Narațiunea - este o relatare a unor întâmplări într-o
ascensiune de momente.
Narațiunea este
modul de expunere caracteristic al epicului. Autorul povestește fapte și
întâmplări prezentate într-un loc și un timp determinate. Toate aceste
întâmplări dintr-o narațiune, legate de personaje, formează acțiunea. La
acțiune, participă personajele literare, care pot fi oameni, dar și plante,
animale sau lucruri animate de autor (ca in basme, legende sau fabule). De
regulă, însă, narațiunile prezintă întâmplări din viața oamenilor, acele întâmplări
prin care scriitorul definește firea, caracterul, felul de a fi al personajului
literar sau, atunci când apar personaje colective, modul de viață al societății
omenești, într-o anume epocă.
Naraţiunea alternează
cu descrierea şi dialogul,Iar relatarea se poate face la persoana I -narator
subiectiv sau la persoana a III-a -narator obiectiv.
Titlul
povestirii,,Cum e lumea”poate fi o întrebare,poate fi o exclamație dezamăgitoare
a unei ființe care,probabil, și-a zis că în loc să aibă o viață perfectă
într-un loc zăbrelit,mai bine șă-și ia libertatea să o transforme într-o
aventură și să meargă înainte,să cunoască o altă lume visată.
Acțiunea
povestirii începe într-o dimineață,într-o grădină zoologică,unde un pui de urs
a fost trezit de aripile unui fluture poposit pe un ciulin.Liniștea din jur îl
nemulțumește,nu-i place roata de cauciuc,doar apariția îngrijitoarei,care dă de
mâncare celorlalte animale și-i oferă,vorbindu-i prietenoasă,o pară gustoasă,îi
aduce un moment fericit.Dar rămâne singur căutând fluturele ce zboară
liber,,departe”-este lumea despre care crede că există dincolo de cușca lui,de
unde vin sunete,mirosuri,ființe.Acel,,departe”,loc,,de dincolo”,visat,al unei
alte lumi diferită de,,lumea de aici”,strâmtă,în cușcă-este lumea fluturelui,a zborului.
Personajul
povestirii este Bianca,ursuleț-fetiță,care pleacă din parcul zoo în,,lume”pe
urmele fluturelui-a speranței,a zborului liber, a unui nou început.Ochii
curioși descoperă splendoarea lumii,,de dincolo”,a misterului,a altei vieți
fără zăbrele:lacul rațele,copacii,iarba înrourată.Vede fericirea,libertatea.Repetarea
adverbului,,acum”accentuează momentul trăit în prezent,al acțiunilor desfășurate
rapid cu dorința de a cunoaște lumea,văzând aspecte noi ale vieții.
Povestirea este
întreruptă de dialogul unei mame îngrijorate care a urmărit o știre la tv
despre un urs ce umblă pe străzile Sibiului.Fiica sa,Mara Dumitrescu dorește să
ajungă la noul loc de muncă,apoi la serviciul pașapoarte și nu ia în seamă
atenționarea mamei sale,pleacă și surprinsă observă liniștea orașului.Doar la
,,pașapoarte”oamenii sunt agitați,îi strigă să plece,apoi apar oamenii de
ordine,vânătorii.Și-l vede pe ursuleț ghemuit într-un ghiveci cu
mușcate,căutând o scăpare.Gândurile ursulețului sunt redate cu repeziciunea
scăpării a reîntoarcerii în cușca unde este în siguranță.Impresionant este
gestul fetei care devine apărătoarea ursulețului cu propriul trup.Glonțul ucigaș
este asemenea vântului ce scutură petalele unei flori,iar pe pavaj sunt
picăturile vieții puiului ce a dorit să descopere și să ajungă în locuri noi,fără
a crede că lumea era prea mare pentru
el.
În ultimele clipe vede petalele roșii ce zboară ca un fluture
spre libertatea dorită.
Fiecare ființă
a înțeles că înfruntarea unei lumi întregi și a unui nou mediu de unul singur
poate să fie o experiență nefericită.
Ursulețul a
dorit ca printr-o aventură s-ar cunoaște pe sine,ar cunoaște
lumea,libertatea,iar fata a dorit să salveze lumea ,salvând o viață.
