La orele de desen,am învățat că ARTA este limbajul sufletului, a emoției și cea mai complexă formă de cultură de-a lungul vieții. Fiecare creator percepe lumea într-un mod personal și o transmite astfel semenilor, prin propria viziune, ca un mod de comunicare.
M-am întrebat mereu ce aș face dacă aș ajunge în atelierul unui pictor. Ce mi-aș dori să văd? Tablourile? Cred că mi-aș dori să văd culorile!
Să observ fiecare culoare în parte. Să văd cum le combină, cum le amestecă, cum le presară pe pânză. Culori care se întrepătrund în mii de idei, în imagini care-ți deschid sufletul în visare.
Culori care mă înseninează și-mi luminează mintea și inima.
Culori care mă întristează și-mi redau omenia din mine.
Culori care mă duc de fapt la sentimente, trăiri, stări.
Culori care mă înseninează și-mi luminează mintea și inima.
Culori care mă întristează și-mi redau omenia din mine.
Culori care mă duc de fapt la sentimente, trăiri, stări.
Transpunerea în lucru, ideile care-i curg în mâini, în degete lui,artistului...
Felul în care lucrează....mi-ar plăcea să-l văd acolo în atelier pe omul din spatele pânzei,pe omul acela care pune puțin din sufletul său în fiecare pictură. Uneori visez atunci când văd un tablou,îmi imaginez că sunt acolo, alături de pictor în atelier, la creația lui...stau jos... mă uit cum ilustrează viața pas cu pas prin culoare.
Mă minunez cât de ușor pare a fi, dar îmi dau seama că nu sunt în stare nici să țin pensula în mână! Și de aceea mă înclin în gând în fața lui și zâmbesc.....
Mă minunez cât de ușor pare a fi, dar îmi dau seama că nu sunt în stare nici să țin pensula în mână! Și de aceea mă înclin în gând în fața lui și zâmbesc.....
Când am intrat în încăperea mare,înaltă cu acoperișul de sticlă,cu pereții acoperiți de tablouri de diferite mărimi,am simțit mirosul înțepător de vopsea,ciudat era că deodată acesta s-a transformat...mirosea a trandafiri,zambile,bujori,a frunze verzi.M-am uitat de unde venea mirosul:dintr-un tablou cu flori.Apoi într-un alt tablou am văzut un pom înflorit și-am simțit primăvara cu zborul petalelor ce cădeau ca fulgii din poezie.Dar portretele din rame care mă priveau cu ochi calzi sau nedumeriți sau plecați,căutând ceva în adâncurile vremurilor?Dar peisajele ce redau frumusețea din natură:câmpiile cu verdele,căutând culoarea și căldura soarelui,dealurile cu fân proaspăt,iar eu simt un miros, de parcă fiecare particulă de aer ar purta cu sine un firicel de iarbă și s-ar învârti prin văzduh.
Privesc apoi o pasăre cu pană de păun în cioc-e pasărea care-și poartă dorințele și speranțele,îmi spune pictorul. Am înțeles că tablourile au fost mai întâi visate, adică imaginate, iar venirea lor în lumea fizică este doar o chestiune de timp.Nu m-am apropiat de șevalet,deși eram curios,îl acoperea o pânză mare albă și am înțeles că acolo era un secret știut doar de el,pictorul.
Eu cred că acest proces, acest drum între vis și realitate, este cel mai mare mister pe care îl poate formula un pictor.
La plecare am privit pensulele aliniate lângă câteva palete colorate cu diverse vopsele și am văzut cum atelierul a devenit un fel de alveolă, un fel de cocon din care a ieșit un fluture nevăzut, pentru a zbura cu visele pictorului.
