,, A fost ce a fost... A fost un împărat....
Și împăratul acela avea o grădină de parcă nici raiul nu era mai rai decît ea. Plină de pomi, plină de flori, plină de pasări și de mîndrenii, iar chiar în mijlocul grădinei o fîntînă de lapte dulce. Nici că se mai afla pe podul pămîntului fîntînă scumpă ca aceea. Dar nime nu era iertat să ieie lapte dintr-însa, nici chiar pentru curtea împărătească, căci așa dedese împăratul poruncă. Și de ce poruncise el așa? El va fi știut, destul că păzitori erau acolo zi și noapte, ca nici pasăre măiastră să nu se apropie de ea.
Într-o dimineață vin păzitorii înaintea feței luminatului împărat și zic:
— Înălțate împărate! De cînd străjuim la fîntînă, încă pățanie ca cea de astă noapte nu ne-a mai păscut; colo cătră miezul nopții era lună de se vedea ca ziua, cînd numai auzim ceva lipocind în fîntînă. Mergem mai aproape, – adică un om străin se scălda acolo și se zvîrgolea în lapte de săreau stropii cît colo din fîntînă. Dacă am zis să iasă, el a rîs de noi; iar cînd a văzut că întindem puștile cătră el să-l pușcăm, știuldic! în fundul fîntînei, și nu l-am mai văzut.
Împăratul s-a supărat de vestea asta și a pus păzitori și mai mulți, dar în zadar, că din ora cînd s-a arătat mai întîi, în toată noaptea venea de se scălda și cînd păzitorii dau să-l prindă ori să-l puște, se știuldica în fundul fîntînei și atîta-l vedeau pînă în altă noapte. Se luase împăratul pe gînduri: ce ar fi de făcut? Trimis-a cărți în toate părți și răvașe prin orașe, că cine s-a afla să prindă și să scoată din fîntîna cea de lapte dulce, viu sau mort, pe cel ce cutează a se scălda acolo, va căpăta mare cinste, avere și boierie. Și cercatu-și-au norocul sute și mii de voinici, dar după ce străjuiau două-trei nopți și vedeau că nu pot, se duceau de unde au venit cu buzele umflate.”
(Tata florilor—basm popular)
Basmul este o specie literară epică, de mare întindere, în care personaje reprezentând binele şi răul se înfruntă, totul terminându-se cu triumful binelui. Lumea basmului, populată cu personaje tipice (împăraţi, feţi-frumoşi, zmei) stă sub semnul supranaturalului. Basmul are formule specifice, de început, de mijloc şi de final. Titlul acestui fragment este numele personajului principal-o metaforă-un nume căruia nu i se dezvăluie originea, omul ce primește de la flori rolul de a domoli dorul de viaţă,de frumos.
În primul rând este un text epic: cu acţiune, personaje, narator. În ceea ce priveşte acţiunea, dintre momentele subiectului sunt prezente expoziţiunea şi intriga. Un împărat avea o grădină simbolul raiului pămîntesc, al cosmosului, o imagine de Paradis cu o fântână,,de lapte dulce”,loc vrăjit al tinereții veșnice, al continuităţii vieţii,loc păzit continuu,pentru a nu fi ferit de acțiunile oamenilor. Intriga constă în apariția unui om străin ce se scaldă noaptea în fântână și care dispare misterios în fundul fântânii. Apoi urmează numai partea de început a desfăşurării acţiunii. Împăratul a pus păzitori mai mulți,a dat de veste că acela care-l va prinde pe cel ce cutează a se scălda în fântână,,va căpăta mare cinste”.Niciun voinic nu a reușit să-l prindă pe răufăcător.
Naratorul povesteşte întâmplările la persoana a III-a.
În al doilea rând, fragmentul aparţine unui basm, deoarece lumea înfăţişată are caracteristici supranaturale:o grădină ca un Paradis pămîntesc cu o fântână cu lapte dulce,apă a nemuririi,un om ce apare din adâncuri și se scaldă în lapte ca un ritual al veșniciei-este o întâmplare ciudată, cu acea fiinţă misterioasă. Personajele care populează această lume sunt şi ele specifice basmului: împăratul-stăpânul unui loc deosebit de frumos și al unei fântâni ciudate,este autoritar,dornic de a-și păstra frumusețile grădinii,dar și generos pentru cei ce-i vor îndeplini poruncile.Omul misterios, ce apare din adâncurile fântânii și se scaldă în noapte,este așezat între cer și profunzimea pământului,se scaldă în laptele fântânii,poate pentru a-și păstra nemurirea.
Un al treilea element caracteristic basmului este formula iniţială:,, A fost odată…, care plasează acţiunea într-un timp nedeterminat, fabulos,iar noaptea este poarta spre eternitate,când se produc fenomene stranii.Narațiunea este modul de expunere din fragment,iar dialogul aparține slujitorului nedumerit de apariția stranie.
În concluzie, caracterul epic, universul supranatural şi formula iniţială sunt elemente care indică faptul că fragmentul aparţine unui basm.
!!! Cea mai simplă formulă inițială a basmului românesc este „A fost (era) odată…”. Formula respectivă constată existența unor personaje și, totodată, le plasează în timp, ea conține o afirmație: cândva au trăit un împărat și o împărăteasă...etc. Timpul nu este precizat! O altă formulă inițială se formează prin adăugarea unui nou element „ca niciodată” subliniază caracterul excepțional, unic al faptelor relatate. Introducerea noului element schimbă structura formulei, astfel, verbul,,a fi” cu înțelesul de a trăi, a viețui, căpătă forma impersonală cu sensul de: a se petrece, a se întâmpla, a avea loc. Rezultă în felul acesta o formulă de sine stătătoare care nu se referă la personajele basmului, ci plasează în timp acțiunea în general!!!!!!!!
