Textul original îi aparţine lui Leonard Gershe şi a avut
premiera mondială pe Broadway, pe 21 octombrie 1969. Cu peste o mie de
reprezentaţii, spectacolul s-a dovedit un succes fulminant de public. În 1972,
textul a fost ecranizat în regia lui Milton Kateslas, iar filmul a obţinut un
premiu Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol secundar.
Strigătul cel mai proeminent către libertate apare în adolescență.
Sub formă de manifest, de răzvrătire, de independență. Poate din acest motiv
piesa „Fluturii sunt liberi” a dramaturgului și scenaristului american Leonard
Gershe a fost scrisă în anul 1969, în plină perioadă flower power. Din nevoia unei reconfigurări a întregii lumi, la
nivel artistic și nu numai, apare o răsturnare a perspectivei – pesimismul în
toate formele sale se fragmentează, lăsând loc luminii și policromiei. O
reîntoarcere către cel de lângă tine, un refuz al singurătății.
Structura piesei urmărește un fir narativ ușor
previzibil. Un tânăr orb, Don Baker, a cărui a fost organizată de Doamna
Baker,este perfect conștient de defectul său, însă determinat să nu se lase
afectat, are curajul de a trăi pe cont propriu. Moartea tatălui, o primă
iubire eșuată, o mamă mult prea grijulie și posesivă îl împing pe Don să se
mute singur într-un apartament din Manhattan, pentru a-și dovedi lui și lumii
că, în pofida handicapului său, poate duce o viață normală. La cei 20 de ani și
niciun pic de experiență în ale vieții încercări, el susține neînfricat că vrea
să locuiască singur,își calculează câteva trasee pe care le frecventează – până
la market, până la farmacie – descoperă tactil cum arată locuința lui și începe
să se simtă ca toți ceilalți. Vrea să devină muzician și compune cântece
la chitară. Întâlnirea cu Jill Tanner, co-locatara al cărei apartament este
delimitat de o simplă ușă închisă de proprietar, îi va transforma existența
într-un carusel senzorial și emoțional. Adică îl va ajuta să trăiască.
Vecina sa de apartament, Jill visează să devină actriță,copila cu trup de
femeie și o prea bogată experiență de viață, o actriță aflată la început de
carieră, trecută timpuriu prin experiențele vieții de adult (se căsătorește și
divorțează doar șase zile mai târziu), fata se află într-o luptă cu sine
însăși, pentru a descoperi care latură a sa o avantajează cel mai mult: cea
exuberantă și copilăroasă, cea rebelă și nonconformistă sau cea timidă, retrasă
și indecisă. Simte că are nevoie de afecțiune în aceeași măsură ca Don, sau
poate chiar mai mult. Jovială și exuberantă, Jill privește tot ce i se întâmplă
ca pe un joc și crede că timpul nu o poate ajunge din urmă niciodată. Personajului
este un amestec de trăiri, trecând de la adolescenta rebelă, aflată într-o
goană după aventuri, la femeia responsabilă, avidă după o carieră glorioasă,
pentru ca, în final, să se reîntoarcă la ea însăși, acceptând cuvintele lui Don
ca pe un fel de trezire la realitate. Dincolo de lejeritatea interpretării, ea
trădează, totuși, prea multă maturitate.
Doamna Baker, mama personajului principal, o femeie ce ar
putea părea antipatică la prima vedere, mai ales datorită grijii excesive de
care dă dovadă pentru fiul ei. Justificată oarecum, grija se transformă într-o
presiune copleşitoare pentru Don care, pentru a se dezvolta şi pentru a-şi
depăşi problema de sănătate, trebuie să înveţe să se desprindă de mamă, ca
să-și poată lua viaţa în piept. Doamna Baker nu o priveşte cu ochi buni pe Jill
tocmai datorită caracterului ei mai zburdalnic, din teama că sentimentele
fiului ei vor fi rănite din nou. O scenă importantă este cea în care mama şi
prietena lui Don au o discuţie între patru ochi, cea din urmă explicându-i că
atitudinea hiper-protectoare nu este benefică pentru fiul ei. Dincolo de
valenţele ei practice, discuţia va schimba ceva în mentalitatea fetei, făcând-o
pe să ia cele mai bune decizii în evenimentele ce vor urma. Conflictul dintre
generații se construiește dramatic, dar și cu umor prin Doamna Baker, o femeie
cu o carieră reușită, dar cu sufletul preocupat de handicapul fiului. Doamna
Baker este într-un complet dezacord cu alegerile fiului său și încearcă să-l
convingă de faptul că riscă să-și compromită fericirea în compania nefastă a
lui Jill și departe de cuibul părintesc. Cu toate acestea, Don este ferm cu
privire la decizia lui și nu se lasă înduioșat de stăruințele mamei sale.
Apariţia lui Ralph, personajul care vrea
să-i fure iubirea lui Don, nu face decât să întărească dragostea
celor doi. Aşadar, deşi Doamna Baker şi Ralph par personaje antagonice, ele îi
ajută pe îndrăgostiţi să se cunoască şi să-şi întărească sentimentele unul
pentru celălalt. La fel ca în basme, evoluţia eroului nu poate fi completă,
fără a înfrunta personajele negative, care au menirea să-l ajute pe Don în
formarea şi descoperirea de sine. Apariția lui Ralph în viața lui Jill și,
implicit, a sa îi zdruncină, însă, planurile; tânărul află că fata
intenționează să plece împreună cu Ralph și să abandoneze frumoasa relație care
începuse să ia ființă între ei. Jill este pusă din nou în situația de a alege:
fie își petrece tinerețea alături de Ralph, care îi poate oferi un stil de
viață alert și caracteristic cerințelor pe care le presupune perioada de
descoperire și explorare a adolescenței, fie poate prefera compania liniștită
și misterioasă a lui Don, care este dispus să o ajute în procesul de
conștientizare a propriului „eu” lăuntric și a adevăratei profunzimi pe care o
presupune sentimentul de iubire. În final, lucrurile se așază în făgașul lor de
drept, iar Don și Jill acceptă că se completează perfect unul pe celălalt și că
numai împreună pot situa dragostea adevărată la gradul de „ideal”.
Don este expresia libertății și a visului neferecat, în
ciuda tuturor obstacolelor care îi stau în cale: atât de ordin fizic
(imposibilitatea de a folosi simțul vederii), cât și de ordin sufletesc
(confruntarea cu părerile și dorințele mamei aflate în contradicție cu
idealurile și planurile proprii, tumultul interior pe care i-l provoacă
începutul dragostei pentru Jill, dificultatea de a-și accepta handicapul).
Mintea și sufletul acestuia sunt asemenea unei cărți deschise, menite nu doar
să ofere lumii esența conținutului său, ci și să asimileze emoția vieții odată
cu parcurgerea acesteia și să continue actul scrierii, intensificând frumusețea
poveștii și perfecționând-o.
Jill reprezintă inițiatoarea lui Don în tainele iubirii,
cea care poate rupe lanțurile tăcerii și ale neputinței și muza pe care tânărul
nu este nevoie să o contemple cu ochii fizici pentru a o putea admira în toată
splendoarea ei, întrucât cea mai sinceră cu putință este vocea inimii.
Doamna Baker constituie tipul mamei hiperprotective, care
crede că poate decide cel mai bine pentru propriul copil, însă o anume discuție
cu Jill o adâncește într-o meditație a faptelor trecute și prezente și o
conduce la concluzia că o grijă excesivă și nefastă apasă greu aripile fiului
său, astfel încât decide să îi ofere acestuia libertatea propriilor alegeri.
Ralph este impedimentul cu rol constructiv apărut în calea celor doi
îndrăgostiți, forța ce le testează convingerile și fermitatea propriilor
sentimente, convingându-i pe aceștia de onestitatea emoțiilor care îi
leagă.
Cred că fiecare adolescent ar trebui să vadă că
piesa de teatru ,,Fluturii sunt liberi ”,pentru a înţelege că nu
stereotipurile trebuie să primeze într-o poveste de dragoste, ci puritatea
sentimentelor.
,,Fluturii sunt liberi” este …
o poveste de
dragoste. O poveste despre cum iubirea transcende orice impediment fizic.
o poveste despre ambiție, vise și dezamăgiri.
O poveste despre Don, cel care vrea să trăiască cu adevărat.
o poveste
despre Jill, cea care îl învață să o facă.
o poveste
despre doamna Baker și despre frica unei mame de a da drumul de la pieptul său
„puiului” care încearcă să zboare liber, de teamă, ca el să nu-și frângă
aripile.
o poveste
despre doi tineri care se găsesc, apoi se pierd, pentru ca în final…
o poveste cu
zâmbete și cu lacrimi în ochi....
Axioma „Fluturii sunt liberi” ilustrează o stare tipic
adolescentină și face referire la independența sufletească de care tinerii
ajunși la vârsta adolescenței au nevoie: aceștia sunt ,,fluturi proaspăt ieșiți
din cocon” care încep prin a simți gustul dulce al libertății de a fi, de a
iubi, de a visa, de a pătrunde tainele lumii, completându-se prin celălalt și
refăcându-și echilibrul emoțional doar prin amplificarea și desăvârșirea
sentimentului ce-nalță, singura formă de infinit pe care omul o poate atinge…
Viaţa ,,fluturilor”este pe cât de strălucitoare pe atât
de scurtã. Însã volutele şi graţia zborurilor par a se ivi din însuşi spiritul
aerului, din libertatea mişcãrii lipsite de greutate şi pentru care gravitaţia
rãmâne un simplu capriciu.
O legendă indiană spune
că, dacă împărtășești unui fluture o dorință secretă, el va zbura până la
ceruri, pentru a ți-o transmite, garantând astfel împlinirea sa.
