Ei!bine,da!A început școala!Mă bucur și nu prea!
M-am pregătit ca în fiecare an:caiete,penar plin,îmbrăcăminte nouă,nouță(nu spun ce scrie pe etichetă),încălțări comandate on line,tunsoare și...hai! spre școală!Vorbisem cu câteva zile înainte,în parc,cu prietenii să mergem mai devreme,așa... să-i vedem pe picii(așa eram și noi văzuți cândva).Ne-am strecurat pe poarta păzită de nea Tim,paznicul, privit mereu la început de an școlar cu respect, de toată lumea.Ne-a recunoscut,dar parcă era altul,n-a făcut nicio glumă că am crescut,că vom vedea noi dacă...ce e cu freza mea,ce frumoși suntem....nu!Avea o sticluță în mână și tot turna în mâinile mici ale picilor.L-am salutat,prefăcându-ne super încântați,dar, când și-a ridicat privirea,am văzut că umezeala din ochi i se prelingea pe mască,probabil de la praf sau de la vântul dimineții.Nu ne-a întins mâna,,bărbătește”,dar a ridicat sprâncenele și ochii parcă i-au strălucit.A fost strigat de doamna directoare,iar el ne-a făcut semn că trebuie să revenim la ora 12.Am plecat,dar am văzut ceva interesant-la gardul școlii erau mulți oameni care-i priveau pe picii ce intrau,după ce erau numărați de doamnele învățătoare.(mi-am amintit că mai văzusem așa un gard cu oameni într-un film despre un pianist).Și-atunci Mihai ne-a atras atenția că picii nu mai intră pe sub tunelul de flori,că nu e festivitatea unde ne înghionteam,râzând,că nu sunt flori,ci sticlute cu dezinfectant,cutii cu măști,cu mănuși din plastic.Și-atunci parcă s-a lăsat în jurul nostru o tăcere,deși oamenii vorbeau pe sub măști,iar noi ne-am lipit de gardul acela,așteptând...
La ora 12 am intrat în școală,,distanțați”,ne-am așezat în bănci și a intrat doamna dirigintă fără catalog,doar cu un carnețel.Se străduia să fie veselă,așa mi s-a părut,că n-am putut schimba nicio impresie cu nimeni din jur.Ne mai văzusem cu DOAMNA în parc,pe stradă...Urări de bun venit,apoi citirea unor reguli de care auzisem și la televizor și deodată Mihai s-a ridicat și-a pus mănușile medicinale(părinții lui sunt medici),a scos din geanta lui o cutie transparentă în care era un trandafir roșu,l-a pus pe colțul catedrei și s-a întors la banca lui.Nu-mi venea să cred!apoi toată clasa a izbucnit în aplauze și o fată din spatele meu a cântat șoptit,,la mulți ani cu sănătate”.Uitasem!era ziua DOAMNEI diriginte(ehe!anul trecut mâncasem tort,bomboane,îi adusesem flori....)Doamna s-a întors spre tablă și a scris că ne urează să fim cu toții sănătoși,iar apoi și-a înlocuit masca,era udă de lacrimile ce-i curgeau pe obraji...și-atunci, pentru o clipă, am revăzut-o așa cum o știam:frumoasă,calmă,emoționată.A întins brațele spre noi și noi spre ea,ne-am îmbrățișat,,de la distanță”.Cu glas calm ne-a anunțat ce vom studia anul acesta la limba română.A sunat soneria,nu ne-am simțit salvați,am mai fi stat,dar venea cealaltă jumătate de clasă.Am plecat urmăriți de ochii DOAMNEI și de petalele trandafirului roșu.Am luat hârtiuța pe care am găsit-o pe bancă,o voi citi acasă.
A început școala!!!!!!!!!!să ne bucurăm așadar,,gaudeamus igitur”,să ne privim în ochi,să ne iubim și să ne lăsăm iubiți,să iubim soarele și luna,ploaia și vântul,florile și cerul cu stele,oamenii....
Voi avea speranță!!!!
,, Speranța este cea din urmă scânteie care se stinge în orice inimă. Avem nevoie de speranță în călătoria noastră prin viață. Mâna pe care speranța v-o întinde fie că treceți prin bune sau prin rele este singurul lucru de care voi vă puteți agăța,pentru a trece peste orice durere”,așa ne-a scris DOAMNA pe hârtiuța găsită pe bancă....A început școala!!!mă bucur!!!!!!!!!!
