Iubirea e o realitate.  Iubirea e un vis. Iubirea e atât de stranie, încât nu mai ştii când visezi şi                           când e aievea.

 Iubirea e ca o esenţă tare, parfumată pe care o găseşti la vânzare în sticlute mici în magazine de artizanat. Îţi alegi una care ţi se pare mai atrăgătoare, plăteşti un preţ, însă nu ai niciodată garanţia de a şti cât persistă. Şi totuşi o cumperi.

 Iubirea e ca ploaia ce bate în acoperiş şi te întrebi dacă ar putea să ajungă la tine. Nu îţi doreşti să te ude, însă gândul că ar putea să picure peste inima ta te încântă.

 Iubirea e ca o zi de vară. Începe timid odată cu prima rază de soare ce se naşte din mare şi se transformă torid în dorinţă. Iubirea pare un apus de lume însă de fapt e un răsărit de stea.

 Si până la urmă ce e iubirea?

 Iubirea e un fior ce se agăţă de inimă ta, fără să te întrebe dacă vrei să fie acolo. Se lipeşte de tine şi săpa adânc căutând să elibereze sentimentele ascunse înăuntru.

 Iubirea e un măr din care muşti cu gândul că îi cunoşti gustul, însă ai surpriza să descoperi mereu altă savoare.

 Iubirea e ca o pasăre ce cântă pe ram. O auzi, ştii că e acolo, însă nu întotdeauna ajungi să o descoperi.

 Iubirea e şoapta care îţi  răsună în suflet.

 Iubirea e pescăruşul peste marea de speranţă. Iubirea e precum floarea care se înaltă spre cer. Iubirea e chiar cerul senin.

 Iubirea e însăşi zborul prin viaţă.

                                                             Să fiţi iubiţi!