Dimineață de vară…Toate stelele pier încet și,poate,
ici-colo vreo steluță curioasa mai înfruntă, din când în când, valurile de
lumină trandafirie, cu care zorile inundă răsăritul depărtat. Nicio adiere nu
mișcă aerul. Roua are înfătișarea unor mărgăritare ce nu așteptau decât o rază
de soare, spre a se schimba în strălucitoare diamante. Umezeala și răcoarea
dimineții dădeau întregii naturi o nespusă frăgezime. Totul începea a se trezi
sub primele raze prea calde ale zilei, iar eu încercam să ascult liniștea,
tăcerea solemnă,de parcă întreaga grădină de sub geamul camerei mele părea că
se află în așteptare.La răsărit se ivea geana de aur- roșiatic a soarelui,care
într-o clipă șterge umbra de pe fruntea dealurilor din depărtare.Mă bucur de
frăgezimea verdelui ierbii,de parfumul trandafirilor,al crinilor și de rotirea
florilor de soare după astrul zilei.Vine în curând căldura miezului de iulie
apăsătoare, covârâșitoare și ar fi fost cu neputință de înfruntat,dacă umbra
pădurilor din apropiere n-ar fi astâmpărat-o puțin. Soarele,alb de fierbinte ce
era, ploua cu foc peste albastrul limpede al cerului adânc care se pătează de
câte un punct negru,dar trecător:Este un sticlete colorarat ca-n povestea de demult,își
caută o clipă de răcoare în ramurile unui nuc bătrân.Lângă mine, florile își pleacă
petalele sub picăturile de zăpușeală ale zilei și,ca și cum s-ar teme de
sărutarea lor; în acest joc nebunatic, valuri adânci și strălucitoare de culori
și de lumină se reflectă dincolo de grădină, spre câmpul întins;acolo florile
câmpului mă priveau ca atâția ochi roșii,albaștri, iar fluturii mici ca niște
fulgi de azur se ridicau în stoluri zburătoare amețiți de miresme și lumină și
căldură.E prea cald și mă așez resemnat sub mărul cu poame aurii de la marginea
grădinii.Adorm și visez lupta a două mingi de foc și,înspăimântat mă trezesc. Vine
amiaza cu un aer înflăcărat,soarele devine alb și plouă cu foc peste verdele grădinii.Privirea
mi se oprește pe o frunză de mesteacăn tremurătoare, dornică, parcă, de a se
ascunde de aerul prea cald, apoi privesc firele de iarbă,frunzele ce se strâng
de frica arșiței.Tăcerea și misterul mă înconjură din toate părțile.Mă întreb dacă
așa e la Tropice.Încet,încet soarele se
coboară sub orizont și o adiere trimisă din adâncuri înviorează ușor
flori,frunze,viețuitoare.Se aud triluri rătăcite care se unesc apoi într-un
concert măreț și încântat, urmăresc umbrele unei nopți calde ce se ridică
fumegând de prin marginile orizontului cuprins cu privirea. Treptat se stinge
orice mișcare,iar eu rămân tot în grădină alături de un greier ce-mi povestește
pe note subțiri bucuria verii.
