,,În sufrageria lui tanti Viki era ca într-un depozit:
pe lângă rafturile de cărți, stăteau aliniate câteva zeci de cutii fără
culoare, iar din loc în loc se sprijineau de ele tot soiul de obiecte,de
la sacoșe, umbrele și papuci până la jucării de pluș ori buchete de flori
uscate. Chiar și un cărucior de supermarket trona în mijlocul sufrageriei,
doldorosit de haine, care, de altfel, dominau camera. Pe masă așteptau
teancuri de prosoape și de maiouri pe care tanti Viki avea de gând să le așeze
în vreun șifonier. Radu își scoase notebook-ul și-și căuta cu privirea
vreun loc.
-Stai jos, în fotoliul ăsta, îi spuse maică-sa, până
vorbesc cu ea.
Trebuia să rămână tot restul zilei la tanti Viki,
care era sora mamei lui. Ori de câte ori mami avea treabă, îl aducea
la această tanti, pe care n-o vedea decât la venire și la plecare, căci aproape
tot timpul ei se scurgea în biroul strâmt în care
butona tastatura unui laptop. Când maică-sa intră din nou în
sufrageria plină de lucruri, secondată de tanti Viki, Radu era deja cuibărit în fotoliu, cu notebook-ul pe
genunchi.
- Foarte bine, spuse tanti Viki, potrivindu-și ochelarii pe fruntea unsuroasă, poți să te joci
aici, în sufragerie.
Amândouă păreau fericite că el își găsise atât de repede
ceva de făcut. Apoi tanti Viki îi văzu Toyota.
- Ce are acolo, la gleznă? Un tatuaj?
Se miră ea
.-Am fost ieri la târgul de mașini, explică mama. Nu e
permanent. Doamne ferește! E un tatuaj d-ăla promoțional. I l-a desenat
un tip haios care stătea acolo special pentru asta
.-Adică? ridică tanti Viki din sprâncene.
-E un desen și nimic mai mult!
-Eu știu pe cineva care a murit dintr-un desen
d-ăsta!
Radu se înfioră o clipă și băgă nasul în ecran,ca să-și
ascundă zâmbetul.Tanti Viki continuă însă...Treptat,cuvintele ei se
estompară,pe măsură ce el se lăsa absorbit de
fotografiile colorate și ușor de zoomuit.Intrase pe halucinant.ro și
clicăia la repezeală obiectele expuse,în special peruci,ochelari cu trei
rânduri de lentile,roboți cu telecomandă,pistoale cu gloanțe de cauciuc.În
sfârșit,mama lui îl sărută,lăsându-i o pată de ruj pe obraz,iar tanti Viki se
legănă înapoi spre biroul ei.”
(Doina Ruști,,O zi cu tanti Viki”)
Textul 2
,, De ce un
dosar despre „cei şapte ani de acasă“? Pentru că în urmă cu 20-30 de ani,
sintagma se referea strict la bunele maniere, la a-ţi învăţa copilul să salute,
să spună „te rog“ şi „mulţumesc“...
Aşa că pe atunci exista o delimitare foarte clară între
primii şapte ani din viaţa copilului pe care şi-i petrecea „acasă“ şi următorii
ani în care era încredinţat în mod obligatoriu unei instituţii, respectiv
şcoala. După şapte ani, părinţii pasau de fapt responsabilitatea – eu am
contribuit pînă aici, copilul meu e plin de virtuţi, şcoala va educa mai
departe. De aceea, „cei şapte ani de acasă“ aveau o altă semnificaţie şi
implicau lucruri mult mai restrictive decît astăzi.
Altele sînt,
însă, cerinţele pentru copilul actual. De obicei, pînă la vîrsta de 7 ani, el
trebuie să ştie deja să citească şi să facă operaţii de aritmetică simple
(pentru a nu se face de rîs la şcoală, unde toţi copiii ştiu deja), să o rupă
un pic pe engleză (franceză sau germană), să fi luat deja cîteva lecţii de
pian, actorie, pictură etc., să fi mers deja la dansuri şi înot (sau un alt
sport) ş.a.m.d. Astfel, el iese frecvent din mediul familial şi ia contact cu
diferiţi profesori, cu o grămadă de alţi copii şi implicit cu părinţii lor. Ca
să nu mai punem la socoteală contactul cu bonele, pe care mulţi părinţi le
schimbă ca pe şosete, pentru că „nu corespund“. Aşadar, copilul e forţat să
comunice în diferite moduri, iar comunicarea în sine a căpătat alte valenţe şi
totul se întîmplă într-o mare viteză. Doar un exemplu: copilul modern atinge
pentru prima dată un computer la 2-3 ani, iar la 4-5 ani joacă deja joculeţe
interactive. Un copil de 5 ani din mediul urban ştie
deja ce e acela un iPhone, o tabletă, un laptop. Copilul nu mai este de
multă vreme acea păpuşă vie care se potriveşte în decor, e un copil „conectat“
la multe medii şi lumi (unele virtuale), încurajat să se exprime (uneori poate
prea mult), să fie creativ şi să iasă învingător în competiţia permanentă cu
alţi copii de vîrsta lui (uneori chiar şi hainele pot face diferenţa!). Astfel,
s-a ajuns de la copilul pet – animăluţ simpatic de casă, la copilul superhero.
În această nouă ecuaţie, mai contează „cei şapte ani de acasă?“
(Adina Popescu,,Copilul superhero”din dilema veche.ro)
==prezintă o trăsătură a textului narativ,ilustrând-o
cu o secvență din textul 1.
O trăsătură a textului narativ pe care o identific în textul 1 este prezența unui narator obiectiv,vocea textuală care enumeră obiectele din interiorul unei sufragerii și personajele care apar:Radu,un copil ce este adus în vizită de mama sa la tanti Viki și rămâne butonând notebook-ul,, Radu era deja cuibărit în fotoliu, cu notebook-ul pe genunchi.”Narațiunea este completată de dialogurile personajelor.
==prezintă o temă comună celor două texte,valorificând
câte un element de conținut.
Elementul comun celor două texte este tema pe care ambele
o abordează:tehnologia alături de educația în familie.Astfel în textul 1,Radu
este în vizită la sora mamei,care este uimită de tatuajul fals de pe piciorul
băiatului,iar băiatul are ca singură preocupare căutarea pe ,,notebook-ul de pe
genunchi”a unor imagini,în timp ce mătușa lui ,,butona în biroul strâmt tastatura
unui laptop.”
==crezi că Radu e bucuros să fie lăsat de mama sa la
tanti Viki?
Deși este ignorat de mătușa sa care lucrează la laptop,Radu, adus în vizită,este bucuros că este lăsat de mama sa în sufrageria unde se poate bucura de imaginile diferite de pe notebook-ul său,, se lăsa absorbit de fotografiile colorate și ușor de zoomuit.”Nici nu bagă de seamă că nu-i este alături nimeni.
==asociază textul 1 cu un alt text literar,prezentând
o valoare culturală comună prin referire la câte o secvență relevantă din
fiecare text.
Pot face două
asocieri cu:,,Olguța și un bunic de milioane”de Alex Moldovan
(Olguța e o fată de doisprezece ani mai ciudată:e neîndemânatică,
impertinentă, intră mereu în bucluc, nu prea are prieteni, iar familia ei e
atât de dezbinată, încât nu-și recunoaște mătușa când aceasta își face apariția
la ușă. Într-o zi, când ajunge acasă de la școală, cineva vine la ușa casei ei
și sună la sonerie. Olga deschide ușa și observă o femeie slabă, înaltă și
grăbită. Persoana o întreabă dacă este
gata de plecare, iar Olga îi spune că nu o cunoaște și că nu va merge nici unde
cu ea. Mama Olgăi o poftește pe musafiră înăuntru, spunânadu-i fetei că această
femeie e mătușa ei, că o cheamă Nina și că va pleca ceva timp cu ea. Olguța
încearcă să se împotrivească, dar mama ei o covinge să plece cu Nina.În
această călătorie,Olga îl ia și pe Farid cu ea, care este un bull-terier care o
protejează pe fată.)
Dacă lui Radu îi este indiferent că este lăsat singur de mama sa în sufrageria plină de obiecte diferite,fără a fi băgat în seamă de,,tanti Viki”și se bucură de imaginile de pe notebook-ul său,Olguța,o fetiță ciudată,ce intră mereu în bucluc,face cunoștință cu o femeie străină care o invită într-o călătorie,iar mama sa este de acord.Fetița este nedumerită de ce mama sa o lasă cu acea femeie,,o ciudată.”Educația primită de cei doi copii este diferită:Radu este un copil liniștit,educat,nu răspunde observației mătușii sale referitoare la tatuajul fals;Olguța este impertinentă în fața femeii străine care este mătuța sa,,N-am nici cea mai vagă idee să aflu cine ești sau ce dorești și nici nu vreau să aflu.”
sau cu:,,Un fiu”de Alejandro Palomas
(Personajul,Guillermo,
povestește despre mama sa cu care se ducea rar la cinema sau vedeau filmele
acasă,pe calculator. Cu duioșie,plăcere amintește de filmele dorite,,preferate”ale
mamei:cele muzicale erau iubite,plăcute de mama lui, și el le privea prin
ochii ei-era aceasta o apropiere sufletească de ea și de tot ce ea iubea.Își
urmărește mama cu plăcere,îi înțelege admirația pentru muzică și trăiește alături
de ea filmele.Erau parteneri de dans,distracție,de bucurii.Mama își privește
copilul cu iubire. Este un personaj plin de sensibilitate,emoție și iubire ce
împrăștie lumină și bucurie în jurul ei.)
Lui Radu îi este indiferent că este lăsat singur de mama sa în sufrageria plină de obiecte diferite,fără a fi băgat în seamă de,,tanti Viki”și se bucură singur de imaginile de pe notebook-ul său; Guillermo însă este un copil iubitor care-și amintește cu plăcere de filmele preferate ale mamei sale, amândurora le plăcea personajul Mary Poppkins.Nu reușește să comunice cu mama sa,plecată în Dubai decât prin scrisori.Amândoi sunt copii liniștiți: Radu,chiar dacă mama sa îl lasă în grija unei mătuși, este un copil liniștit,educat,nu răspunde observației mătușii sale referitoare la tatuajul fals;Guillermo îi duce dorul mamei sale plecate,îi scrie scrisori, și în lipsa ei își amintește de clipele petrecute împreună.
==imaginează-ți că ai fost în vizită la rudele care locuiesc în altă regiune a țării.Scrie un text narativ în care să prezinți o întâmplare petrecută în timpul acestei vizite;o secvență dialogată de 4 replici,una descriptivă.
Plec în vizită la rudele mamei într-un loc dorit de mult
timp--în Maramureş, considerat sufletul satului tipic românesc. Ajungem
toată familia într-o zi cu soare și-mi desfăt privirile cu aşezările
pitoreşti,cu dealuri înverzite şi câmpii pline de flori sãlbatice.Știam
din povestirile mamei,de la cei care au mai fost pe acolo că
Maramureşul concentreazã tot ceea ce înseamnă viaţa la ţarã. Și acum iată
că și eu am ocazia unicã de a mă întoarce în timp, de a fi martorul
unor obiceiuri păstrate cu mare grijã,a tradiţiilor şi a stilul de
viaţă al ţăranului din vremuri trecute.Suntem așteptați de vărul mamei cu toată
familia lui,pe cei trei veri mai mari decât mine,liceeni,nu îi știu prea bine,
trăiesc aici,după ce au părăsit orașul.Sunt atât de primitori,veseli,de parcă
mă cunosc demult,demult.Am intrat printr-o poartă mare din lemn,sculptată cu
tot felul de motive ornamentale tainice.
-Vezi funia în semn de cruce?apără gospodăria de tot ce
este rău,îmi spune vărul cel mare care se pregătește de bac.
-Dar razele soarelui ce simbolizează?întreb eu,ca să-i
fac pe plac.
-Soarele ne dă viață și noi,oamenii, ne conducem după
mersul lui!vine răspunsul unui bătrân apărut ca din pământ.
-E bunicul!!!strig și-l îmbrățișez tare.Nu-l mai văzusem
de un an,deși vorbesc cu el la telefon mereu.
-Uite,vezi omul cioplit de deasupra porții?este strămoșul
meu și al tău,venit din munții de sus de graniță.E acolo să ne vegheze și să ne
amintească de neamul nostru.
-Veniți să vă-mbrăcăm ca pe oameni adevărați!ne strigă
mătușa.Iar eu merg să mă-mbrac ca un,,fecior”ce sunt:cu cămașă
albă,gatii(pantaloni),chimir lat la brâu,clop și straiță în care mi-am pus
telefonul!!!Apoi,pentru că era duminică, am mers la biserică și i-am privit pe
oameni, ascultau cu atenție cuvintele preotului,ochii căutau spre icoane,erau
adevărați,erau frumoși,aveau o lumină pe chipuri,credeau în adevărurile
sfinte.La plecare i-am văzut îmbrățișându-se cu urări de bine pentru cei
mici,mai ales. M-a uimit o altă realitate: vecinii se cunosc unii pe alţii şi
se ajutã între ei,iar pe mine mă strigau și mă invitau în casa lor,de parcă
eram rude adevărate...la noi la bloc nu e așa.
Și așa m-am purtat toată șederea mea,bunicul m-a dus cu
mocănița,trenul vechi de munte,am privit-o pe mama dansând la hora satului,am
urcat pe dealuri,la stână am mâncat bunătăți haiducești,am mers cu calul prin
pădurea întunecoasă. Am avut nenumărate întâmplări,pe care le-am povestit colegilor...niciunul
nu m-a crezut,dar dădeau aprobator din cap.
A fost o experință deosebită,parcă am trăit într-o lume
de film,acolo ,,în ȚARA veche cu oameni fără pereche.”
