,, SCENA I
BOGOIU, mai târziu ȘTEFAN
Domnul Bogoiu iese pe terasă. Cu ochii cârpiți de somn și
puțin buimăcit de soarele care, odată cu ridicarea oblonului, a năvălit în hol.
Se oprește o clipă în mijlocul terasei. Se oprește o clipă, se uită la cer,
întinde o mână, ca și cum ar încerca să vadă dacă plouă.
BOGOIU (împiedicându-se de unul din șezlonguri):
Iar… (Face un zgomot de mirare cu limba lipită de cerul gurii.) Nteh,
nteh, nteh. (Pipăie pânza șezlongului.) Fräulein Weber! (Se
întoarce spre celălalt șezlong, pe care de asemeni îl pipăie puțin
iritat.) Iar le-a lăsat afară. Agneș!… Ude… Ude leoarcă. (Ștefan coboară
pe scară, în hol, douăzeci și nouă - treizeci de ani. Este îmbrăcat în trening
albastru, bocanci, în cap bască. Sub scară se află rezemat de perete un șezlong
strâns. Într-o mână cu șezlongul, în cealaltă mână cu o carte, vine spre
terasă. Își desface șezlongul, potrivindu-l în plin soare. După aceea aruncă
volumul în șezlong.)
BOGOIU: Te sculași?
ȘTEFAN: După cum se vede.
BOGOIU: Buna dimineața.
ȘTEFAN: ’Neata.
BOGOIU: Asta e șezlongul dumitale?
ȘTEFAN (afirmativ): Ihă…
BOGOIU: Care va să zică, îl duseși aseară înăuntru, în
vilă…
ȘTEFAN: Exact.
BOGOIU: Da’ pe astealaltele de ce mi le lăsași afară?
ȘTEFAN: Mi-era lene.
BOGOIU: Lene! Ia te uită la ele. (Arată spre cele
două șezlonguri). Leoarcă. Leoarcă, dom’le. Cade roua aicea, de parcă-i potop.
Lene, zici… Da’ lene să ne strici aparatul de colo (arată spre aparatul de
radio) nu-ți fuse.
ȘTEFAN (privește surprins, când spre Bogoiu, când
spre aparat): Eu?
BOGOIU: Ba nu. Eu. Zi că eu, că numai’ asta mai lipsește.
Trei ceasuri am stat azi-noapte de-am înșurubat și deșurubat la el, doar-doar o
să cânte. Lemn! Nu vrea și nu vrea. Se uita biata domnișoară Corina la el,
de-ți făcea milă. Zicea că are nu-ș’ ce să asculte de la Stuttgart. Nu
zău (se îndreaptă spre măsuța din stânga, pe care se afla aparatul, și ia
în fiecare mână câte o lampă, întinzându-le declamator.), ce-i fi având
dumneata cu nenorocitul ăsta de radio?
ȘTEFAN: Domnul meu, la asemenea calomnii nu
răspund. (Se pregătește să iasă în stânga.)
(Mihail Sebastian ,,Jocul de-a vacanța)
Opera dramatică
este textul în care autorul își exprimă gândurile, ideile, viziunea în mod
indirect, prin intermediul unor personaje angajate într-o acțiune ce se
derulează rapid în fața spectatorilor, fiind generată de conflicte puternice.
Fragmentul citat aparține unei opere dramatice. Ca în orice piesă de teatru textul
este divizat în acte care la rândul lor cuprind mai multe scene,aici este scena I. Fiind o
operă dramatică, conține indicații scenice prin care autorul dă sugestii
privind jocul actorilor și aranjarea decorului,de obicei marcate între
paranteze. Personajele comunică prin intermediul dialogului,autorul (naratorul)
neintervenind deloc în text(în fragmentul de față,la început, există o prezentare a
personajului,Bogoiu).Fiecare intervenție a personajelor se numește replică și
personajul este numit la început și alături se fac unele indicații scenice
privind jocul acestuia. Interogația retorică și exclamația retorică au un rol
esențial în textul dramatic,sunt folosite pentru a da relief personajelor și
pentru a conferi voiciune dialogului și sunt însoțite de o intonație specifică.
Titlul ,,Jocul
de-a vacanța"definește clar o formulă de împăcare cu viața, înseamnă jocul
de-a uitarea al omului care poate trăi, măcar din când în când, fără identitate
precisă, fără biografie, fără amintiri și aspirații, în „locuri
somnoroase", fără a mai ști „ora exactă" sau data unei zile; jocul
de-a vacanța înseamnă a trăi o singură zi ce dă sentimentul eternității.
În primul rând, dialogul dramatic
este principalul mod de expunere. Cele două personaje:Bogoiu și Ștefan schimbă
replici într-un ritm foarte viu.Pe o terasă a unei vile,Bogoiu încă somnoros,amețit
de soarele dimineții este nemulțumit de starea șezlongurilor,sunt ude.Îl
întâmpină pe Ștefan ,tânărul îmbrăcat ca un sportiv,fără prietenie,mai ales
când vede că șezlongul acestuia este uscat.Îl bănuiește că este autorul
stricăciunilor,referindu-se la aparatul de radio care nu mai
funcționează.Ștefan respinge acuzațiile acestuia.Discuția nu este prietenoasă,deși
fiecare pare că ascunde un adevăr.
În
al doilea rând, se observă interesul pentru construcția personajelor. Cele două
personaje reprezintă tipologii umane.Bogoiu este un om matur,dornic de ordine,dorește
să se simtă bine într-o atmosferă prielnică odihnei.Nu se lasă convins de
vorbele lui Ștefan pe care-l bănuiește că a stricat intenționat radioul și
nu-nțelege lenea unui om tânăr.Celălalt personaj,Ștefan,este un tânăr sportiv
care,probabil,își dorește o deconectare,urmărește existența unei vacanțe
departe de orice grijă.Vorbește calm,este surprins de bănuielile lui Bogoiu,le
respinge liniștit,dorind să trăiască momente netulburate.,,Lenea”lui Ștefan înseamnă,poate,un
joc cu dorința de a se odihni,este o dorință a fericirii înțelese numai de
el.Gesturile lui par a fi nepoliticoase,ușor arogante.
Dialogul celor două personaje are replici scurte
,iar indicațiile de regie(didascaliile)arată mișcarea personajelor,felul în
care este îmbrăcat Ștefan.La începutul scenei autorul prezintă decorul și îl
introduce în scenă pe primul personaj.Limbajul celor două personaje este unul
normal între doi oameni obișnuiți,care nu sunt prieteni.
În
concluzie, se poate afirma că fragmentul aparține unei opere dramatice,pentru
că dialogul este modul principal de expunere, iar prezența indicațiilor
scenice au un rol diferit pentru cititor,ajutându-l să-şi reprezinte
imaginativ situaţia existentă, pentru spectator, sunt redate vizual prin
reprezentarea scenică, pentru regizor ,sunt un suport al punerii în scenă.
