,Am tresărit.Să o văd din nou pe fata cu portocale,în
același hanorac portocaliu,cu o pungă absolut identică în brațe,mi s-a părut la
fel de ireal ca un miraj.Din acel moment povestea asta cu portocale a devenit
însăși esența misterului pe care trebuia eu să încerc să îl dezleg.Apropo,ce
fel de portocale erau?Aveam senzația că micii sori portocalii străluceau atât
de puternic,încât a trebuit să mă frec la ochi. Aveau o strălucire galben-aurie
cu totul diferită de portocalele pe care le văzusem până atunci.Mi se părea că
puteam simți chiar prin coajă cât de pline de suc erau.În orice caz,nu erau
niște portocale obișnuite!
M-am strecurat în local și m-am așezat la o masă
cam la vreo patru-cinci metri de ea.Înainte de a mă hotărî ce să fac,am vrut să
stau puțin și să mă uit la ea,gustând plăcerea inexplicabilei imagini.
Am avut impresia că nu mă observase,însă și-a
ridicat dintr-odată privirea din cartea pe care o citea și m-a privit drept în
ochi.Și astfel m-a surprins asupra faptului,pentru că și-a dat seama că
stătusem acolo o vreme tot uitându-mă la ea.Mi-a zâmbit cald și acel
zâmbet,Georg,putea să topească întreaga lume,căci,dacă lumea l-ar fi văzut,ar
fi avut puterea să oprească toate războaiele și toate dușmăniile de pe întreaga
planetă,în orice caz s-ar fi încheiat îndelungate armistiții.”
Jostein
Gaarder este unul dintre cei mai mari cunoscuți scriitori norvegieni.
,, Fata cu portocale” este povestea unei poveşti.
Tânărul de cincisprezece ani, Georg Røed descoperă (sau mai degrabă i se
descoperă de către bunicii lui) o scrisoare de la tatăl lui, Jan Olav, care
murise când Georg avea doar patru ani. O scrisoare sub forma unei poveşti
menite să fie citită peste ani şi ani, o scrisoare ce stătuse ascunsă în tot
timpul ăsta în căruciorul de bebeluş pe care tatăl ceruse cu limbă de moarte ca
familia să-l păstreze.
,,Fata cu portocale” este numele
personajului prezentat de povestitor: ,,fata ”este un subtantiv articulat, o necunoscută,fără
nume,dar revăzută de povestitor cu plăcere; portocalele sunt fructe de aur,
fructe ale zeilor, culoarea portocalei aduce viață, o nouă lumină și un nou
început, este caldă, fericită, dăruiește senzația de tinerețe, veselie, este o
culoare regală.
Caracterizarea
directă este făcută de autorul-narator care-și începe confesiunea
printr-un verb,pers.I sing., ce exprimă înfiorare,,am tresărit”-este un moment ce creează impresia unei trăiri puternice.Revederea fetei este un prilej de a
o descrie:fata este îmbrăcată cu un
hanorac portocaliu și de astă dată cu aceeași pungă,totul i se pare un ritual necunoscut
sau nepătruns de raţiune,o taină.
Ar dori să dezlege
enigma portocalelor,de parcă ar fi o închipuire.Ca într-un alt univers,portocalele
devin,,mici sori”,este asemenea unei iluzii optice plină de farmec,vrajă,fascinaţie.Totul
era straniu,inexplicabil pentru un om obișnuit.Dorința de a o vedea pe fată îl
duce cât mai aproape de ea.
Caracterizarea
indirectă a fetei reiese din comportamentul fetei care-l privește
direct,deschis,sincer.Știind că este privită,nu se sfiește ,privește îndrăzneț
și-i zâmbește admiratorului său,lăsându-și cartea.Zâmbetul fetei aduce strălucire;
scânteiere în jurul ei, iar naratorului i se pare că poate face viaţa cu mult
mai frumoasă,este limbajul universal al bunătăţii,răspândește pacea în
univers.Fata împărtăşeşte zâmbetul lumii, poartă în el un simbol al
prieteniei şi păcii. Zâmbetul ei vine dintr-o pace interioară,
din bucuria unei inimi bune.Prin zâmbetul ei devine o Prinţesă a păcii.
Trăsăturile
morale ale fetei reies, indirect, din faptele, gesturile şi atitudinea ei: se
îmbracă în portocaliu, culoarea fericirii. Totodată, această culoare are un
efect stimulator emotiv, dă senzaţie de apropiere. Este o culoare sociabilă, care
lasă impresia de optimism, veselie.Portocalele pe care le duce în pungă deschid
poarta sincerității către oameni,iar cartea pe care o citește nu o depărtează
de cei din jur.
Scriitorul narează
la persoana I-a singular,nu povesteşte rece, indiferent,se implică, participă
sufleteşte.Expresivitatea limbii sale provine din curiozitatea cu care
descrie,observă,în mod deosebit din comparaţia portocalelor cu,,sori”,din
întrebarea căreia nu-i dorește un răspuns sau din adresarea directă,prietenoasă.Fraza scriitorului
este frumoasă,păstrând firescul și spontaneitatea vorbirii.Interesant este
misterul fetei,al culorilor,al fructelor,al surâsului ei,al felului în care cei
doi se întâlnesc în priviri.Totul rămâne un mister....
