compunere--Curcubeul

Admir un pescăruș care-și deschide aripile colorate în albastru și plutește sus, tot mai sus, în lumina necuprinsă. Din vârful cerului coboară apoi în cercuri mari în zbor lent, desenând petale de trandafir albastre pe cerul ca o sticlă .Albi ca ivoriul, stolurile de pescăruși poposesc pe lac, aducând adieri ... de briză marină. 

După-amiază târzie de iunie.. Albastrul devine cenușiu intens și ploaia pornește în ropote. Ploaie de vară, nervoasă, răbufnită... apoi apele cerului pleacă, așa cum au venit.Pe neașteptate. Norii se împrăștie în mare grabă, iar soarele mai apare pentru câteva minute, înainte de a asfinți. Văzduhul e încă plin de apă. Stropi fini încarcă aerul străbătut de lumina soarelui în asfințit. Tresar: dacă e soare și încă aerul e plin de picături de apă, trebuie să fie și curcubeu! Cu un capăt pe apa lacului și cu celălalt sprijinit undeva între copacii din depărtare, curcubeul așteaptă liniștit ca lumea să se dezmeticească și să priceapă. Nu e unul. Sunt mai multe. La prima vedere, două curcubee magnifice, uriașe, formând arcuri perfecte. Pretutindeni, curcubeul are aceleași semnificații: pace, înțelegere, noroc, legătura între zei și oameni.Am citit că, după ce ploaia se liniștește și soarele împrăștie norii, curcubeul nu poate fi decât un semn de împăcare și bucurie sau chiar de speranță și salvare. Așa cum,probabil, s-a întâmplat după ce potopul din vremea lui Noe a încetat, iar Dumnezeu a trimis pe cer un curcubeu ca semn de împăcare și promisiune.

Chiar așa curcubeul este brâul Cosânzenei sau al Fecioarei Maria sau divinitatea a luat curcubeul ca vasul cu vopsele folosit, pentru a colora penajul păsărilor?Privindu-l mă întreb: cuvântul ,,curcubeu" de unde o fi venind? Nimeni nu știe cu precizie.Bunica îmi spunea că minunea desfacerii luminii celei albe și limpezi în șapte culori a fost considerată întotdeauna semn de noroc și prosperitate și mă îndemna să-mi pun o dorință care sigur se va îndeplini.O priveam și-mi puneam dorința...

              Și de atunci de fiecare dată când văd un curcubeu îmi pun câte o dorință....și-mi amintesc de bunica și zâmbetul ei...

compunere--Bucuriile verii

Sosirea verii, cu corola ei de verde strălucitor aduce mereu pe pământ bucuria.În fiecare început de vară aș vrea să strig:- Deschideţi ferestrele şi lăsaţi vara să vă pătrundă în suflet

Ascult păsările cerului şi simt că mă în­ve­se­lesc cu trilurile lor în zilele senine de vară,mă bucur de cântecul ciocârliei, al cu­cu­lui... ştiu că au fost lăsate de Dumnezeu pen­tru fericirea omului. Şi mă mai bucur de florile câmpului.Câteodată mă ur­c pe o butu­rugă şi de acolo privesc către soare, într-un ritual al cărui rost nici eu nu-l în­ţeleg,dar soarele este îmblânzit de cortul înăl­ţat de copaci. Şi atunci îmi imaginez că mă voi ri­dica de pe buturuga mea şi voi atinge degetul cu ce­rul, doar aşa, ca să văd cum mă simt. Petrec în acest fel, fără să fac nimic altceva, decât exerciţii de adunare a gândurilor multe  cea­suri, amiaza întreagă. În vara mea, pe buturugă, cu desăvârşire singur,eu,pământul și cerul.Ziua însă se termină,iar  înserarea de deasupra pădurii mă face spectator la concertul păsărilor: rândunelele, pitpalacii, un cuc de baltă, pri­vighe­torile. Toate împreună, cântând. Liniştea. Apoi soarele cu tru­­fia lui de zeu bătrân, care se îmblânzeşte, se furi­şează acolo, la marginea lumii şi începe să mă dez­mierde cu cel mai tămăduitor cer. Cerul devine sângeriu, vălurit,iar eu simt că pot pluti până departe.Vân­tul abia şoptit, mă mângâie, și-mi spu­ne să mă duc cu el. Închid  ochii și... mă duc oriunde până la toamnă..... 

compunere--Puiul de căprioară

O zi senină de vară îmbracă pă­mântul în hai­ne de sărbătoare, Oriunde priveam, vedeam, simţeam, înţelegeam bucuria de a fi. Gâze, pomi, flori şi co­paci, oameni şi animale, deopotrivă, toa­te trăiau, respi­rau, se mişcau, cuprinse de frenezie şi ne­răb­dare. Lumina proas­pătă a dimineții în­florea în iarba crudă, pe crengile pomilor, în frunze. Fluturi albi valsau în văzduh, petale multicolore se legănau pe aripi de zefir, o ploaie mă­runtă de polen se scutura pe aripile diafane ale gâzelor.Doar ei o vedeau pe Zâna florilor cu alaiul ei de funigei.
Un imn de slavă intonat de o claviatură nevăzută prea­­slăvea natura. Triluri de pri­vighetori, secondate de ci­ri­pitul păsărelelor se auzeau de pretutindeni.Eram în pădure îmreună cu tatăl meu și mergeam amândoi glumind.Am simțit mâna tatălui meu ,oprindu-mă. De lângă o mlă­diţă de alun, doi ochi mari, mig­da­laţi, blânzi, umbriţi de gene lungi, ne priveau. Era un pui de căprior mic, nea­ju­torat, speriat. Simțeam că în jur tot felul de vieţuitoare mişunau prin tufele pădurii. Lupta pentru existenţă era doar la fiecare pas.Împreună cu tatăl meu  l-am ridicat din culcuşul cald de frunze și i-am simţit botişorul catifelat, cu nări tremurânde. Parcă am simţit pe obraz o adi­e­re... un sărut. Am în­ţeles. O necu­vân­tă­toa­re ne im­plora din pri­viri să o sal­văm. Am privit în jur. Credeam că voi zări ciuta cău­tân­du-şi pu­iul. Nimic nu se ve­dea, nimic nu se auzea.Amândoi stă­team şi as­cultam liniştea pă­durii.Am rămas cu el ,privindu-l,era un pui drăgălaş cu blăniţa maronie, ninsă de o puzde­rie de pi­căţele al­be, cu picio­ru­şele lungi şi subţiri pe care parcă se le­gă­na.Tata a făcut un adăpost din crengi,iar eu l-am mângăiat...așa ca să se simtă iubit și apărat.Nu știu când am adormit. Spre dimineață,l-am văzut pe pui neliniștit,privea spre iarba înaltă de lângă copaci.Am înțeles că-și simțea mama în apropiere și deodată  ferm s-a ridicat în picioare, decis să se întoarcă acolo de unde a plecat.Am vrut să-l mângâi,dar tata m-a oprit,să nu creadă mama ce-l aștepta că-i fac vreun rău. L-am privit îndepărtându-se,parcă era un dansator cu ţinuta lui sobră, ele­gantă, tan­dră. L-am pe­trecut cu pri­virea și-am zărit mai multe picioare alergând. Apoi nu l-am mai văzut, pierise printre co­paci.
Poate, acolo, în ,,lumea celor care nu cuvântă", puiul i-a regăsit pe cei de care se rătăcise.Am simțit cum o lacrimă caldă îmi tremură printre gene,iar tatăl meu mi-a povestit despre un poet ce-a plâns pentru o căprioară....

compunere--Întâlnirea din pădure

Vara, pădurea e mai bucuroasă să-şi împartă umbra şi par­­fumurile, decât secretele locui­to­rilor ei. Parcă dinadins, respectân­du-le intimitatea, trage cortine de frun­­ze peste arbori şi tufişuri şi pune para­vane de ier­buri înal­te prin poieni. Pă­durea pare mai tă­cută vara, în com­pa­raţie cu explozia de cântece din pri­măvară. Vara, concertele se ţin di­mi­neaţa, de­vre­me, prea e cald mai târ­ziu, acum, păsările nu au gri­jă numai de puii lor, ci iau sub ,,aripa" lor şi pădurea... de fier...de aramă.Merg fără nicio țintă și nu mai ştiu dacă sunt sus sau jos, dacă nu cumva am trecut către tă­râmul de din­colo. Înaintez încet, prin poarta de ceaţă, către o lume aflată deasupra lumii. De mult am părăsit melancolia şi tristeţea câmpiei și le-am pre­schim­bat aici într-o explozie de culori solare.Pădurea mea  e  o livadă cât vezi cu ochii ,iar în strălucirea înserării pare o imensă bucată de soare ce se odihneşte pe crestele norilor. Culorile se amestecă şi se pierd una în cealaltă şi totul devine aur topit.

 Un­deva, departe, o bucăţică din această magmă solară se desprinde din pădure şi începe să îna­inteze pe drumul ce duce câmpul cu floarea soarelui.ȘI-atunci am trăit clipa pe care o visam:l-am văzut pe el, cocoşul de munte,pasărea rară, puţini au avut bucuria să o poată vedea, chiar şi de la distanţă. Cum s-a întâmplat: stăteam și mă odihneam lângă apa unui izvor...așa ca-n poezie...când, deodată, foarte ţanţoş, s-a apropiat ... un cocoş de munte! Am încre­menit.Citisem că pasărea asta este foarte sensibilă şi foarte precaută, simte omul de la distanţă destul de mare, e foarte greu să se apropie cineva de ea. Cel mai bun moment este, eventual, cel al rotitului, al împerecherii, când atenţia lui e captată de găinuşă. Cu toate astea,acum, co­coşul de munte se apropia fără teamă, de parcă m-ar fi aşteptat. Era o splendoare: păşea mândru ca un cavaler,purtându-și penele negre, cu irizaţii verzi-albastre şi cu pete albe şi roşii ce străluceau. Se uita la mine, de parcă mă  ins­pec­ta. Apoi a plecat la fel de ţanţoş, iar eu am rămas cu uimirea unei astfel de întâlniri, dar şi cu bucuria că am trăit o realitate....

subiect de rezervă--evaluare națională 2019 limba română

 Subiectul de rezervă—varianta 5

Gen liric ---Casa cu liliac  de  Ion Pillat

Compunere—O întâmplare petrecută pe stada unde locuiești

compunere--O întâmplare petrecută pe strada unde locuiești

  Numai pe strada mea nu se întâmplă nimic! Iedera verde,abundentă a inundat gardurile,s-a căţărat pe ziduri, a sufocat copacii şi iarba.Când ne adunăm sub teiul bătrân, ne închipuim eu și prietenii mei că suntem în junglă.Strada mea,a prietenilor mei,a oamenilor mari și mici e ca o grădină,pentru că nu comunică cu alte străzi,merge într-un gard de beton și acolo se oprește.Dincolo de gardul acela începe o pădure deasă,unde,ca să ajungem trebuie să ocolim alte străzi....așa că rămân pe trotuarele străzii bordate cu flori și copaci bătrâni.Oamenii merg cuminți,să nu deranjeze florile,liniștea caselor văruite în alb,doar pisicile au voie să se plimbe pe unde vor.În zilele calde ale vacanței de vară,teiul este locul de întâlnire al copiilor,fete și băieți.Totul e liniștit,curat,netulburat.

  Numai că-ntr-o seară un zgomot,o lovitură puternică a reușit să trezească lumea...toți au alergat curioși,să vadă ce se-ntâmplă.O roată,o cască,o jachetă de piele căzuseră de undeva...parcă din cer!Apoi un nor de fum se ridica dincolo de capătul străzii,spre pădure.Câțiva bărbați au alergat spre zid,l-au escaladat și au rămas uimiți:un planor era agățat între copaci și o voce abia striga cuvinte neînțelese.Telefoane de ajutor,apoi ,,salvarea”,pompierii și omul rănit trecut peste zid de brațele vecinilor mei.Am alergat spre casa mea și i-am adus rănitului apă...m-a privit și mi-a mulțumit cu un cuvânt ciudat...târziu când totul s-a liniștit am aflat că era un sportiv străin,ceh,care s-a rătăcit în timpul antrenamentului.Am rămas până seara târziu cu prietenii mei și la plecare mi-am spus:și eu care credeam că numai pe strada mea nu se întâmplă nimic......

gen liric--poezia,,Casa cu liliac”de Ion Pillat

,, Lumina lunii albe vărui
Pereții casei cu plăpândă nea,
Ca-n capătul aleelor pustii
Și-n mine așa albă să mai stea.

Și-odată nucii îi umbriră mult
Pridvorul nalt străjuitor de lunci,
Ca rezemat de stâlpi să mai ascult
Prin frunza de-azi șoptirile de-atunci.

Și-n vremuri florile de liliac
Nespus o îndrăgiră, ca și-acum
Să mă oprească tainic în iatac
Trecutul ei închis într-un parfum.

Și stele altădată nopți în șir
Brumând lumini în casă au intrat,
Ca-n geamul clar ca-n piatră de zamfir,
Să mă-nfior de raze săgetat”.

     Genul liric cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul transmite în mod direct sentimente și gânduri prin intermediul imaginilor artistice si al figurilor de stil.

O primă trăsătură o constituie prezența eului liric prin verbe, pronume personale ( eu, mie, îmi, mi, mă, m, noi, nouă, ne, ni) și adjective pronominale posesive ( meu, mea, mei, mele, nostru, noastră, noștri, noastre) la persoana I, numărul singular și sau plural.

O a doua trăsătură o reprezintă adresarea directă prin verbe, pronume personale ( tu, ție, îți, ți, voi, vă, v), adjective pronume personale ( tău, ta, tăi, tale, vostru, voastră, voștri, voastre) la persoana a II-a, numărul singular și sau plural.

O a treia trăsătură o constituie prezența imaginilor artistice și a figurilor de stil, care oferă expresivitate textului. Imagini artistice ( vizuale, auditive, statice, dinamice ( motrice), cromatice) realizate, transfigurate prin figuri de stil : ( metaforă, epitet, hiperbolă, personificare, enumerație, inversiune, repetiție, comparație).

O a patra trăsătură o reprezintă descrierea tip tablou sau tip portret cu caracter subiectiv, ca mod de expunere predominant.

   În primul rând, poezia,,Casa cu liliac”este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale poetului în mod direct.Titlul poeziei exprimă iubirea sinceră, inocentă, dragostea împărtășită în preajma florilor de liliac, va trăi veșnic  Liliacul semnifică misterul iubirii, care îl poate face pe poet să uite de sine .. 

Tabloul descris al casei în jocul misterios şi feeric al luminii lunii crează un cadru de o mare frumuseţe şi suave sugestii ca o putere care dă strălucire locului.Astrul alb răspândește o pulbere ca neaua ce dă sclipire aleielor pustii,iar poetului îi aduce murmurul cu tristeți și regrete ale vremurilor de demult.Odinioară în umbra nucilor singuratici, poetul asculta murmur de glasuri care şopteau prin frunze tainele vieții.Simbol al iubirii inocente,liliacul prin florile sale  trezește amintiri de mult uitate, retrăite în amănunt. Liliacul semnifică misterul iubirii, care poate face ca poetul să uite de sine,iar florile de liliac i-au împrumutat iubitei parfumul lor divin. Amintirea iubirii pierdute în nopțile înstelate îi apare ca o emoție clară,puternică.

  În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric,care apare prin formele pronumelui persoana I:,,mine,mă”.

   În al treilea rând, caracterul liric al textului este dat de limbajul artistic, care creează imagini vizuale: o natură nocturnă,dar și olfactive:mirosul florilor de liliac, prin intermediul cărora poetul îşi exprimă emoţiile. Epitetele: „albe,plăpândă,pustii” exprimă însușiri ale unui peisaj nocturn misterios,comparațiile din ultima strofă accentuează strălucirea trăirilor poetului. Limbajul artistic este arătat şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versuri cu măsură de 10 silabe, rimă încrucișată şi ritm iambic.

     În concluzie, poezia„Casa cu liliac” este liric, deoarece, prin vocea  unui eu liric,poetul comunică în mod direct emoţiile trăite ale unei iubiri trecute într-un peisaj nocturn în parfumul florilor de liliac , folosind un limbaj expresiv.

Compunere--O întâmplare petrecută în timpul unei activități de lectură

   Este o zi caldă,caldă,iar parfumul teiului înflorit pătrunde prin fereastra deschisă.Suntem toată clasa în biblioteca școlii,loc unde ne desfășurăm câteodată orele de română.Astăzi,Doamna ne anunță că vom avea lectură la alegerea noastră.Fiecare voia să-și impună o carte,iar colegul meu a reușit să-i convingă pe toți:: Charles Dickens;titlul:,,David Copperfield.”Sigur fratele meu,liceanul,o citise,pentru că se lăuda cu titlurile romanelor citite.Și-atunci Doamna alege cartea,o deschide și iată ce-am aflat:

                          În ziua nașterii lui David Copperfield, bogata și excentrica matușă, Betsey Trowood, se agitase, pentru că noul copil nu era fată. David este crescut de tânăra sa mamă, văduvă dinaintea nașterii sale și de loiala slujnică,Clara Pegotty. Dar copilăria sa idilică este întreruptă când Mr. Murstone începe să o curteze pe doamna Copperfield. David merge bucuros cu Pegotty să viziteze familia acesteia în Yarmouth - fratele ei pescar, Daniel și nepoții:Hane si Little Emily......

  Încercam să-mi imaginez personajele,cum arată.Am închis ochii și l-am văzut pe micul David,am alergat cu el pe malul unde se afla barca asemenea unei case,am simțit aerul tare al mării,zgomotul valurilor,am râs împreună cu Emily cea delicată....și n-am simțit când în clasă au intrat câțiva oameni,care s-au așezat cuminți și-au ascultat....doar unul îndrepta din când în când aparatul de fotografiat spre noi.La sfârșitul orei s-au prezentat:erau foști elevi ai școlii și voiau să-și reamintească de orele de lectură.A doua zi am primit câteva poze,într-una m-am recunoscut-eram eu cu ochii închiși și mi-am amintit de visul meu.Da! dar acasă am luat cartea din bibliotecă și mi-am propus s-o citesc în vacanță...că doar așa mi s-a spus:Cartea este o grădină în viața omului....

   

Nu cred că din acest fragment(alegere nefericită)s-a înțeles că e vorba despre pregătirea a doi sportivi.De unde să înțeleagă un copil de clasa a8a că,,Ultima cursă”nu este doar o piesă cu și despre sportivi,ci o radiografie a condiției celebrității,un examen sever și sincer al legăturii dintre ideal și realizarea lui?,,Cursa”este o metaforă ce vizează orice activitate umană,pledând pentru autodepășire.Sergiu este un celebru alergător,nici înfumurat,nici resemnat,lucid și cu măsură își analizează sfârșitul carierei sportive,copleșit de ani și eforturi.Fratele său,Mihai,este pe prima treaptă a afirmării,dar are îndoieli,ezitări.

gen dramatic--,,Ultima cursă”de Horia Lovinescu(fragment)

Mihai (care a urmarit atent toata conversatia): ce-ar fi sa mergem dupa-masa la un film? (Nu raspunde nimeni.)

Zamfir (lui Sergiu): Stiu ca nu admiti sa ma mai amestec in pregatirea ta, dar cu noptile pierdute ai putea s-o lasi mai moale totusi.

Sergiu: Ai dreptate, nu-mi place sa te amesteci.

Claudia: Daca nu te porti ca un baietel cuminte, domnul Zamfir o sa te traga de urechi (...)

Sergiu ( enervat, ridicandu-se): Eu nu sunt (...) un petrecaret. Si mai terminati odata cu dadaceala si cu pretentiile astea. (Intra in apartamentul lui, trantind violent usa.)

Claudia (incearca sa deschida usa, dar e incuiata): Sergiu, deschide si cere-ti imediat scuze. (pauza.) Altfel plec. (Niciun raspuns. Claudia isi culege poseta de pe masa si se indreapta spre iesire.) (...)

Zamfir: Am impresia ca nu prea merg grozav lucrurile intre ei. (...)

Mihai: Nu stiu (...) Trebuie sa fie altceva.

Zamfir: Ce vrei sa spui?

Mihai: Ca si eu sunt ingrijorat pentru el. S-a schimbat mult de la intoarcere si-i sare tandara din orice. Ca sa-ti spun drept, nici nu stiu cum sa ma mai port cu el.

Zamfir: Nu cumva are dreptate cand banuieste ca-l menajezi?

Mihai: Nu, asta nu-i adevarat, dar...

Zamfir: Asculta, baiatule, pe mine n-are rost sa-ncerci sa ma duci cu vorba. Si eu mi-am dat seama ca atunci cand ti-a facut semn sa-l depasesti puteai s-o faci. (Mihai tace.) De ce taci? (...) Sportul e sport si ceea ce faci tu o fi fratesc, dar e nesportiv si neserios.

Mihai: Zau, nene Zamfir, ca n-o fac anume. Desi e limpede ca nu-i in forma lui cea mai buna; nu ma pot pune cu Sergiu. (Pauza.) Si acum are nevoie mai mult ca oricand de incredere in el.

Zamfir: Pentru asta trebuie ambitionat, nu inselat. Fagaduieste-mi ca la antrenamentele urmatoare ai sa dai tot ce poti. Sa vezi cum il dezmortim!

Mihai: Bine, o sa incerc.

Sergiu (intrand): De ce taceti? Tot despre mine vorbeati? Alt subiect de conversatie nu mai gasiti? (Se infurie treptat.) Terminati odata sa va holbati la mine. (...)  (Lui Mihai. Are un ton rece, profesoral, dar sub care se ascunde o mare solicitudine*.) Te-am urmarit foarte atent zilele astea. Esti in progres vizibil. Ai castigat un fuleu* remarcabil si un ritm de ceasornic. Dar nu trebuie sa uiti ca pentru alergatorul de cursa lunga instalarea intr-un stil fix poate fi primejdioasa. Mai ales cand ai adversari de talie. Cred ca ar trebui sa ajungi la o alternanta care sa-ti permita...

(Pe aceasta replica neterminata se stinge incet lumina. E seara. Scena e luminata discret. (...))

Opera dramatică este textul în care autorul își exprimă gândurile, ideile, viziunea în mod indirect, prin intermediul unor personaje angajate într-o acțiune ce se derulează în fața spectatorilor, fiind generată de conflicte puternice. Operele dramatice sunt destinate a fi reprezentate pe scenă,se impun anumite limite în ceea ce privește amploarea în timp și în spațiu a acțiunii prezentate. Fragmentul citat aparține unei opere dramatice, „Ultima cursă” (1974)are ca temă conflictul între generaţii.

                  În primul rând, dialogul dramatic este principalul mod de expunere. Personajele schimbă replici într-un ritm foarte viu, alert, cu intensitate și dramatism.Propunerea lui Mihai nu este ascultată de nimeni,pentru că în atenția celorlalți este Sergiu,căruia i se reproșează timpul pierdut.Intrigat,acesta pleacă,iar dialogul continuă între Mihai și Zamfir,amândoi îngrijorați de starea lui Sergiu,se pare că devenise irascibil,că-și pierduse încrederea în pregătirea lui de sportiv.Zamfir îi reproșează lui Mihai că la ultimul antrenament își protejase fratele,deși putea să-l întreacă.Promisiunea lui Mihai este că îl va solicita mai mult în următoarele antrenamente.Discuția tensionată este întreruptă de reapariția lui Sergiu,care este nemulțumit că a devenit subiect de discuție și îi atrage atenția fratelui său că nu trebuie să se mulțumească cu progresul în care este,că,,stilul”său ,,fix”poate fi ușor învins de concurenți și că o altă alternativă în antrenament ar fi benefică.

                   În al doilea rând, se observă interesul pentru construcția personajelor. Personajele sunt:Sergiu,un tânăr ce se antrenează alături de fratele său;orgolios,nu admite să i se dea sfaturi și supărat iese din scenă.Când revine cuvintele pe care i le adresează fratelui său dovedesc o gândire matură,profesională a unui sportiv,dă indicații cu generozitate. Mihai observă schimbarea din atitudinea lui Sergiu și promite că nu-l va mai proteja în viitoarele antrenamente,pentru a-i da posibilitatea să performeze,ambiționându-l.Zamfir este un om matur ce-i observă pe cei doi frați în antrenamentele lor,iar observațiile lui sunt exprimate cu hotărâre,convingându-l pe Mihai că  spiritul de competiție și fairplay-ul sunt necesare, iar felul cum să le trateze pe ambele reprezintă un bun mijloc de a-l ajuta pe Sergiu,pentru a performa.Claudia este o apariție discretă,ocrotitoare cu Sergiu.              

   Personajele comunică prin intermediul dialogului ,autorul neintervenind deloc in text,decât prin didascaliile(indicațiile scenice) care sprijină jocul actorilor,exprimând atitudinea lui Sergiu față de cei prezenți, ritmul vorbirii, direcţia adresării,spațiul scenic.

  (Fiecare intervenție a personajelor se numește replică,personajul care o dă este numit la început, se fac unele indicații scenice privind jocul acestuia).

              În concluzie, datorită argumentelor evidențiate mai sus, se poate afirma că textul citat aparține unei opere dramatice.

de RUSALII....

   Din marginea unei păduri alunecă spre poiană un şir de puncte cafenii. Punctele se mişcă spre noi. Sunt căprioare.  Frumuseţe, fragilitate, bucu­rie! Vara, când macii înfloresc, câmpurile se transformă într-o mare de foc ale cărei valuri se mlădiază sub adierea vântului. Verdele imperial al câmpurilor, pajiştile înflorite şi înmiresmate, ciripitul păsărilor şi susurul molcom al unui pârâu se văd în lumina tainică a soarelui ce a coborât spre apus și ce face să lucească frunzele fagilor.Pe pământul reavăn, ferigile se leagănă uşor în vânt.Simt căldura de peste zi care mai stăruie încă în pădure. Tac și păşesc cercetând cu privirea frunzişul ori pâlcurile verzi-gălbui al plantelor şi rădă­ci­nile viguroase ale arborilor năpădite de muşchi, în vre­me ce ascult chemările melodi­oa­se ale mierlelor.

                                                        E vară...vară! iar eu ascult o poveste despre Rusalii,făpturi fabuloase, denumite și iele, înzestrate cu puteri magice, care stăpânesc munții, pădurile și izvoarele.Îmi închipui  hora ielelor, din nopțile de iunie, lăsând vara să domine pământul. Oare e adevărarat că dansul ielelor nu trebuie urmărit de niciun muritor?Doar călușarii, care au dormit sub streșinile bisericilor,cu zurgălăi la picioare, care sperie aerul cu câte o bâtă, prin dansul lor pot apăra oamenii, animalele şi recoltele de influenţele negative ale Rusaliilor.

         E SĂRBĂTOARE

                                     și din lumea de dincolo

                                                                 curge dragostea înveșmântată într-o flacără.....

                                                                         cerul cu vuiet s-a deschis
                                                                                și coborând din zări, lumini ca de foc

                                            din glorii, Duhul Sfânt, în ziua de Rusalii.

                                         

 

gen liric--pastelul--,,Amurg păgân”de Oreste Georgescu

„Ce freamat de frunze bronzate

Si murmur de ape ce curg,

Pe-albastrele culmi departate

Padurile canta-n amurg.

Aproape de cer si de soare,

Adesea pe crestetul lor

S-asaza cununi sclipitoare

Si canta toti brazii in cor.

Dar iata: rupandu-si vesmantul

De neguri, pe sute de cai,

Soseste furtuna si vantul

Nebun hohoteste in vai.

Si fulgere repezi se-ncaier,

Iar trasnetul cade mugind,

Si toata padurea-i un vaier

Si brazii par demoni fugind.“

                                          (Oreste Georgescu—Amurg păgân)

Textul liric--  textul literar în care autorul exprimă gânduri, idei, sentimente în mod direct, prin intermediul unei voci--eul liric, folosind un limbaj artistic, încărcat de subiectivitate.

Pastelul,,Amurg păgân” este un text liric,un pastel, pentru că descrie un tablou din natură, un moment crud, cumplit,nemilos,este  moarte a unui timp şi a unui spaţiu ce vesteşte  mânia, tulburarea cosmică.

   În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile autorului în mod direct.Poetul este surprins de înfiorarea frunzelor ofilite de soarele arzător,a apelor,de tânguirea pădurilor. Culoarea întunecată cu reflexe roşietice ia forma unor cununi regale ce împodobesc bradul,pomul vieții,legătura eternă între cer şi pământ . Sensibilitatea poetică fixează sunetele unui peisaj în amurgul luminii,al liniștii naturii.Pe neașteptate,în mijlocul sunetelor plăcute ale naturii se dezlănțuie mânia cerească-furtuna,văzută ca o ființă ce aduce haosul,neliniștea.Viziunea poetului arată ca o pedeapsă cerească,natura este dezlănțuită,iar poetul recurge la cumulul de imagini vizuale și auditive,este un zbucium universal ce transformă brazii falnici în fantome,năluci înfricoșătoare.Descărcările zguduitoare ale fulgerelor și tunetelor dau impresia unei simfonii nimicitoare ce va stăpâni pământul.  

     În al doilea rând, textul este liric, prin limbajul artistic folosit.

     Imaginile vizual-auditive ale naturii liniștite,la început, sunt arătate prin epitetele:,,bronzate,sclipitoare”,iar verbul repetat,,cântă”transmite un sentiment de armonie a omului ce se bucură de un timp al calmului.Personificarea furtunii într-o ființă legendară,grandioasă ce va stăpâni lumea alcătuiește un spectacol impresionant prin care poetul a surprins mișcarea forțelor naturii:se aude un hohot nebun,se ciocnesc luminile cerului,zgomotele sunt ale infernului.Prin folosirea verbelor:,,sosește,hohotește,cade”se întreține impresia de huruit continuu cu ecouri înfricoșătoare.

   Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, versurile au măsură de 8-9 silabe, rimă încrucișată şi ritm iambic.

   În concluzie, textul „Amurg păgân” este liric, deoarece, prin vocea eului liric, autorul comunică în mod direct emoţiile trăite într-un moment al zilei  când lumina este înlăturată de stihiile dezlănțuite, folosind un limbaj expresiv.

.....îmi alerg mâna printre frunzele cireșului,până când îmi înfloresc degetele,apoi aștept luna iunie să-mi bată vara la fereastră cu cireșe coapte......

compunere--Ce ție nu-ți place,altuia nu-i face

       După părerea mea contează enorm cum mă port cu ceilalți din jur.Câteodată mă gândesc  ce înseamnă să am o relație sănătoasă: adică să existe respect? 

Nu îi fac rău celui de lângă mine, ba chiar îl ajut, îl sprijin,dacă pot. Grija? Mă  pun în locul lui și încerc să înțeleg  ce simte.

Eu cred că Răul sau Binele făcut altuia prin orice mijloace, gând, vorba sau faptă mi se întoarce înzecit.

  Îmi place să mi se vorbească cu sinceritate şi la rândul meu răspund întotdeauna la fel.

  Sinceritatea faţă de părinţi este o datorie: în urma unui test am luat o notă mai mică decât mă așteptam.Cum să spun celor de-acasă,ei știau că sunt foarte pregătit...și-atunci un coleg cu care joc tenis m-a rugat să-i dau un telefon și să-l felicit pentru nota luată...era o notă la fel ca a mea.Nu mi-a plăcut cererea lui,dar trebuia să-l salvez...și am sunat...mi-a răspuns mama lui.Ce să-i transmit ?și-atunci m-am gândit că situația putea fi inversă....mamei i s-ar fi spus o minciună.Curajos,i-am spus că amândoi  am  luat o notă mică,iar mama lui mi-a  transmis, cu bunătate în glas,că va trebui să  încercăm să facem  totul în aşa fel, încât la următorul test să obţinem un calificativ mai mare, să învăţăm mai mult.

Am răsuflat ușurat și i-am destăinuit mamei mele nota luată,nu m-a certat.

Deși la început s-a supărat pentru,,trădarea”mea,colegul meu a spus că... am procedat corect.

 Normal!  cu colegii trebuie să am o relaţie în care sinceritate trebuie să fie pe primul plan.

 Nu-mi place să ironizez pe cel care,la ora de sport,greșește,pentru că e mai greoi,mă pun în locul lui și-l încurajez,îndemnându-i și pe ceilalți să facem,,galerie”.

  Fără o relaţie sinceră, nu voi şti când cineva minte şi când spune adevărul.

  Dacă nu vom fi sinceri cu cei din jur, în timp, lipsa de sinceritate va fi descoperită, iar ceilalţi îşi vor pierde încrederea. Iar acest lucru se va întoarce, va fi împotrivă-ne, ne vom simţi excluşi sau marginalizaţi de colegi,prieteni,familie.

              Eu cred că fiecare trebuie să-și pună întrebarea dacă nu cumva problema este în el... nu cumva ar trebui  ca fiecare să respecte și valorile și aspirațiile celui de aproape, nu doar să și le impună pe ale lui mereu?

compunere--Aș vrea să fiu erou

  Super-eroii au fost fascinanți întotdeauna,cu aripi largi,zburând peste clădiri ca Batman,Supermen,cu o rezistență fizică de neînchipuit ca Blade,amuzanți cum a fost Crocodile Dumdee sau Zorro,misterioși-m-au atras întotdeauna.

   Nu mi-aș dori un batmobil,nici să călătoresc într-o lume paralelă unde să sfidez gravitația și,cu siguranță,m-ar trece fior i reci,dacă m-aș întâlni cu un vampir...dar să pot zbura...aș vrea...să văd pământul de acolo,din spațiu,să șitu ce este dincolo de cer...multe lucruri interesante aș face,dacă pentru o zi aș fi erou... Am citit cuvintele unui militar plecat în misiunile din afara țării:,,N-am venit aici cu gândul de a ucide, noi ne apărăm”.Așa aș considera,dacă m-aș afla  printre ziduri înalte din beton, avioane militare, maşini de luptă şi mitraliere tot timpul încărcate, așa cum am văzut în reportaje de la t.v. Poate aș participa la misiunile specifice de cercetare specială alături de militarii din Forţele Speciale, la acţiuni directe împotriva celor ce doresc moartea semenilor lor.

M-aș dori acolo lângă adevărații eroi,poate împins de curiozitate. Mă tot gândesc cum mi-ar sta în uniformă de armată,sigur ar fi o experiență de viață pentru orice om. Numai că ieșirea  pe terenul străin,unde pot întâlni oameni nefericiți sau dușmani ce pândesc,vederea mașinilor de război...cred că m-ar înfricoșa sau aș împrumuta din curajul celor care în fiecare secundă înfruntă pericole,care și-au dăruit viața ,trecând peste suferințe groaznice.

Cred că aș fi erou,dacă aș ajuta vreun copil,ferindu-l de vreo mină ascunsă în praful drumului,apoi l-aș duce în tabăra militarilor români și i-aș dărui ceva dulce,cărți cu poze,jucării și mai ales i-aș promite că va fi pace,chiar dacă nu ar înțelege vorbele mele.Așa cred eu c-aș putea fi un erou....

                        CE ESTE UN EROU FĂRĂ DRAGOSTE DE OAMENI???????????

compunere--,,Ultima legiune”--un film povestit

 

  

  De curând am văzut un film de acțiune,dar cu temă istorică, mi-a plăcut foarte mult,pentru că discut de multe ori cu tatăl meu istorie,iar el îmi spune că istoria antică trebuie cunoscută,pentru a o înțelege pe cea prezentă.

   Acțiunea filmului,,Ultima legiune” m-a purtat în anul 476 d.H., pe câmpia dintre Pavia și Piacenza și am văzut la început un decor unde totul e acoperit de ceață.Bastionul care îl apăra pe Romulus Augustus, ultimul împărat roman din Apus, un băiețel de numai 13 ani își ridica tabăra tocmai în această câmpie.

 Era perioada când Imperiul este ameninţat de hoardele barbare. Patricianul Oreste îl proclamă împărat pe fiul său, Romulus Augustus, cel care va fi numit ultimul Cezar. La numai 13 ani, împăratul e ameninţat de un mare pericol.

Dintr-o dată o hoardă de călăreți barbari apare din ceață și atacă tabăra ,porțile Romei se năruie sub atacurile herulilor(neam germanic format din unirea triburilor goților).Armata romană se destramă, politicienii pun la cale alianțe cu barbarii. Singura salvare este Legiunea IX-a, loială imperiului, dar rătăcită la marginea continentului După o bătălie încrâncenată, supraviețuitorii pornesc la drum pentru a-l elibera pe Romulus Augustus, care fusese răpit de Odoacru,căpetenia herulilor,împreună cu preceptorul sau enigmatic, Meridius,deși îi proteja Aurelius,comandantul celei de-a patra legiuni.

În ziua încoronării, Abrosinus, mentorul și tutorele tânărului Augustus prezice pericol. Chiar în acea noapte, generalul barbar Odoacer, însoțit de armata sa, distruge capitala Imperiului, iar Abrosinus și Romulus Augustus sunt capturați și duși pe insula- fortăreață Capri. 

 În căutarea legiunii pornesc veteranii, care-l au în pază pe Împăratul Romulus Augustus. Împreună cu cîţiva camarazi de arme, Aurelius, magnifica şi periculoasa Mira şi magicianul Ambrosinus pleacă spre Anglia în căutarea celei de-a noua legiuni, ultima rămasă fidelă Romei... Când este descoperită sabia cu care condusese Iulius Caesar în vremea sa, totul se schimbă.

Am înțeles că filmul combină faptele istorice cu elemente de legendă, mi-am dat seama că decorurile sunt construite în studiouri și,după vizionare,am citit că exterioarele sunt peisaje din Tunisia și Slovacia. Roma din secolul al V-lea este recreată cu temple, statui și oamenii în detaliu. Nu lipsesc nici scene din viața soldaților sau curtenilor, cu fastul și ritualurile ei,așa cum am aflat de la orele de latină.

 În filmul acesta,scenaristul a redat cum Roma intra in contact cu lumea mitica celto-druido a Regelui Arthur, a vrăjitorului Merlin și a puternicei sabii Excalibur.

 Mi-au plăcut personajele: Ambrosinus (Ben Kingsley), Colin Firth (Aurelius) si Aishwarya Rai (Mira) o frumoasă luptătoare bizantină ( fosta  Miss World) împreună cu copilul Romulus Augustus traversează jumătate de continent, până în Britania, unde întâlnesc alte triburi de barbari cu care se luptă.

În film apare și Excalibur, sabia regelui Arthur ,dar punctele forte ale filmului rămân peisajele bine urmărite de aparatul de filmat.. 

   Filmul ne prezintă copilăria, viața și aventurile prin care trece tânărul Romulus Augustus, cel care avea să ajungă cu ajutorul unor slujitori și prieteni devotați care l-au urmat până în Britania , unul dintre ultimii Împărați ai Romei cu drepturi legitime.

compunere--Prietenul la nevoie se cunoaște

Sunt pe malul apei împreună cu tatăl meu,noi-doi,,pescari”,iar el îmi spune că prietenii sunt familia pe care ţi-o alegi singur şi că un prieten este un dar nepreţuit de care trebuie să ai grijă toată viaţa. 

Cum așa?mă întreb în gând și atunci în apusul liniștit al soarelui fără nicio adiere de vânt am văzut luciul apei ca o oglindă pe care pluteau aburi uşori și se risipeau în forme variate şi înşelătoare,iar spre celălalt mal  trei ori patru lebede pluteau solemn.

O barcă a trecut în viteză și am auzit un claxon înfiorător,apoi o întoarcere vijelioasă și am privit uimiți cum barca s-a aplecat pe o parte .Tatăl meu a strigat ceva din care am înțeles cuvintele:răsturnat ,pericol și apoi l-am văzut înotând spre locul accidentului.Am împietrit,nu-mi venea să cred că e adevărat,parcă era ca-ntr-un film.Până să-mi revin l-am văzut pe tata trăgând spre mine două trupuri,apoi cum le-a făcut un masaj și am auzit două voci.Nu-mi reveneam,totul era ca-n ceață,iar oamenii ce-și reveneau încet îl îmbrățișau pe tata,îi spuneau pe nume,râdeau,se bucurau ca niște prieteni ce nu se văzuseră de mult.Tata m-a prezentat celor doi oameni și mi-a spus că erau doi prieteni din liceu,că nu-i mai văzuse de la ,,Bac”și că o minune a fost această reîntâlnire.

Îi urmăream vorbind,de parcă nu se întâmplase nimic cu câteva momente înainte.Își povesteau întâmplările prin care trecuseră fiecare în viață,despre familiile lor,iar eu mă întrebam de unde au atâta putere morală.Atunci am aflat că amândoi erau militari încercați în bătăliile de pe fronturile asiatice,că trecuseră prin multe primejdii,dar amiaza aceasta i-a reunit miraculos.

Seara,din cortul unde mă retrăsesem,i-am auzit pe toți trei cântând:

                               Prietenia la nevoie se cunoaște
                                și atât cât oameni se vor naște
                                               Va dăinui....

                                Prietenia, bunătate și candoare
                                Inima noastră rază de soare o va încălzi....

   Și-am adormit mândru de curajul tatălui meu,impresionat că printr-o întâmplare și-a regăsit vechii prieteni...

compunere--Teza la română

  Nu știu cum va fi subiectul,poate doamna profesoară va deschide cartea de română și va extrage o întrebare de la sfârșitul comediei studiată sau o poezie din manual.Fac un sondaj la masa de seară,în familie: ceva din genul liric,zice mama;fratele meu-liceeanul-cobește:nu din manual;tata,indiferent, îmi spune că va fi o poveste.Mă uit cu speranță la bunica,ea îmi spune mereu adevărul: va fi bine,pentru că am învățat,va fi ceva asemănător ca la simulare.

   A doua zi dimineața,la intrarea sa în clasă,doamna  a privit uimită un buchet de flori albe ce era pe catedră,ne-a mulțumit,plecând ochii și ne-a pus pe bancă câte o foaie scrisă cu stiloul.Ne-am privit uimiți,iar eu am înțeles că pe foaia aceea nu era numai subiectul tezei,era un cadou de rămas bun,pentru că în josul paginii erau câteva versuri.Am citit fiecare rând și apoi am ridicat privirea care s-a oprit pe un trandafir alb și-am prins curaj.Așa era cum îmi spusese bunica...

   Scriu despre un basm pe care l-am citit în clasele primare,apoi îmi amintesc despre o întâmplare amuzantă și o povestesc într-o compunere,în timp ce scriu zâmbesc,iar doamna îmi spune să fiu serios.Colegul din spate mă întreabă,șoptit,de ce râd,iar eu îi răspund printre dinți că scriu despre întâmplarea cu pantalonii căzuți din timpul meciului de fotbal.

  Și eu și el predăm lucrările și ieșim pe hol hohotind...

   Acasă citesc versurile scrise de DOAMNA de română...splendid cadou:

                             

                               Pentru fiecare spin pe care-l vei întâlni

                               vin să-ţi dau un trandafir!
                               Pentru fiecare rană a sufletului

                               vin să-ți dau un trandafir!

                               Pentru fiecare clipă de visare
                               înclină-te,înalţă-te pe o aripă de rândunică!

                               Pentru fiecare vis, pe-o undă de dor, trimis
                               Îți dăruiesc speranţa și urarea mea:

                                              Să ai o viață ca un trandafir alb!!!!!

      

             (și totuși de ce n-am primit un subiect din manual?????)

compunere--O întâmplare petrecută în timpul unei ore de curs

Ssst!șase!vine! este anunțul pe care-l face ,,elevul de servici”înainte de intrarea profesorului de mate.Este cel mai sever,nu suntem la locurile noastre,când intră, imediat test.Și-atunci ne-am organizat: dacă va fi întrebat cel de servici de ce este la ușă,va spune ceva:închidea ușa,ridică un creion căzut...orice va spune va fi crezut,era de serviciu.

Se deschide catalogul,se face prezența,unii se roagă,alții își spun ,,ce-o fi,o fi”,alții sunt liniștiți,sunt pregătiți,au tema corectă,știu tot.Așa este la fiecare oră,apoi predarea,notițe,tema pentru acasă,întrebări :cine nu a înțeles și gata a trecut.Credeam că niciodată nu va fi altfel,până într-o zi,când Domnul  de mate a găsit o minge de tenis lângă catedră.Bineînțeles că fiecare a negat,nimeni n-a aruncat,nu!ne jucăm numai afară.... habar  n-are nimeni. Dar n-a fost așa,l-am văzut dus pe gânduri,apoi zâmbind și dintr-odată provocarea:,,cine crede că poate juca trei din trei?”

Liniște...și-apoi doi colegi sar din bancă,spunând că ei practică tenis de performanță.

Ce a urmat,a fost o surpriză:am mers pe terenul de sport și cei doi colegi au jucat împotriva Domnului;l-am văzut asemenea unui tenismen adevărat:rapid,atent,era un adevărat dans în fața fileului,i-a lăsat pe băieți să câștige.Dar am văzut alt prof de mate.Cine este,ne întrebam.

Ne-a lămurit diriga,cum nu știm? a fost unul din marii tenismeni ai României și ne-a povestit ce știa.    La ora următoare, toți l-am întâmpinat cu aplauze,putea să ne dea și test,îl vedeam altfel.                 Iată cum poate schimba o oră de mate o banală minge de tenis!!!

compunere--De ziua mea de naștere

   O zi arămie de toamnă…nu contează dacă soarele e ascuns după nori….dacă vremea e mohorâtă…nimic nu-mi poate întuneca sufletul…e ziua mea…e un an ce l-am primit în plus…și e un dar, un dar neprețuit și... meritat primit din partea Creatorului meu.

Pentru că mâinile mele nu prea au stare…și vor în permanență să creeze ceva frumos…mi-am dorit din tot sufletul să dăruiesc și eu ceva….ceva frumos de ziua mea. Dar astăzi este din nou o frumoasă zi de toamnă… ziua aceasta va rămâne pentru mine specială, eu îmi iubesc ziua de naștere…nu îmi este teamă că trec anii…e o parte firească a vieții…trupul meu se schimbă de la un an la altul , dar sufletul…nu…îmi simt același suflet de copil…e drept, un un suflet copil mare acum și de aici izvorăște toată energia mea. Și nu încerc să trăiesc „ieri” sau „mâine”…ci „astăzi” Mă uit la cerul încă albastru și la soarele ce mai încălzește, simt vântul de toamnă blândă ce mă mângâie, ori aroma dulce de struguri a  vântului  și mă gândesc la Ea.,mama și mă bucur că e cu mine totdeauna și așa va fi mereu,indiferent câți ani voi avea și eu și ea.Dar de ce sunt singur?unde sunt toți ai casei...ei!astăzi este ziua mea!!!!

    Deodată,liniștea mea este întreruptă de o  larmă de glasuri ,strigăte,urări și pe ușă năvălesc  prietenii,părinții ,florile,cadouri felurite,baloane,muzică.Masa din sufragerie se umple de bunătăți...dar unde este tortul ?nu întreb,probabil este o surpriză.Dansăm,râdem,e așa cum mi-am dorit.Soneria anunță un nou oaspete...deschid și un tort uriaș îmi zâmbește ...e superb...iar cel care-l ține este fratele meu venit de departe.Acum,totul e perfect!

       Așa  am visat să-mi serbez ziua de naștere: cu cei dragi alături.

compunere-Despre o prietenie

    E mare, roşcat auriu, cu ochii negri, fru­moşi şi inteligenţi, bine edu­cat (nu latră aiurea), curat,  plimbat în lesă, mâncare crocantă din pachet, consultaţii la doctor. Un adevărat câine bine protejat şi iubit de stăpâni. E mult timp singur în curtea plină de flori, uitându-se la lumea miste­rioasă de afară,câteodată priveşte programul TV ,,Animal Pla­net",în timp ce eu îmi fac lecțiile. Curios este cum așa mare cum este are delicateţe, primeşte câte un dar comestibil şi-şi arată recunoştinţa, frecându-şi botul de panto­fii mei.  

 Într-o zi pe sub poarta păzită cu strășnicie,a intrat o pisică cu ochi de chihlimbar imenşi, mie­unând înfometată. Când l-a văzut pe Rodi,a încremenit cu capul tras între umeri, speriată.Rodi i-a dat ocol cu multă curiozitate, apoi a lins-o pe creştet,a luat-o de ceafă și a dus-o spre castronul lui cu mâncare. Şi aşa a început o nemaipomenită prietenie – Rodi bucuros să împartă timpul şi adăpostul cu o pisică ca Piți.

Iată-i zilnic,plimbându-se printre flori umăr la umăr, fugărindu-se şi jucându-se veseli prin iarbă, spre deliciul celor ce-i vedeau,miraţi de aşa comportament curios.

După o vreme,Piți a adus pe lume trei pui  tărcaţi. Rodi îşi privea cu ochi mari prietenuţa şi pe noii veniţi, îngrijiţi şi alăptaţi, se apropia de ei încet, cu timiditate.Dar ce-am văzut într-o zi m-a uimit:când pisica a plecat pe afară, Rodi s-a strecurat în cutie, luându-i locul,le-a ţinut cald pisoilor.În altă zi l-am urmărit cum îi lua în dinţi şi-i transporta la o umbră. Pisoii erau tot mai năzdră­vani și toți îi priveam cum se jucau neobosiţi şi veseli

Începea școala și părinții au hotărât că e timpul să renunțăm la pisoi. Au plecat  departe de casa noastră ,iar Rodi i-a condus scâncind.După un timp am observat că Rodi nu mă mai întâmpină,nu mai stă pe patul meu întins, jelea în tăcere după prie­tena lui dispărută. Așa că iată-ne pe toți în mașină spre locul lui Piți.Întâlnirea a fost furtunoasă:Rodi alerga și lătra,Piți se gudura pe lângă el,pisoii fugeau neliniștiți,iar eu eram martorul acestei minunate întâmplări:un câine și o pisică uniţi printr-o mare prietenie.

                             -- Doamne, noi, oamenii, câte avem de învăţat de la minunatele animale!mi-a șoptit mama....