Titlul povestirii,,Platanos”(din latină platanus < greacă πλάτανος (plátanos) este numele unui arbore falnic al vieții, decorativ si maiestuos.
(Naratorul a fost în mintea mea un dedițel alb-numit Sisinel. M‑am gândit la plante care trăiesc pe lângă apă. Vio e viorea de baltă, iar Năsosu e crin sau stânjenel de baltă, care crește în pâlcuri, pe marginea apei. Dar toate aceste plante, inclusiv dedițelul de baltă, se pot adapta și pe pământ mai pietros.“—precizarea autoarei.)
Genul epic cuprinde opere literare în care autorul îşi exprimă în mod indirect gândurile, ideile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii, al personajelor şi al naratorului.
Textul epic are acţiunea structurată pe momentele subiectului: situația inițială,desfășurarea acțiunii,situația finală.
Narațiunea este începută de Sisinel,dedițelul ,care,uimit,observă apariția unui arbore nou asemenea unei ființe rafinate,educată,cu o înfățișare,cu o atitudine binevoitoare ce impresiona mai ales prin zâmbetul,lumina ochilor și vocea fermecătoare cu care-și spune numele.De al înălțimea sa, urmărește privirea plantelor mărunte îndreptată dincolo de râu,un loc ce pare al misterului.Înțelegând că numele lui nu poate face impresie,Sisinel îl ironizează,dar Platanos aduce alte explicații despre trecutul lui:ședrea lui în altă parte a lumii,dincolo de lac,lângă,,Bila de Aur”-,,un mall”,loc al strălucirii,unde oameni feluriți trăiau într-o veselie continuă.În monotonia vieții,cei trei:Sisinel,Vio și Năsosu înțeleg superioritatea arborelui ce văzuse și cunoscuse lumea adevărată,trepidantă.Povestirile lui Platanos îi uimesc,pentru că fiecare descoperă că există și o altă viață decât cea obișnuită.Sunt surprinși de hrana dulce și de vestea că vor trece în altă etapă a vieții,vor fi adulți,ajunși în faza de maturitate.O altă uimire o produce cartonașul uitat de Cati,femeia de încredere ce-i îngrijea.Deși se considerau instruiți,nu înțelegeau cifrele de pe cartonaș și tot Platanos le explică cu o voce sigură că este un orar al vreunei cofetării,apoi, referindu-se la cuvântul,,orar”,existent în dicționar,le povestește despre perioada când a stat la intrarea unei biblioteci și a citit cu plăcere multe cărți,oprindu-se a rezuma,,Singur pe lume”,o carte care l-a impresionat pentru sentimentul prieteniei.Imaginația lui Sisinel este stârnită de aceste povestiri și-și dorește o schimbare,înțelegând că trebuie să plece de lângă vechii prieteni,iar, când citește cartea,,Singur pe lume”și-l aude pe Platanos numindu-l,,prieten”,simte că trebuie să plece din locul în care trăiește,că nu-și vede existența lângă ai săi,vrea o schimbare,își simte locul lângă arborele înalt,impunător.Este acesta punctul culminant al narațiunii. Deși își simte rădăcinile-legătura puternică,stabilă cu pământul-deși se transformase într-o ființă adevărată,împlinită,dorește,insistă să plece într-o aventură alături de străinul atrăgător.Noua viață îi aduce dezmăgiri:trăiește la umbra lui Platanos într-un loc neînsemnat,banal,în singurătate,între plante urâte,nedorite,iar pe cel care îl atrăsese nu-l mai simte seducător.
Venirea primăverii aduce parfum,culoare,viață nouă,mișcare și mirat,Sisinel,își revede prietenii aproape de el:veseli,înfloritori.Acum înțelege rostul prieteniei,al apropierii sufletești;a greșit părăsindu-i.
Textul este epic, deoarece are personaje: Platanos este tipul ce dorește să se arate celorlalți perfect,fermecător,cunoscător al secretelor vieții,ademenește ființele inocente,vulnerabile,dezrădăcinându-le și apoi părăsindu-le.Sisinel(dedițelul alb)este inocent,încrezător în apariția unui tip cu experiența vieții,dornic de a cunoaște altă lume decât aceea în care trăiește,de aventură,de a se desprinde de cei cunoscuți.Înțelege că fericirea dorită nu este în umbră,că poate deveni neînsemnat,că poate pieri.Vio este uimită de o apariție nouă,este însă prietenoasă,iar Năsosu este tipul nemulțumit,rebel,dar dornic de a nu se despărți de prieteni.Cati,singura persoană umană,îngrijește plantele cu plăcere,cu devotament,considerându-le ființe adevărate.
Caracterul epic al textului este dovedit de prezenţa naratorului,Sisinel, care povesteşte la persoana I, adoptând perspectiva unuia dintre personaje.
Ca în orice text epic, sunt folosite toate modurile de expunere. Naraţiunea este folosită pentru a prezenta acţiunea. Dialogul plantelor este plin de viață ,devenind adevărate tipuri umane. Descrierea apare foarte puţin, din loc în loc, pentru a crea cadrul acţiunii şi a prezenta sumar personajele.
Totul radiază, cuvânt cu cuvânt, în specificul unei lumi a plantelor, care se suprapune peste cea pe care o știm a oamenilor, o lume care, atunci când este descoperită pare la fel de firească și de plauzibilă ca oricare alta. Bogăția limbajului rafinat și nuanțat al Doinei Ruști trimite cititorul la o lume de basm.
(Naratorul a fost în mintea mea un dedițel alb-numit Sisinel. M‑am gândit la plante care trăiesc pe lângă apă. Vio e viorea de baltă, iar Năsosu e crin sau stânjenel de baltă, care crește în pâlcuri, pe marginea apei. Dar toate aceste plante, inclusiv dedițelul de baltă, se pot adapta și pe pământ mai pietros.“—precizarea autoarei.)
Genul epic cuprinde opere literare în care autorul îşi exprimă în mod indirect gândurile, ideile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii, al personajelor şi al naratorului.
Textul epic are acţiunea structurată pe momentele subiectului: situația inițială,desfășurarea acțiunii,situația finală.
Narațiunea este începută de Sisinel,dedițelul ,care,uimit,observă apariția unui arbore nou asemenea unei ființe rafinate,educată,cu o înfățișare,cu o atitudine binevoitoare ce impresiona mai ales prin zâmbetul,lumina ochilor și vocea fermecătoare cu care-și spune numele.De al înălțimea sa, urmărește privirea plantelor mărunte îndreptată dincolo de râu,un loc ce pare al misterului.Înțelegând că numele lui nu poate face impresie,Sisinel îl ironizează,dar Platanos aduce alte explicații despre trecutul lui:ședrea lui în altă parte a lumii,dincolo de lac,lângă,,Bila de Aur”-,,un mall”,loc al strălucirii,unde oameni feluriți trăiau într-o veselie continuă.În monotonia vieții,cei trei:Sisinel,Vio și Năsosu înțeleg superioritatea arborelui ce văzuse și cunoscuse lumea adevărată,trepidantă.Povestirile lui Platanos îi uimesc,pentru că fiecare descoperă că există și o altă viață decât cea obișnuită.Sunt surprinși de hrana dulce și de vestea că vor trece în altă etapă a vieții,vor fi adulți,ajunși în faza de maturitate.O altă uimire o produce cartonașul uitat de Cati,femeia de încredere ce-i îngrijea.Deși se considerau instruiți,nu înțelegeau cifrele de pe cartonaș și tot Platanos le explică cu o voce sigură că este un orar al vreunei cofetării,apoi, referindu-se la cuvântul,,orar”,existent în dicționar,le povestește despre perioada când a stat la intrarea unei biblioteci și a citit cu plăcere multe cărți,oprindu-se a rezuma,,Singur pe lume”,o carte care l-a impresionat pentru sentimentul prieteniei.Imaginația lui Sisinel este stârnită de aceste povestiri și-și dorește o schimbare,înțelegând că trebuie să plece de lângă vechii prieteni,iar, când citește cartea,,Singur pe lume”și-l aude pe Platanos numindu-l,,prieten”,simte că trebuie să plece din locul în care trăiește,că nu-și vede existența lângă ai săi,vrea o schimbare,își simte locul lângă arborele înalt,impunător.Este acesta punctul culminant al narațiunii. Deși își simte rădăcinile-legătura puternică,stabilă cu pământul-deși se transformase într-o ființă adevărată,împlinită,dorește,insistă să plece într-o aventură alături de străinul atrăgător.Noua viață îi aduce dezmăgiri:trăiește la umbra lui Platanos într-un loc neînsemnat,banal,în singurătate,între plante urâte,nedorite,iar pe cel care îl atrăsese nu-l mai simte seducător.
Venirea primăverii aduce parfum,culoare,viață nouă,mișcare și mirat,Sisinel,își revede prietenii aproape de el:veseli,înfloritori.Acum înțelege rostul prieteniei,al apropierii sufletești;a greșit părăsindu-i.
Textul este epic, deoarece are personaje: Platanos este tipul ce dorește să se arate celorlalți perfect,fermecător,cunoscător al secretelor vieții,ademenește ființele inocente,vulnerabile,dezrădăcinându-le și apoi părăsindu-le.Sisinel(dedițelul alb)este inocent,încrezător în apariția unui tip cu experiența vieții,dornic de a cunoaște altă lume decât aceea în care trăiește,de aventură,de a se desprinde de cei cunoscuți.Înțelege că fericirea dorită nu este în umbră,că poate deveni neînsemnat,că poate pieri.Vio este uimită de o apariție nouă,este însă prietenoasă,iar Năsosu este tipul nemulțumit,rebel,dar dornic de a nu se despărți de prieteni.Cati,singura persoană umană,îngrijește plantele cu plăcere,cu devotament,considerându-le ființe adevărate.
Caracterul epic al textului este dovedit de prezenţa naratorului,Sisinel, care povesteşte la persoana I, adoptând perspectiva unuia dintre personaje.
Ca în orice text epic, sunt folosite toate modurile de expunere. Naraţiunea este folosită pentru a prezenta acţiunea. Dialogul plantelor este plin de viață ,devenind adevărate tipuri umane. Descrierea apare foarte puţin, din loc în loc, pentru a crea cadrul acţiunii şi a prezenta sumar personajele.
Totul radiază, cuvânt cu cuvânt, în specificul unei lumi a plantelor, care se suprapune peste cea pe care o știm a oamenilor, o lume care, atunci când este descoperită pare la fel de firească și de plauzibilă ca oricare alta. Bogăția limbajului rafinat și nuanțat al Doinei Ruști trimite cititorul la o lume de basm.
