Septembrie e, uneori, doar o prelungire a verii... mimozele
încă-s în floare....iar în octombrie mă plimb printre castanele rostogolite
printre frunzele uscate de pe jos, însoțit
de un vânticel parfumat.
Se spune că ultima lună de toamnă e groaznică: frig,
ceaţă, melancolii. Oare Brumarul să fie cea mai urâtă filă din calendar?Eu
aștept să vină la mine vântul: să-l văd cum vine, bucuros că mă vede,
fugărind nişte frunze, făcându-le să zboare; să mă umple de frunzele de sus rostogolite
printre cele uscate ca un vânt lăudăros de noiembrie. Dar vântul de noiembrie e
bun,jucăuş și răsuceşte petale în aer şi le face să zboare, ca pe nişte fluturi
galbeni... Uite-l! a venit până la tine,la mine,oriunde... și-a dăruit frunze,
a îngălbenit aleea şi a făcut-o să danseze...a adus miros de lemne ce ard în
sobă, mirosul de frig şi fum...e mirosul de noiembrie.Şi închid ochii să ascult
mai bine.
Noiembrie aduce
o aşteptare albastră şi cuminte a ninsorii, un timp încet şi molcom şi vrăjit
care spune că nu mai e mult şi va veni Crăciunul.
Noiembrie e
aşteptare.
Noiembrie înseamnă paşii printr-un covor
galben, fâşâitul adormitor al frunzelor.
Noiembrie e lumina puţină care începe să semene
a seară, dis-de-dimineaţă.
Noiembrie e ca
şi cum ar ninge, noiembrie e bucuria încremenită.
Ce aduce toamna lui noiembrie? Linişte, ritm,
culoare, savoare, salvare.
Și din nou pornesc
pe străzi răscolind frunze, dezvelind amintiri.
În noiembrie,
nu mai am nimic de privit pe fereastră...cerul pare acoperit cu cenușiu. Asta
pentru că trebuie să doarmă din când în când. După privirile iscoditoare ale
verii e foarte obosit şi, înainte să se culce, se înveleşte cu plapuma lui noroasă.
Iar cerului nu-i place să fie văzut în timp ce doarme. De-asta în noiembrie,
atât de puţină lumină şi atât de puţin cer ajung până la noi.
