Poezia,,Poveste sentimentală”de Nichita Stănescu

,, Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.
Numai cuvintele zburau între noi,
înainte şi înapoi.
Vârtejul lor putea fi aproape zărit,
şi deodată,
îmi lăsam un genunchi,
iar cotul mi-înfigeam în pământ,
numai ca să privesc iarba-nclinată
de căderea vreunui cuvânt,
ca pe sub laba unui leu alergând.
Cuvintele se roteau, se roteau între noi,
înainte şi înapoi,
şi cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, într-un vârtej aproape văzut,
structura materiei, de la-nceput.”

    Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul transmite în mod direct sentimente și gânduri prin intermediul imaginilor artistice si al figurilor de stil.

                                  Trăsăturile definitorii ale genului liric:

-prezența eului liric prin verbe, pronume personale ( eu, mie, imi, mi, mă, m, noi, nouă, ne, ni) și adjective pronominale posesive ( meu, mea, mei, mele, nostru, noastră, noștri, noastre) la persoana I, numărul singular și sau plural.

-adresarea directă prin verbe, pronume personale ( tu, ție, îți, ți, voi, vă, v), adjective pronume personale ( tău, ta, tăi, tale, vostru, voastră, voștri, voastre) la persoana a II-a, numărul singular și sau plural.

-prezența imaginilor artistice și a figurilor de stil, care oferă expresivitate textului. Imagini artistice  (vizuale, auditive, statice, dinamice ( motrice), cromatice) realizate, transfigurate prin figuri de stil :  (metaforă, epitet, hiperbolă, personificare, enumerație, inversiune, repetiție, comparație).

-descrierea tip tablou sau tip portret cu caracter subiectiv, ca mod de expunere predominant.

         Specii ale genului liric: pastelul, doina, imnul, oda, sonetul, romanța, meditația, elegia.

,,Poveste sentimentală” este o poezie din volumul "O viziune a sentimentelor" și are ca temă iubirea, sentiment care trimite îndrăgostiți în Univers.

  Poezia este alcătuită din 18 versuri(nu are strofe).

  Titlul poeziei, "Poveste sentimentală", confirmă ideea iubirii ca punct de întâlnire a energiilor cosmice, cele două realității punând în mişcare principiile fundamentale ale lumii, devenind puncte de legătură între forţele materiei. Cuvintele-cheie ale spaţiului devin ,,înainte" şi "înapoi", care se orientează către o singură linie, o axă, axis mundi poate... Lumea se structurează,se închide în ea însăşi, se coboară, închisă fiind între plus şi minus, între principiile de bine şi rău.

Titlul nu este expresia unei povești de iubire, este povestea iubirii de poezie, de cuvinte, care nasc, la rândul lor, iubirea față de cuvânt, unește lumea.
Protagoniştii, ,,eu" şi ,,tu",  deşi se află în acelaşi spaţiu, se situează totuşi în timpuri diferite, încercând o experienţă stranie, stabilind între ei o punte de legătură prin intermediul cuvintelor, reflectate dinspre viitor spre trecut şi invers. În felul acesta, povestea de dragoste se multiplică la nesfîrşit în toate spaţiile şi timpurile, se generalizează, devine acel factor erotic creator al universului, un principiu generator de viaţă.

  În  prima secvență,poetul fixează momentul de excepție,,pe urmă”(locuțiune adverbială)-un nou timp:porunca sfântă de a fi lumină,apariția primilor oameni-este timpul etern.Cei doi tineri se  contopesc prin iubire, prin forța dragostei,  ei se pot asemăna cu prima pereche a lumii: Adam și Eva.Împreună,,eu”și,,tu”alcătuiesc unitatea,dorință și a poetului,sunt părți ale coloanei infinite de îndrăgostiți. Amfora simbolizează viața și moartea,vas ce poate conține o comoară:viața,tinerețea,iubirea.Cei doi sunt perechea care i-au urmat pe primii în curgerea timpului. Aflați în afara vremii și a trecerii nemiloase la,,margine-a orei”(metaforă), cei doi se întorc la vârsta de aur a lumii, când existența era fericită,precum copilăria, când jocul era o stare obișnuită.

   A doua secvență exprimă puterea cuvintelor vijelioase,născute din iubire,,zboară”asemenea corpurilor cerești cu speranțe și regrete.Totul devine miracol în fața căruia poetul se simte smerit,umil,supus-cuvintele au forța de a transforma adevărul,realul.Veșnicia,,iarba”timpului este sub semnul leului,a menţinerii regalității cuvintelor,armoniei minții şi sufletului.

   A treia secvență arată forța cuvintelor care prin rotirea neîntreruptă reconstituie timpul și spațiul de la începutul lumii. Dragostea împărtășită are puterea unei energii, care face cuvintele nu doar să zboare, ci chiar să fie văzute,auzite,prefăcute în obiecte.Din dragoste se nasc cuvintele,Poetul este asemene unui zeu, care clădește Universul prin glasul vorbelor.Este aceasta o concluzie a discursului poetic, a poveștii de dragoste trăite de poet în faza ,,viziunii sentimentelor’’.

   Iubind cu patimă, eul poetic transformă cuvintele în valori materiale, cu însușiri creatoare. Iubirea este sursa inepuizabilă a creației.Eul liric este exprimat prin pronumele,,eu,îmi,noi”alături de persoana a2a:,,tu”-sunt cei doi îndrăgostiți,imaginea metaforică a spaţiului erotic, a iubirii de fapt, ca o amforă rezistentă la patima timpului. Poetul conferă cuvintelor forțe creatoare, mișcarea lor circulară se repetă asemenea vârtejului primordial care a născut Lumea: ,,Vârtejul lor putea fi aproape zărit”. .

   Limbajul poetic este exprimat prin mulțimea verbelor la timpul imperfect:,,vedeam,stăteam,zburau”-situează iubirea într-un timp al veșniciei. Spațiul poemului este ocupat de substantive,adjective,pronume,verbe,este o mișcare timp-spațiu, cuvintele zboară înainte și înapoi, se rotesc înainte și înapoi – construiesc. 

Comparația:,,ca două toarte de amforă”îi arată pe cei doi îndrăgostiți asemenea unor toarte de amforă, unite și despărțite prin circumferința vasului,iar comparația urmei cuvântului cu cea lăsată de un leu în alergare subliniază forța și maiestatea cuvintelor.

Versul alb al poeziei permite aceasta fuziune între emotie si cerebralitate  

                 Iubirea lui Nichita pentru cuvinte are un magnetism nevăzut care adună imaginile, ideile, silabele, literele, cifrele și pe care nu le lasă să se desprindă decât atunci când pot lua forma poeziei.