezent în text este dialogul; autorul lipseşte din textul dramatic; structura textului este alcătuită din replici ; numele fiecărui personaj este menţionat înaintea replicii.  

                În primul rând, dialogul dramatic este principalul mod de expunere. Cele două personaje:Bălcescu și Alecsandri schimbă replici într-un ritm viu: Bălcescu este trist ,fiindcă nu i se îngăduie să coboare pe pământul românesc.Aerul și cerul,cântecul broaștelor îl fac să se simtă bine,acasă. Alecsandri nu-i înțelege dorința,părându-i-se neconfortabilă atitudinea acestuia.Bălcescu îi povestește despre o experiență trăită alături de niște oameni în drum spre Belgrad,a dormit în pădure,pe iarbă,iar medicul a fost uimit de starea lui. Se dorește în viscolul țării decât sub soare străin. Discuția este destinsă și fiecare dintre cele două personaje se simte confortabil.

               În al doilea rând, se observă interesul pentru construcția personajelor: Alecsandri este surprins de atitudinea lui Bălcescu,care ar dori să alerge pe pământul natal,nu înțelege de ce a stat o noapte pe puntea vaporului,în luna septembrie.Alecsandri se dovedeşte un prieten adevărat, sensibil şi iubitor. Portretul lui Bălcescu reiese în mod indirect din vorbele personajului. Bălcescu iubeşte cu patimă România, evocând natura dezlănţuită şi crudă şi, mai mult decât orice, vrea să-i simtă ,,pământul sub tălpi” şi să-i audă glasul: ,,am ascultat până am adormit orăcăitul broaştelor’’. Considerându-se un neînţeles:,,ce ştii tu?’’, încearcă să-l facă pe Alecsandri să priceapă ,,Ascultă ... şi înţelege’’ că natura ţării este ca un cămin pentru el:,,ploua şi dormeam pe iarbă, sub car’’, care ’,,mi-ar face de zece ori mai bine decât soarele leşinat al Mediteranei’’. Patriot înflăcărat, personajul devine convingător, atunci când argumentează că nici medicul ,,nu mai pricepe nimic’’ din faptul că, deşi plouase şi dormise pe iarba de sub car, nu tuşise niciodată în cele trei săptămâni cât a durat călătoria, deşi era bolnav. Bălcescu realizează că nici ceilalţi oameni nu-i înţeleg dragostea sfâşietoare de ţară, unde se simte totdeauna mult mai bine cu sănătatea în ,,viscolul....în atâtea ierni”,decât sub soarele străin al Mediteranei. Dialogul este despre sănătatea lui Bălcescu, despre nostalgia pe care o simte,neputând păși pe pământ,iar amintirile le povestește cu drag.Se remarcă o singură indicație de regie, cadrul se constituie din replicile personajelor,iar modalităţile de realizare a oralităţii sunt: dialogul, expresii onomatopeice:,,ah”; interogaţii retorice:,,Ce ştii tu? Ce ştiţi voi?’’;
adresarea directă: ,,- Ascultă, Bazil";,,Cum poţi să vorbeşti aşa?" Se remarcă apariția numelui lui Avram Iancu,bun sfătuitor pentru Bălcescu.         

             În concluzie, datorită argumentelor arătate, se poate afirma că fragmentul aparține unei opere dramatice.