genul liric--poezia,,Toamna”de Șt.O.Iosif

,,Te uită, frunza pică irosită,
Și vântul geme prohodind departe !  
Puțină vreme încă ne desparte
De iarna tristă, prea curând sosită !...

Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte,
Pădurea noastră tace părăsită :
Eu singur cânt cu vocea obosită
Și trec prin încăperile-i deșarte...

S-au dus privighetorile măiestre ; 
Pustiu e cuibul blândei turturele..           
Ah, unde-i șuierul mierliței sure !

Pierdut din stolul mândrei lor orchestre,
Ce trist răsună cânturile mele
În liniștea adâncă din pădure”...

Opera lirică este opera literară în care autorul își exprimă gândurile și sentimentele în mod direct, utilizând numeroase procedee artistice :imagini artistice și figuri de stil;

-modurile de expunere sunt descrierea și monologul liric;

-în text sunt prezente mărcile lexico-gramaticale ale eului liric :pronume și verbe la persoana I sau a II-a, singular sau plural, interjecții, verbe la mod imperativ;

-utilizarea numeroaselor procedee artistice: imagini artistice :vizuale, auditive, dinamice, olfactive și figuri de stil :epitete, metafore, comparații...

-părțile de vorbire predominante sunt substantivele și adjectivele -specifice descrierii;

Textul liric  este un text literar în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci numite eu liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.

  Titlul poeziei,,Toamna”este numele anotimpului care este descris cu toate ornamentele specifice, în tonuri de culoare sugestive pentru o atmosferă apăsătoare, deprimantă,poetul nu se referă numai la anotimp,ci la starea de mâhnire,provocată de o iubire care a trecut odată cu căldura verii.

 Poezia este alcătuită sub forma de monolog liric,trist,este un sonet- o poezie cu formă fixă, alcătuită din 14 versuri repartizate în două catrene cu rimă îmbrăţişată şi două terţine cu rimă liberă.

  În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă tristețile poetului în mod direct. Cadrul e melancolic, atmosfera din poezie este încărcată de nostalgie, toamna reprezintă legătura între natură și sentimentele poetului. Aflat în mijlocul unui peisaj de toamnă,poetul înconjurat de vaietul vântului ce plânge moartea naturii,de frunzele risipite, simte trecerea timpului ce aleargă spre iarnă,anotimp dominat de liniște și nostalgie.Chemarea iubitei,,te uită”este dorința de a o ști  aproape în acest peisaj închis și stăpânit de spaima anotimpului dominat de murmurul pătrunzător al toamnei.

 Călător prin timp,poetul cutreieră un spaţiu misterios, labirint- pădurea-loc la încercărilor,al amintirilor,al trăirilor,este,,pădurea noastră” fermecată,cândva o insulă a iubirii.Locurile pustii,chemările neauzite,singurătatea celuia ce-și cântă nefericirea completează cadrul dezolant,o atmosferă de intimitate tensionată al sufletului eului liric.Își reamintește glasurile păsărilor pădurii care-i poartă gândurile: privighetorile au plecat, cântând iubirea,cuibul părăsit al ,,blândei turturele”accentuează tristețea și suferința inimii,care izbucnește deznădăjduită într-un strigăt dureros:,,Ah!unde-i șuierul mierliței sure!”pasărea grațioasă ce cânta iubirea,este căutarea iubitei în ,,liniștea   adâncă din pădure”.Cântecul iubirii sugerează melancolia, nostalgia fericirii trecute, dorul... poetul trăieşte o profundă singurătate şi dezamăgire. Starea de melancolie a poetului, care tânjește după vara iubirii, este cauzată și de plecarea păsărilor care purtau în ciripitul lor sentimentele nespuse.

 Tabloul este descris prin elementele terestre  ale pădurii ce reliefează sentimentul poetului. 

   În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric,prezent prin formele pronumelor:,,te,eu”;adjectivului ,,mele,noastră”, verbele la persoana I „cânt,trec”,timpul prezent pare a dori oprirea vremii,iar omul aude pașii trecutului. De asemenea, se simte prezenţa eului liric şi în exclamaţiile poeziei care trădează un zbucium sufletesc, învăluit de o stare dezolantă, de o tristă amintire persistentă.

  În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic care creează imagini vizuale: căderea frunzelor,pădurea pustie prin intermediul cărora poetul îşi exprimă tristețea unei iubiri pierdute.Imaginile auditive determină o stare emoţională potrivită anotimpului trist.Epitetele:,,irosită,tristă,pustiu,părăsită obosită”nuanţează toată tristețea naturii, comună cu acea a poetului.Comparația pădurii cu,,un palat pustiu cu geamurile sparte”arată locul unde iubirea s-a stins.Versul al doilea,,Și vântul geme prohodind departe”,personificare ce impresionează prin  amărăciunea, deprimarea naturii, ilustrate printr-o imagine auditivă a cântecului de plângere a durerii spuse prin glasurile naturii.

  Limbajul este unul simplu,nostalgic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu măsură egală de 11 silabe, rimă îmbrățișată şi ritm iambic.

    În concluzie, textul „Toamna” este liric, deoarece, prin vocea  unui eu liric, autorul comunică în mod direct zbuciumul sufletesc,învăluit de o tristă amintire a iubirii pierdute în toamna sufletului.