Apartenența unui fragment la genul epic

,, În fiecare luni dimineata, ma plimb înfrigurat printre banci, gândindu-ma la Brand al lui Ibsen. Aceasta îmi da curaj. Ma încrunt si ma socotesc Brand înfruntând furtunile. Nici Brand nu era înteles si nici eu nu sunt înteles de profesorul de germana. Ne potrivim. Poate avem acelasi suflet. Când ma plimb printre banci, simt prea bine aceasta. Dar când e zgomot în clasa, nu mai pot gândi la Brand. Ma trudesc cu pumnii la tâmple, dar nu izbutesc sa-l evoc. Nu vad decât niste munti acoperiti cu zapada. Nu se arata Brand. Si atunci tremur, si mi se strânge inima, si ma zbucium, cum se zbuciuma Fanica la chimie. Nu stie nimeni aceasta, dar eu trec prin clipe grele, când nu se arata Brand. Atunci ma apuc sa învat cuvintele la germana. Domnul director, însa, nu e un om rau. Înainte de încheierea anului, ne cheama pe cei amenintati, la ,,îndreptare", în cancelarie. E cald, si domnul director fumeaza.

 - Ce stiti?

 -Schiller.

- Stiti voi pe Schiller?

 Noi zâmbim, pentru ca toti trebuie sa se zâmbeasca de câte ori glumeste d-l director.

 - Hai? Stiti voi pe Schiller?

 Întelegem ca zâmbetele n-au fost de ajuns. Unul dintre noi râde. Câtiva ne ajutam de batista, d-l director e satisfacut. Prudent, îmi înghiontesc vecinii. Râsetele trebuiesc sa înceteze, pentru ca d-l director e serios. Daca râdem prea mult, se întuneca.

 - Ia sa dati un extemporal!...

De data aceasta, nu se supara. Ne asculta cum citim si cum traducem din manuale trucate, si gândul lui e la via din judetul Prahova.

Dupa un ceas si cincisprezece tigari, d-l director ne daruieste fiecaruia media ,,suficient".

                                       (Mircea Eliade, Romanul adolescentului miop)

Genul epic cuprinde opere literare în care autorul îşi exprimă în mod indirect gândurile, ideile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii, al personajelor şi al naratorului.

  Trăsături:
-prezența unui fir narativ;
-prezența naratorului, fie un narator-personaj la persoana I, subiectiv și implicat; fie un narator la persoana a III-a, omniscient(este cel care cunoaşte gândurile personajelor, intenţiile acestora, pe care le nareaza la persoana a III-a), obiectiv( prezintă întâmplările într-o manieră detașată, neimplicată);
-prezența personajelor, care participă la acțiune;
-pot fi identificate momentele subiectului;
-sunt prezenți indicii spațio-temporali ;

   Fragmentul este un text epic, deoarece are trăsăturile acestui tip de text:

     În primul rând, are acţiune:Autorul,elev ,povestește neliniștea trăită întotdeauna în ziua de luni,când se considera ,,Brand”,personaj dintr-o piesă a dramaturgului Ibsen,care-i devenise un prieten imaginar,de la el împrumutase ,,curaj”.Amândoi aveau ceva în comun:se simțeau lipsiți de înțelegerea celor din jur.În zgomotul clasei personajul nu i se apropia de sufletul băiatului,încercările de a-l aduce erau zadarnice,moment în care era disperat,era singur.Cauza  zbuciumului sufletesc este ,,domnul director”-profesorul de germană,iar el trebuia să-și îndrepte notele înaintea încheierii anului școlar.Între profesor și elevi are loc un dialog plin de vervă:profesorul îi  întreabă glumind ,iar ei,pentru a-i face pe plac,zâmbesc,râd cu măsură și totul se termină cu o medie satisfăcătoare.

     În al doilea rând, textul este epic, deoarece are personaje.Naratorul-personaj reprezintă îmbinarea vocii care povestește în textul epic cu acțiunea personajului,specifică scrierilor subiective ,adică întâmplările și prezența personajelor sunt filtrate printr-o unică persoană- aceea a personajului-narator,iar narațiunea este la persoana întâi.Alegerea lui Eliade este motivată chiar de el și este pusă în legătură cu conceptul de adevăr.Elevul neliniștit de situația lui la Germană înaintea sfârșitului de an școlar este nefericit,știe că trebuie să-și îndrepte notele și, disperat,simte că susținerea lui va veni din partea prietenului imaginar cu care crede că se aseamănă.Îl cheamă,dar nu-l  percepe datorită zgomotului din jur.În fața profesorului se preface:râde,știind că în cele din urmă va obține,,suficient”-calificativ care-l ajută să promoveze. Autocaracterizarea este principala modalitate de construire a personalităţii sale,îl prezintă pe elevul cu moravuri școlărești, dezvăluindu-și frământările, neliniştile, incertitudinile, ale căror cauze şi soluţionări ar dori din răsputeri să le limpezească şi să le cunoască.Deși pare sever,profesorul este omenos și-i promovează pe ,,corijenți”.  

     În al treilea rând, caracterul epic al textului este dovedit de prezenţa naratorului, care povesteşte la persoana I; propune o creaţie literară autentică, bazată pe experienţa trăită a autorului şi reflectată în propria conştiinţă. Ca modalitate narativă, având un singur plan de acţiune, dominat de claritatea analizei a naratorului-personaj, care ilustrează adolescenţa ca pe o experienţă trăită adesea dureros, în căutarea sinelui, în încercarea de a-şi găsi echilibrul interior.

     În sfârşit, ca în orice text epic, sunt folosite ca moduri de expunere: naraţiunea pentru a prezenta acţiunea; dialogul dă viaţă personajelor, monolog interior, observaţia atentă şi profundă a propriei conştiinţe. Perspectiva narativă unică se defineşte prin naraţiunea la persoana I, implică verbe și pronume la persoana I.Limbajul folosit este comun,lipsit de regionalisme,neologisme,pentru a fi clar,concis,coerent.

    În concluzie, fragmentul este un text epic,autorul-narator-protagonist destăinuie propriile trăiri din anii adolescenţei, perioadă caracterizată prin derută spirituală şi intelectuală .

    (Brand este un erou, dar şi un monstru moral, a cărui inimă e sfâşiată de suferinţa pe care principiile îl obligă să o provoace familiei. El nu ezită niciodată, nu încetează nici o clipă să-i domine pe indivizii mărunţi, leneşi şi inconsecvenţi din jurul său. Şi totuşi, în scena finală, în care Brand stă singur faţă în faţă cu Dumnezeul său, o voce tunătoare venită dintr-o avalanşă proclamă, odată cu nimicirea fizică a pastorului, şi repudierea întregii lui vieţi morale: „El este Dumnezeul dragostei”, afirmă vocea din înalturi.)

  Johann Christoph Friedrich von Schiller a fost un poet și dramaturg german, considerat unul dintre „părinții poeziei germane”;iată o poezie,,Dor”:

     ,, Din acesta rece vale
De-as putea cîndva iesi
Sa-mi gasesc o alta cale,
Cît de fericit as fi!
Iata o colina verde,
Vesnic tânara de flori!
Într-acolo eu m-as pierde
De-as avea aripi sa zbor.

Suna-o dulce armonie,
Îngerii i-aud cîntîcnd
Si o boare lina-adie
Un balsam suav si blând
Rodul aurit luceste
Prin umbritele poteci,
Floarea care-acolo creste
Nu e prada iernii reci.

Ce frumoasa e plimbarea
Pe sub cerul fara nor,
Sol când îti trimite zarea
Vântul înviorator!
Ci-n a râului mînie
Muge rascolitul val
Ca aici să ma retie,
Sufletul sa mi-l prăval.

Vad plutind o luntre parca,
Dar luntrașii ei lipsesc.
Tu cuteaza si te-mbarca!
Pânzele se-nsufletesc.
Faureste-ti tu o soarta.
Nu te-ncrede-n zeii buni.
Doar minunea te mai poarta
Înspre tara de minuni.”