test despre minciună: ,,Țara Adevărului și Împăratul Minciună”de Petre Crăciun și,,Mitologia română”

 

TEXTUL 1

,, Ehei, cică era odata un taram pe care cerul îl daruise cu toate bunataţile şi frumuseţile sale. Campurile îi erau întinse, roadele bogate, padurile dese şi racoroase, apele cristaline şi reci precum gheaţa, iar munţii semeţi ascundeau în maruntaiele lor comori nepreţuite.

Oamenii acelei ţari erau drepţi, harnici şi milostivi, aşa cum nu gaseai în alte capete ale lumii. Dar, daca erau cu adevarat cunoscuţi cale de noua mari şi ţari, era pentru ca iubeau din adancul sufletului adevarul. Nicaieri nu era mai dispreţuita minciuna şi mai aspru pedepsit cel care s-ar fi încumetat sa spuna cate una mai gogonata. Neguţatorii care împanzeau ţarile în lung şi în lat îşi faceau dinadins drum prin preajma locului, ca sa vada cu ochii lor minunata Ţara a Adevarului, iar la întoarcerea acasa îşi petreceau ceasuri îndelungate povestind copiilor despre cele vazute.

Într-o seara, oamenii s-au îndreptat spre gospodariile lor, osteniţi dupa truda unei zile de robota. S-au înfruptat din bucatele cele gustoase şi s-au grabit sa-şi caute odihna în paturile cele primitoare.

Catre miezul nopţii, în înaltul cerului a aparut o lumina roşiatica. La început a fost cat o nuca, dar a crescut uşor-uşor, pana ce a cuprins cerul întregii ţari. La un timp, lumina s-a lasat deasupra munţilor, apoi deasupra caselor şi ogoarelor. În cele din urma, ea şi-a croit drum prin hornurile sobelor, patrunzand în odaile şi în sufletele oamenilor. Neştiind ce li se întampla, ei s-au întors pe cealalta parte, continuandu-şi somnul. Ba, înca, nici macar de dimineaţa nu s-au dumirit. Şi-au umplut traista cu merinde şi s-au dus acolo unde îi chemau treburile. Cate unul mai isteţ a bagat de seama ca vorba le era schimbata, ca nu mai spuneau lucrurilor pe nume, ca mai înainte, şi ca nu mai simţeau aceeaşi dorinţa de a dezvalui tot ceea ce gandeau. Nepricepand însa care era pricina şi acela înalţa din umeri, vazandu-şi de treaba.

Ehei, dar a venit ora pranzului şi locuitorii Ţarii Adevarului s-au aşezat la masa. Şi-au umplut ulcelele cu apa rece şi, cu neţarmurita surprindere, au descoperit ca apa îngheţa cat ai zice peşte. Iaraşi cei mai înţelepţi au zis:

– Fraţilor, o mare primejdie ne ameninţa! Nu vedeţi ca minţim de îngheaţa apele?

– Nu poate fi adevarat! s-au împotrivit cei mai numeroşi. Nu cuteaza minciuna sa se abata pe meleagurile noastre! Trebuie sa fie vreun joc. Haideţi mai bine sa îl deprindem

Azi aşa, maine aşa, minciuna a patruns tot mai adanc în viaţa oamenilor. Pe nesimţite, ea n-a mai fost un joc, ci un fel de a trai. Erai într-o încurcatura, minţeai şi… gata! Aveai necaz pe cate cineva? Nimic mai simplu: îi puneai vreo cateva în cârcă, de nu-l mai cunoştea nici muma-sa.

                 De la a preţui minciuna şi pana la urî adevarul, n-a fost decat un pas.”

                                                                        (Petre Crăciun,,Țara Adevărului și Împăratul Minciună)

TEXTUL 2

,,Mitologia reprezintă un sistem de coduri culturale, de traditii si obiceiuri pastrate de-a lungul timpului, de simboluri interdependente, cu diferite semnificatii si felurite contexte. Unele din cele mai interesante povesti se nasc in spatial romanesc. Influentate de alte popoare sau nascute in sanul muntilor acestea aduc imagini si simboluri pierdute,traditii si obiceiuri uitate de lume, credinte stravechi inapoi. Ele arata calea spre bine, spre frumos, spre unitate.

Acest alt pamânt este imaginat ca o imagine în oglinda al celui prezent si ca o casa a creaturilor numite Blajini (cei cu suflet blând), alteori poarta numele de Rohmani în Bucovina. Ei sunt descrisi ca antropomorfi si scunzi, având uneori un cap de sobolan.  Ei sunt fie descrisi ca fiind rau intentionati sau ca având un mare respect pentru Dumnezeu si ducand o viata fara de pacat ca Adam si Eva in rai. Unii cred despre ei ca sunt niste fiinte firave, blajine, fara vina care traiesc intr-un fel de paradis terestru.

Sarbatoarea romaneasca Paștele Blajinilor este o modalitate de a-i rasplati pentru beneficiile pe care le aduc. Din moment ce ei traiesc în izolare, nu au nicio modalitate de a sti când vine Paștele. Acesta este motivul pentru care românii manânca oua vopsite si lasa cojile in voia apei, de unde ei cred ca vor ajunge la Apa Sambetei si de acolo la Blajini.

Tudor Pamfile, în Mitologia poporului român – ,,Dușmani si prieteni ai omului” ne arata ca cele trei Ursitoare pot ajuta oamenii, iar ingerii se pot vedea arareori, insa fiecare dintre noi are propriul sau inger stând pe umarul lui cel drept, iar Diavolul pe cel stang.

Norocul, care nu are o reprezentare fizica, se naste odata cu omul într-o ,,lume a Noroacelor” si este legat de viata omului. Exista multe vorbe de duh in popor, povețe si vorbe cu tâlc.

De noroc mai tine si Șarpele casei, care are solzii albi si traieste sub casa. 

Spiridușul este de asemenea aducator de Noroc, desi este un dracusor.

Dusmanul Norocului este Piaza rea, care poate avea înfatisare de sarpe, câine, pisica neagra sau chiar de om însemnat: spân, cu parul rosu, ciung, olog, pocit. Omul însemnat are puterea de a deochia.

Zmeul sau Zburatorul este un spirit raufacator cu infatisare de dragon sau sarpe inaripat. Uneori apare in vise fetelor tinere.

Brehnele sunt duhuri ce traiesc prin paduri si sperie calatorii. 

Ielele fura mintile tinerilor, iar Ceasurile Rele sunt duhuri de noapte, care umbla prin vazduh si pocesc pe cei ce le ies în cale. 

Bâca, Baubaul si Pocita sunt fiinte oribile de cosmar care sperie copiii neascultatori.”

                                                                                            (Mitologia română www mytologica,ro)

==menționează tiparul textual din fiecare dintre fragmentele de mai jos:

a.       ,, Ehei, cică era odată un tărâm pe care cerul îl dăruise cu toate bunătăţile şi frumuseţile sale. Câmpurile îi erau întinse, roadele bogate, apele cristaline şi reci precum gheaţa, iar munţii semeţi ascundeau în măruntaiele lor comori nepreţuite.”

Tiparul textual este descriptiv, prezintă prin descriere un peisaj mirific printr-un limbaj expresiv, și subiectiv,descrierea vizuală este realizată prin epitete simple-grupuri de substantive și adjective:,,câmpuri întinse,roadele bogate,munții semeți;epitete duble:,, pădurile dese şi răcoroase, apele cristaline şi reci”,comparație:,,precum gheața”;cuvinte din câmpul lexical al formelor pământului:tărâm,câmpurile,apele,munții.”Enumerația conferă tabloului descris o notă de măreție și mister.

  b.,, Într-o seară, oamenii s-au îndreptat spre gospodăriile lor, osteniţi după truda unei zile de robotă. S-au înfruptat din bucatele cele gustoase şi s-au grabit să-şi caute odihna în paturile cele primitoare.”

          O trăsătură a textului narativ pe care o identific în fragment este prezența unui narator   obiectiv,vocea textuală prezintă timpul narațiunii,seara,acțiunile personajului colectiv,,oamenii”sunt redate prin verbe la timpul perfectul compus care arată mișcarea continuă.

==prezintă o legătură ce se poate stabili între cele două texte:

           O legătură între cele două fragmente este fantasticul: locuitorii Țării Adevărului trăiesc într-un loc paradisiac,sunt,, drepţi, harnici şi milostivi”,nu spun niciodată minciuni,în realitate,nu poate fi adevărat.În textul al doilea se arată despre învățăturile și pesonajele fantastice din poveștile vechi care,,arata calea spre bine, spre frumos, spre unitate.”

==consideri că oamenii au contribuit la răspândirea minciunii?-text 1

Eu cred că oamenii din Țara Adevărului au contribuit la răspândirea minciunii. Odată ce prima minciună a fost rostită, fiecare a contribuit la deformarea adevărului, crezând că nimic rău nu se poate întâmpla. Situația creată a căpătat amploare și,,pe nesimțite,ea n-a mai fost un joc,ci un fel  de a trăi."Oamenii naivi au acceptat acest fel de a trăi,pentru că n-au înțeles pericolul de a minți și le era ușor să scape din încurcături mințind.

  Atunci când când nu mai există adevăr,când lumea întreagă e construită pe minciună, nu se mai poate face nimic. Nemaiavând de cine să se apere, mincinoșii sunt singuri, față în față cu minciuna lor, învelită de o lume pe care au construit-o și cu care nu au ce să facă mai mult decât au făcut. Ce urmează mai departe va depinde probabil de felul adevărului ascuns. Un sfârșit trist, dar probabil frecvent, ar fi moartea în minciună. Un alt sfârșit, poate la fel de frecvent, este mințirea de sine, să ajungi să crezi propriile minciuni. Ambele duc la posibilitatea apariției unui adevăr liber, la o renaștere prin dispariția minciunii.

==asociază fragmentul din textul 1 cu un alt text literar,prezentând o asemănare și o deosebire între ele.

  Autorul Frances Hardinge în romanul,,Copacul minciunilor”o prezintă pe Faith Sunderly, o fată curajoasă şi inteligentă,care trăieşte în epoca victoriană,când femeile trebuie să fie sfioase, modeste şi… să nu-şi pună nicio întrebare. Pe Faith, limitările o nemulţumesc: în definitiv, visul ei secret e să devină om de ştiinţă, iar animalul ei de companie e un şarpe! Când întreaga familie se refugiază pe insula Vane, unde tatăl ei este angajat ca arheolog, fata se trezeşte prinsă într-un vârtej de aventuri. După ce el moare în circumstanţe stranii, Faith îşi propune să descopere ucigaşul, fiind convinsă că este vorba de o crimă. Căutările o poartă pe urmele unui misterios Copac al minciunilor şi astfel începe investigaţia căutîndu-şi aliaţi printre locuitorii insulei. Faith nu e singura care încearcă să ajungă la copacul magic.Tatăl fetei a remarcat că lumina soarelui îi e fatală; copacul crește doar la întuneric și pare să se hrănească cu minciuni. Cu cât minciunile ajung mai departe și sunt crezute de mai multă lume, cu atât copacul crește mai mult, iar fiecare minciună dă naștere unui fruct care, atunci când e mâncat, dezvăluie secrete. Faith găsește într-o zi copacul minciunilor și află treptat modul său de a funcționa: el se hrănește cu minciunile oamenilor și rodește pe măsura credibilității minciunii. La schimb, fructul, odată ce e mâncat, dezvăluie un secret de care are nevoie consumatorul: „Alege o minciuna pe care ceilalți vor să o creadă.”

                             o altă carte:

„Viața mincinoasă a adulților” de Elena Ferrante:o adolescentă,Giovanna,descoperă că între minciunile părinților poate fi și propriul său stil de minciună,citește cărtile preferate ale tatălui pentru a învăța meșteșugul minciunii.Cu cât minte mai mult, Giovannei i se transformă imaginația și lumea interioară, văzând cu tot mai multa claritate viața adulților din jurul ei. Adolescenta începe să  cunoască din ce in ce mai multe din lumea adulților și astfel, îi crede din ce in ce mai puțin. Minciunile din jurul Giovannei încep să pară tot mai false, pline de clișee, fără originalitate sau imaginație.Se întreabă dacă poate o minciună să fie îmbunătățită, astfel ridicându-se la rangul de artă.

                              și o poveste:

  În povestea,,Hainele cele noi ale împăratului”de Andersen sunt ironizate defecte ale oamenilor:minciuna,falsitatea,ambiția.În dorința de a străluci prin eleganță,un împărat și slujitorii săi acceptă minciunile unor meșteri care îi vor coase haine deosebite.Aceștia mint atât de bine,încât împăratul se lasă convins și îmbracă niște haine invizibile.Minciuna este sancționată de un copil din mulțime,care rostește adevărul despre hainele împăratului,afirmând simplu și naiv,,,Împaratul e gol!”

  O asemănare cu primul text poate fi felul în care și aici oamenii acceptă minciuna, spunând că minciuna nu va pătrunde pe meleagurile lor,cred ca și împăratul că e un joc,, Haideţi mai bine sa îl deprindem.”Minciuna de care se lasă prins împăratul este descoperită doar de un copil care prin inocența și nevinovăția lui cunoaște numai adevărul și restabilește echilibrul.   

==Redactează un text narativ în care să prezinți cum ai fost prins cu o minciună de părinții tăi.

  Am plecat într-o excursie cu prietenii mei într-un loc de poveste,la munte,unde fusesem vara trecută cu părinții.Dar acum era altceva,plecam numai noi,băieții mari,încrezători că ne vom descurca.Ne-am hotărât să spunem fiecare,acasă,că vom fi însoțiți de fratele mai mare al unui coleg,sportiv de performanță,atlet,că el cunoaște locurile din munți,pentru că vara este și salvamontist.Bineînțeles că era o minciună,băiatul era în antrenamente,pentru că avea un turneu important.Tremuram ca nu cumva vreunul din părinți să-l sune.Și am plecat cu trenul,conduși de părinții grijulii,care n-au întrebat nimic,știind că vom fi așteptați de,,salvamontist.”Am ajuns în locul pe care-l știam,ne-am instalat corturile și am plecat să le arăt intrarea unei peșteri din apropier,să facem poze și să le trimitem acasă,să vedem stâncile,poate caprele negre.S-a înserat și ne-am grăbit spre corturile noastre.Ne-am oprit,pentru că se auzeau niște zgomote,sunete ciudate.Împreună cu colegul meu,fizicianul,ne-am apropiat tiptil și am încremenit.În cortul meu se instalase o mamă-ursoaică cu doi pui și mâncau ce-au găsit în pachetele noastre.Ne-am întors,am povestit și,cum văzusem la tv,am început să facem gălăgie.Nici nu s-au mișcat,ba s-au ghemuit,pregătindu-se de culcare.Am mers la intrarea în peșteră și am dormit înveliți cu crengi.Dimineața,m-a trezit sunetul telefonului,și eu care credeam că nu avem semnal!Era tata supărat,nervos...se întâlnise cu sportivul,cu care mințisem că ne însoțește,și care nu știa de nicio excursie.Ce să-i spun?am fost prins cu minciuna și gata,am recunoscut,am povestit despre urși și mai ales că ne este foame.Nu știu ce mi-a spus,că eu mă scuzam din toată inima.Am rămas toți pe loc și deodată am auzit niște glasuri puternice strigându-ne pe nume.Am răspuns și în fața noastră au apărut  cinci oameni zâmbitori îmbrăcați în costume roșii.Erau salvamontiștii care răspunseseră apelului tatălui meu.Ne-au dus la corturi unde n-am mai găsit decât rămășițe din bagajele noastre.Urșii se distraseră.Am fost conduși la gară și,înfometați,ne-am hotărât să ne cerem iertare.Și el,sportivul, care spunea că toată ziua are antrenamente!!!

 „Minciuna este vacanța adevărului... să nu aibă oare și adevărul nevoie de vacanță? 

                  Și-atunci mi-am amintit întâmplarea povestită la ora de religie:

Deşi în faţa lui Pilat, Iisus Hristos nu răspunde la întrebarea ce e ADEVĂRUL, cu puţin înainte de aceasta le spune ucenicilor că El este Calea, Adevărul şi Viaţa, subliniind prin aceasta că El este Creatorul şi Mântuitorul lumii. În alt loc le spune succint şi enigmatic că Adevărul ne va face liberi...........

    Nu poţi fi liber fără să ştii de unde vii şi unde te duci, ce eşti şi de ce eşti, pentru că suntem condamnaţi la libertate! Adevărul este esenţa vieţii noastre! Pentru a-şi găsi libertatea şi împlinirea,omul nu doar trebuie să afle adevărul, ci să devină ADEVĂR!