Dacă în,,Poveste
sentimentală” protagoniştii, ,,eu" şi ,,tu", deşi se află în
acelaşi spaţiu, se situează totuşi în timpuri diferite, încercând o experienţă
stranie, stabilind între ei o punte de legătură prin intermediul cuvintelor,
reflectate dinspre viitor spre trecut şi
invers,astfel povestea de dragoste se multiplică la nesfârşit în toate spaţiile
şi timpurile, se generalizează, devine acel factor erotic creator al
universului, un principiu generator de viaţă;în poezia ,,Lacul” aspirația poetului este
pentru o iubire ideală ,o poveste de dragoste imaginată într-un cadru natural rustic, cu care
se contopește trăirea interioară a eului liric.Aici
în decorul naturii eul liric își exprimă dorința arzătoare de
a simți sentimentul de iubire absolută . Imaginea vizuală
a lacului ,,albastru”, încărcat de
,,nuferi galbeni”, tresare emoțional ,,în cercuri albe”și
astfel se anticipează reacția
afectivă a poetului în așteptarea nerăbdătoare a iubitei.
În,, povestea lor sentimentală” cei doi sunt pretutindeni
,în orice colț al lumii, se contopesc prin iubire,împreună,,eu și tu”-
sunt părți ale coloanei infinite de îndrăgostiți,aflați în afara vremii și a
trecerii nemiloase la,,margine a orei”(metaforă), cei doi se pot întoarce la vârsta de aur a lumii, când
existența era fericită,precum copilăria, când jocul era o stare obișnuită.
La Eminescu așteptarea este
nesiguranța, incertitudinea ,,parc-ascult...parc-aștept”, îndrăgostitul
este nerăbdător de a-și întâlni iubita,exprimându-și speranța, visul de împlinire a iubirii , posibila fericire
prin gesturile tandre , mângâietoare:,,să răsară,să-mi cadă”.Și
aici împlinirea visului de iubire este în concordanță cu posibilul cuplu realizat de poet prin două pronume personale,
..eu” și ,,ea”,
unica,singura care ar putea să-l facă fericit.
Povestea de iubire se manifestă ca un ritual încărcat de emoția,deși
se petrece în imaginația îndrăgostitului,într-o
posibilă întâlnire: ,,Să sărim în luntrea mică
îngânați de
glas de ape ,
și
să scap din mână cârma ,
și lopețile să-mi scape.”
Natura,atmosfera lacului,permanent prezentă, este dominată de,,lumina blândei lune”
care veghează evenimentele,
participă activ și sensibil la zbuciumul interior al eului liric,
în dorința de împlinire a cuplului de îndrăgostiți,al visului de iubire absolută.
În,, povestea
sentimentală” iubirea sustrage pe om timpului, pentru că el nu-și mai aparține
sieși: ,,eu stăteam la o margine- a orei, tu – la cealaltă”, forța cuvintelor
prin rotirea neîntreruptă reconstituie timpul și spațiul de la începutul
lumii,aici dragostea este împărtășită, are puterea unei energii, care face
cuvintele nu doar să zboare, ci chiar să fie văzute,auzite. Poetul este asemene
unui zeu, care clădește Universul cu ajutorul cuvântului,care a fost de la
Început. Este aceasta o concluzie a
discursului poetic, a poveștii de dragoste trăite de poet în faza ,,viziunii
sentimentelor’’. Cei doi îndrăgostiți sunt,există într-o minunată stare de
grație datorată iubirii.
Iubind cu patimă, eul poetic transformă
cuvintele în valori materiale, cu însușiri creatoare. Cei doi îndrăgostiți
sunt imaginea iubirii, sunt ca o amforă rezistentă la patima
timpului. Poetul conferă cuvintelor forțe creatoare, asemenea vârtejului
primordial care a născut Lumea: ,,Vârtejul lor putea fi aproape zărit.”
La Eminescu nu întâlnim optimismul iubirii,ci o tristețe sfâșietoare a eului liric, provocată de neputința împlinirii visului erotic și
de singurătatea dureroasă și încărcată de suferință,
iubirea rămânând numai o dorință,
un ideal neîmplinit,iar el rămâne tot singur în mijlocul naturii:,,Singuratic
în zadar suspin și sufăr lângă lacul cel albastru
încărcat cu flori de nufăr”.
În ,,povestea lor sentimentală” doi îndrăgostiți însă se contopesc prin iubire
într-unul singur, iar, prin forța dragostei, ei se pot asemăna cu
perechea mitică, arhetipală, Adam și Eva.
Observ că poezia,,Poveste sentimentală” pare a fi o
replică la poeziile de dragoste ale lui Eminescu, poezii în care starea îndrăgostiților
semnifică dorința de a permanentiza fericirea, prin ieșirea din timp a lor.
