test,,Leagănul pisicii”de Simona Popescu și textul nonliterar,,Lectura pentru toți”

TEXTUL 1

,,Dragă Danda,

  Când eu aveam 12 ani, cam cât ai tu acum, dintre toate distracţiile, cel mai grozav mi se părea cititul. Distracţie, da!, să nu crezi că m-a luat gura pe dinainte şi nici nu te grăbi să mă compătimeşti, de parcă nu ar fi fost altele! Erau acolo, în citit vreau să zic, şi jocuri, era şi conversaţie, era şi umor, era şi provocare (ca la jocul adevărului), erau şi scene, ca într-un film (imaginile le inventam eu), erau şi prieteni, erau şi nesuferiţii ăia care dau sare şi piper lumii, erau tot felul. Şi nu mă mai lua cu „aşa era pe vremea aia, comunistă!”, că nu despre asta e vorba.

   Eu, când mă uit la unii copii care nu citesc nimic, nu dau vina pe vremuri Aşa sunt ei. Poate o să le treacă. Cum deschizi tu computerul dimineaţa, uneori chiar înainte să te speli pe faţă, aşa deschideam eu cartea. Nu pentru că eram vreo studioasă sau vreo tocilară. Şi ca să lămurim o dată pentru totdeauna povestea asta: tocilarul e cineva care citeşte pentru alţii, pentru profesor, pentru notă. Seamănă doar pe dinafară cu cel/cea care, iubind cartea, citeşte doar pentru sine (de plăcere, fără scop, degeaba, dacă vrei – dar acest „degeaba” are un miez foarte dulce, pe care şi tu, deja, îl cunoşti). Cărţile pe care le doream şi cu care îmi făceam de lucru toată ziua nu aveau nicio legătură cu şcoala. Dimpotrivă, aş zice. Te rog să înţelegi bine acest „dimpotrivă”.......

  Ţineam cartea pe genunchi, în poală, sub faţa mea sprijinită în palme, deasupra feţei, până mă dureau braţele. Timpurile se buclau, lumile se buclau. Nu i-am înţeles niciodată pe cei care spun că, atunci când citesc o carte, se mută cu totul acolo. Ceea ce mi se părea grozav nu era atât povestea în care te puteai vârî uitând de tine, cât ciudăţenia posibilităţii de a trăi în trei lumi deodată – cea reală, cea a cărţii şi cea de-a treia, numai a mea, ca o deltă în care cele două fluvii – al cărţii şi al realităţii – se întâlneau într-o nouă „formaţiune”. Priveam curgerea imaginilor una într-alta, la nesfârșit. Le vedeam cu cele două perechi de ochi deodată: ochii deschişi şi ochii minţii. Mă uitam la… Imaginaţie – acest neobosit, imprevizibil Transformer care e în faţa ta şi înăuntrul tău. Ești tu, Imaginaţia! Tu eşti!”                                                                                   (Simona Popescu,,Leagănul pisicii”)

TEXTUL 2

,, Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor este sărbatorită astăzi, pe 23 aprilie.

UNESCO organizează în fiecare an cu scopul de a promova lectura, publicarea și drepturile de autor.

În cadrul Conferinței generale de la Paris, în 1995, UNESCO a hotarăt, să fie serbată în mod oficial pentru a promova cititul, promovarea cărților și a drepturilor de autor. Însă, ideea înființări acestui tip de aniversare a venit cu mult înainte de 1995, mai exact în 1923, atunci când mai mulți spanioli, amatori de cărți, și-au dorit să-i aducă un omagiu lui Miguel de Cervantes.

  La Conferința generală de la Paris, UNESCO a decis ca data oficială de aniversare pentru Ziua Internațională a cărții să fie 23 aprilie deoarece, conform calendarului gregorian, în această zi se sărbătorește nașterea și moartea lui William Shakespeare, ziua în care a decedat creatorul Don Quijote, dar și Miguel de Cervantes, care a murit pe 22 aprilie, dar a fost înmormântat pe 23 aprilie.

  Mai jos prezentăm câteva curiozități despre cărți și lectură:
„Aventurile lui Tom Sawyer” de Mark Twain este primul roman din lume redactat pe o maşină de scris;
Una dintre cele mai scumpe cărți din lume este considerată Codexul Leicester care aparține lui Leonardo da Vinci. Acest Codex este scris invers, adică pentru a fi în stare să-l citești trebuie să folosești o oglindă. Actualul proprietar al manuscrisului este Bill Gates și a cumpărat Codexul Leicester în 1994 cu prețul de 30,8 milioane de dolari;
Cea mai vândută carte din pentru copii este Harry Potter, vândută în 400 de milioane de copii;
Cea mai lungă propoziţie care a fost tipărită vreodată se regăseşte în romanului Mizerabilii, de Victor Hugo. Aceasta are 823 de cuvinte;
În cărțile lui Shakespeare cuvântul dragoste este menționat de 2 259 de ori, în timp ce cuvântul ură este întâlnit de doar 229 de ori;
Plăcerea de a mirosi cărţi vechi poartă numele de „Bibliosmia”. 

                 („Lectură pentru toţi”: Astăzi este marcată Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor”—unimedia.infi)

===menționează tiparul textual identificat în fragmentul de mai jos și o trăsătură a acestuia,ilustându-l cu o secvență:

  ,,Şi ca să lămurim o dată pentru totdeauna povestea asta: tocilarul e cineva care citeşte pentru alţii, pentru profesor, pentru notă. Seamănă doar pe dinafară cu cel/cea care, iubind cartea, citeşte doar pentru sine (de plăcere, fără scop, degeaba, dacă vrei – dar acest „degeaba” are un miez foarte dulce, pe care şi tu, deja, îl cunoşti).

Tiparul identificabil în fragment este explicativ,apare în vorbirea personajului-narator,oferă explicația despre,,cineva”care este tocilar.Formulează o definiție proprie despre cel care nu citește pentru el,nu pătrunde esența,este o aparență a cititorului adevărat,impresionează,,degeaba”, fără niciun folos,totul este un fals.Există un câmp semantic al școlii cu sens propriu:citește,profesor,notă,cartea;este utilizată compararea:tocilarul seamănă doar pe dinafară cu cel/cea care citește pentru sine;se folosesc cuvinte care reliefează explicația:,,să lămurim,dacă vrei”; verbele sunt la timpul prezent.Ultimele cuvinte au o nuanță intimă,ușor ironică,explicând nuanța alfel înțeleasă a cuvântului,,degeaba.”

 ==prezintă un element de conținut comun celor două texte,valorificând câte o secvență relevantă:

Un element comun celor două texte este educația prin lectură,dar și cunoașterea,așa cum afirmă personajul-narator în primul text:prin lectura unei cărți timpul se poate transforma,se pot împleti mai multe lumi,personaje într-o trecere spre interiorul ființei proprii; cititorul se mută în lumea fanteziei,a imaginației.În al doilea text,nonliterar,lectura,promovarea cărților este sărbătorită oficial într-o zi specială,aleasă pentru a celebra numele celor doi mari scriitori:Cervantes și Shakespeare.Sunt prezentate câteva titluri de cărți cunoscute în lume și curiozități legate de acestea.

  Astfel lectura înseamnă dezvoltare emoțională,intelectuală, evadare,cunoașterea lumii.

==crezi că cititul poate fi distractiv?valorifică textul 1

Cititul este sigur una dintre activitățile cele mai relaxante și are un rol extrem de important în dezvoltarea emoțională și intelectuală a unui om. În momentul în care cititorul pătrunde  în paginile magice ale unei cărți, imaginația ajunge să creioneze lumi pe care în mod real nu le-ar putea construi sau întâlni. Astfel creativitatea se dezvoltă ajutând creierul să facă noi conexiuni.

Cititul ajută la îmbogățirea cunoștințelor despre lumea înconjurătoare cu expresii sau cuvinte care nu se regăsesc în vocabularul de zi cu zi, încurajează creativitatea, imaginația, dezvoltă atenția și memoria. Pe lângă aceste aspecte, creează o strânsă legătură între cititor și persoanele cu care el citește, construind o relație bazată pe interese și pasiuni comune.Dar cititul înseamnă nu numai cunoaștere,instruire,înseamnă transformare,dezvoltarea imaginației,este și bucurie alături de jocurile copilărie sau ale celor mai mari,glume,descrieri simpatice,portrete ale celor buni,ale celor răi,urâcioși,scene pline de haz prin care trec  personajele și apoi interpretate,copiate în realitate.Și-atunci cititorul se bucură,plânge,se joacă,urmărind mai ales dialogurile și mai ales învață să traspună în real bucuria de a trăi sperând.... 

==asociază fragmentul din textul 1 cu un text studiat sau citit suplimentar,prezentând o valoare morală/culturală comună prin referire la cîâte o secvență din fiecare text.

În volumul,,Care-i faza cu cititul?”am găsit povestirea autorului,Caius Dobrescu „Cartea care mirosea urât”și aici este o fetiță care este descrisă cu o  imagine dezordonată și care din când în când ajunge în anticariatul bunicului său fără plăcere,fiindcă n-o atrăgeau cărțile,obiectele vechi. Se plimbă prin anticariat și ajunge la o carte care nu se lasă răsfoită,degajă și un miros neplăcut.Neștiutoare,neștiind tainele cărților,fetița nu simte refuzul cărții,,avea nasul înfundat”,nu cunoștea rostul cuvintelor,frumusețea cititului.Fără a fi tulburată,cu insistență,fetița învață să citească,se poartă cu grijă cu cartea,care-și răspândește ,,mirosul de parfum de lavandă”,lumina,plăcerea de a fi citită.Fetița descoperă plăcerea de a citi,descoperă frumusețea din cărți și,,ia cartea cu ea acasă”,pleacă spre cunoaștere,spre învătătură,spre lumină.Cele două fete sunt asemănătoare au aceeași pasiune educația prin lectură:naratoarea-personaj din primul text mărturisește că prin citit transforma timpul și putea privi lumi diferite,iar în celălat text cartea transformă o fetiță,,lipsită de orice experiență, nesigură, leneșă, delăsătoare”într-o cititoare dornică de cunoaștere.

==scrie un text prin care să prezinți mesajul/o semnificație a textului selectat din,,Leagănul Pisicii”de Simona Popescu

  După părerea mea, mesajul fragmentului,conceput ca o scrisoare, gravitează în jurul ideii că cititul este un mijloc de a uni lumile:cea reală,lumea pe care și-o poate imagina citind,devenind o lume proprie.

  În primul rând cred că textul transmite mesajul că plăcerea de a citi înseamnă emoția pe care naratorul-personaj o simte în momentul în care pătrunde în lumea cărților.Astfel își prezintă emoțiile prin narațiunea la persoana I,relatând întâmplările din copilărie,de la12 ani,iar cititul era o distracție importantă.Lectura cărților înlocuia viața adevărată și-i permitea să găsească în cărți jocuri ale copilăriei,prieteni sau urâcioși,glume,schimb de replici, pe care le-ar fi dorit și-n viața reală.Era atât de adâncită în citit,încât își făcea din unele întâmplări citite scene ca din filme.

  De asemenea,mesajul textului  este legat de lectura cărților care,,nu aveau nicio legătură cu şcoala...dimpotrivă”...acest adverb are sensul de:,,din contra; cu totul altfel”,era o altfel de lectură care transforma cursul timpului răsucindu-l și,absorbită de carte,putea privi mai multe lumi deodată cu ochii deschiși și cei ai minții.Era ca o trecere spre interiorul ființei proprii,iar personajul se muta în lumea fanteziei,a imaginației.

  Există o comparație între timpul de ieri și cel din prezent:,, Cum deschizi tu computerul dimineaţa, uneori chiar înainte să te speli pe faţă, aşa deschideam eu cartea”,nedorind să fie înțeleasă ca o,,tocilară”care nu citește pentru sine,doar impresionează,,degeaba”, fără niciun folos,totul este un fals,o păcăleală.

  În concluzie,pot afirma că mesajul textului dat este de a arăta importanţa lecturii,descoperirea vocației de cititor,frumusețea și influența cuvintelor care pot crea o lume,cartea nu poate fi înlocuită nici de tehnologie,înseamnă dezvoltare emoțională,intelectuală, evadare, imaginație,viață.

                            Textul integral:

                                                     ,,Leagănul pisicii"de Simona Popescu

Dragă Danda,

Când eu aveam 12 ani, ănul pisicii”cam cât ai tu acum, dintre toate distracţiile, cel mai grozav mi se părea cititul. Distracţie, da!, să nu crezi că m-a luat gura pe dinainte şi nici nu te grăbi să mă compătimeşti, de parcă nu ar fi fost altele! Erau acolo, în citit vreau să zic, şi jocuri, era şi conversaţie, era şi umor, era şi provocare (ca la jocul adevărului), erau şi scene, ca într-un film (imaginile le inventam eu), erau şi prieteni, erau şi nesuferiţii ăia care dau sare şi piper lumii, erau tot felul. Şi nu mă mai lua cu „aşa era pe vremea aia, comunistă!”, că nu despre asta e vorba.

Eu, când mă uit la unii copii care nu citesc nimic, nu dau vina pe vremuri.Aşa sunt ei. Poate o să le treacă. Cum deschizi tu computerul dimineaţa, uneori chiar înainte să te speli pe faţă, aşa deschideam eu cartea. Nu pentru că eram vreo studioasă sau vreo tocilară. Şi ca să lămurim o dată pentru totdeauna povestea asta: tocilarul e cineva care citeşte pentru alţii, pentru profesor, pentru notă. Seamănă doar pe dinafară cu cel/cea care, iubind cartea, citeşte doar pentru sine (de plăcere, fără scop, degeaba, dacă vrei – dar acest „degeaba” are un miez foarte dulce, pe care şi tu, deja, îl cunoşti). Cărţile pe care le doream şi cu care îmi făceam de lucru toată ziua nu aveau nicio legătură cu şcoala. Dimpotrivă, aş zice. Te rog să înţelegi bine acest „dimpotrivă”.

Dar mai era ceva: dacă mă vedea mama cu cartea în mână, nu mă mai punea să spăl vasele, să mătur, nu mă mai trimitea la cumpărături sau nu mă obliga să fac ordine în dulap ori să ies afară la aer, la joacă. Tare mă plictiseau lucrurile astea, chiar şi ieșitul „la aer”. Şi-apoi se chema că fac ceva, nici mie nu-mi plăceau oamenii care doar taie frunze la câini – ba chiar câte nu făceam, că, ştii şi tu, cititul nu e niciodată doar citit, e mult mai mult! De fapt, eu nu stăteam aşa, ca să mă aflu-n treabă: întinsă pe pat, pe covor sau încolăcită în fotoliu, cu gândul aiurea, uneori cu privirea pierdută în tavan, pe fereastră, „în gol”, uitând de carte, câte nu se întâmplau cu mine! „Golul” ăla nu era deloc gol, ştii şi tu cum se animă, cum devine inversul găurii negre despre care ai aflat deja câte ceva. Dacă gaura neagră înghite tot, absoarbe tot, consumă tot şi duce la nimic, „golul” de care vorbesc scoate lucruri din nimic, îţi dă… totul! Ţineam cartea pe genunchi, în poală, sub faţa mea sprijinită în palme, deasupra feţei, până mă dureau braţele. Timpurile se buclau, lumile se buclau. Nu i-am înţeles niciodată pe cei care spun că, atunci când citesc o carte, se mută cu totul acolo. Ceea ce mi se părea grozav nu era atât povestea în care te puteai vârî uitând de tine, cât ciudăţenia posibilităţii de a trăi în trei lumi deodată – cea reală, cea a cărţii şi cea de-a treia, numai a mea, ca o deltă în care cele două fluvii – al cărţii şi al realităţii – se întâlneau într-o nouă „formaţiune”. Priveam curgerea imaginilor una într-alta, la nesfârșit. Le vedeam cu cele două perechi de ochi deodată: ochii deschişi şi ochii minţii. Mă uitam la… Imaginaţie – acest neobosit, imprevizibil Transformer care e în faţa ta şi înăuntrul tău. Ești tu, Imaginaţia! Tu eşti!

Ai jucat vreodată Sforile? Leagănul pisicii, cum îi spun englezii, Cat’s cradle. (Culmea e că aşa se numea un roman din biblioteca de la Codlea: nu înţelegeam deloc titlul, mi se părea absurd pentru un simplu roman de dragoste.) Ai o sfoară, îi legi capetele, o întinzi pe cele două palme puse în paralel, ancorând-o de degetele mari, ridicate, şi de cele mijlocii. Aşa. Altcineva prinde cu arătătoarele şi degetele mari sfoara întinsă, o preia din mâinile tale cu o mişcare rapidă care împleteşte firele şi le creează un model pe mâinile lui/ei. E rândul tău să muţi „leagănul” din nou pe mâinile tale. Şi tot așa. Cititul e… „leagănul” ăsta. La un capăt eşti tu, la celălalt Lumea (din carte şi din afara ei). Între voi, sforile de aer. Dar aerul nu e niciodată doar aer, aerul e plin, o!, dacă l-am putea vedea… Despre AER însă, altădată… Să-ţi mai spun că, de cele mai multe ori, cititul era doar un pretext pentru ca să privesc – cu ochii în plin gol – la tot acest film, fără cap şi coadă, în care apăreau cele „ştiute” alături de lucruri „străine”, persoane, obiecte, situaţii niciodată întâlnite cu adevărat. Cum e posibil? De unde vin? E cam ca în vis, gândeşte-te puţin. Şi mai era cititul un fel de odihnă vie, de lâncezeală dulce, de pisică. Leagănul pisicii… Cititul nu e niciodată doar citit…"