Alături de altă inimă prietenia îmi dă curajul să acţionez în unele momente mai dificile, iar pentru toate acestea, Dumnezeu mi-a dăruit PRIETENI.
De aceea eu cred că omul care n-a simţit niciodată farmecul unei prietenii sincere şi dezinteresate nu cunoaşte toată fericirea pe care o poate primi de la alt om.Și astfel prietenia înseamnă două suflete ce se ating fără să se confunde, două degete ale aceleiași mâini.Îmi prind prietenul de mână pe care mi-o întinde,privindu-mă în ochi și simt că pot merge cu el prin întuneric mult mai bine decât dacă aș merge singur prin lumină.
Cine îmi sunt prietenii? sunt oamenii alături de care îmi place să-mi petrec timpul… sunt cei cu care pot vorbi și inima,gândul lor mă aprobă sau îmi arată că greșesc… sunt cei în care pot avea încredere,oriunde și oricând… sunt cei cu care mă simt bine,atunci când cred că nimeni nu mă,,înțelege”… sunt cei lângă care mă simt înțeles,ascultat,mângâiat… sunt cei care îmi seamănă,chiar dacă nu suntem rude … sunt cei cu care pot petrece zile de sărbătoare alături de familia mea...sunt cei care îi oferă adăpost sufletului meu în clipe de neliniște...sunt cei care îmi spun să nu le ascund adevărul nici lor și mai ales părinților...sunt cei cărora le duc dorul,deși știu că adevărata prietenie rezistă timpului, distanţei şi tăcerii... sunt cei care îmi oferă libertatea totală de a fi eu însum... sunt cei pe care aș dori să-i pot păstra până când lumea se va sfârși......
Abu-Hassan, personajul eponim al creaţiei lui
I.L.Caragiale, este un tânăr care moşteneşte o avere însemnată după moartea
tatălui său,un negustor bogat. Din text reies, în mod indirect, din fapte,
atitudinea şi relaţiile cu alte personaje, trăsăturile personajului-Abu-Hassan.
Din decizia de a-şi împărţi averea în două, o parte care să-i asigure traiul şi
cealaltă pe care s-o risipească pe distracţii, reies chibzuinţa, dar şi dorinţa
de a petrece, întrucât fusese ţinut de tatăl său,,sub străşnicie”, nepermițându-i
petreceri,prietenii. Prietenos şi generos, el adună ,,o ceată de vârsta şi de
teapa lui”, organizează petreceri atât de costisitoare, încât banii nu-i ajung
decât un an.
Când a rămas fără bani, l-au părăsit şi prietenii, iar mâhnirea şi dezamăgire
profundă reies indirect din atitudinea şi gândurile lui, deoarece a
conştientizat că relaţiile cu prietenii se bazaseră doar pe interese materiale
şi că un an întreg nu avusese niciun prieten, ci numai parteneri de chefuri.
Abu-Hassan fusese fericit când avusese prieteni alături de el, însă sentimentul de mâhnire este foarte puternic. Întotdeauna dezamăgirile marchează oamenii mult mai profund decât cele pozitive, iar amintirile plăcute se uită mai uşor decât cele dezagreabile. A înțeles că toți erau prietenii falși,interesați de averea lui,erau asemenea umbrelor.Au stat aproape de el,când a fost în lumina soarelui,a bogăției și l-au părăsit de îndată ce a pășit în întuneric,a rămas sărac.
