gen liric--poezia,,Gândește-te” de Octavian Goga

,,Lin picură azi milostiva pace,
Și prin văzduh o șoaptă nu colindă,
Peste întinsa lacului oglindă
Amurgul umed umbre moi desface.

Pe cer pornesc făclii să se aprindă,
Începe bolta-n aur să se-mbrace,
Stejarul mut deasupra noastră tace,
Abia arare cade câte-o ghindă...

Cum stăm așa, cu ochii duși în stele,
În inimă simțindu-ne veninul,
Părem doi tainici făcători de rele.

Mă înfioară zările albastre:
Gândește-te, ce clar le-ar fi seninul
De n-am fi noi, cu sufletele noastre”...

               Genul liric cuprinde toate operele literare prin intermediul cărora poetul transmite în mod  direct și subiectiv propriile gânduri, sentimente, trăiri, idei cu ajutorul eului liric.

   Poezia este un sonet-- Sonetul este o specie a poeziei lirice, cu formă fixă, alcătuită din paisprezece versuri, cu aceeași măsură, repartizate în doua catrene cu rimă îmbrățișată și două terține cu rimă liberă,ultimul vers având rolul de concluzie.

  Titlul poeziei este un verb,modul imperativ, o adresare directă, relevată prin verbul şi pronumele reflexiv - persoana a II-a,o rugăminte de a reflecta,a cugeta la calmul,seninătatea  naturii stânjenită de mâhnirile,necazurile sufletelor,,noastre”;verbul argumentează lirismul subiectiv al poeziei,

    În primul rând, este un text liric, pentru că exprimă trăirile proprii ale autorului în mod direct, prin limbajul calm folosit; realizat în registrul grav este descrisă blânda liniște a naturii în coborârea soarelui-amurg-momentul melancoliei și nostalgiei.Atmosfera este dominată de tăcere,de trecerea umbrelor,a gândurilor trecătoare,ireale,,peste întinsa lacului oglindă”,loc de regăsire a purității,al adevărului.

Imaginea vizuală a amurgului este colorată în auriul solar,o culoare a căldurii, a pasiunii și a dragostei.

Așezat sub stejar-pomul făgăduinței,al puterii,al vieții eterne, eul liric trăiește  un moment de calm,privind căderea unei ghinde-fruct al adevărului ascuns. Apoi, privind stelele apărute,luminile de sus, omul își simt sufletul năpădit de trăiri rele cu supărare, mâhnire, necaz, furie,minciună,păcat.

Și-atunci tresaltă sub cerul albastru al adevărului,al veșniciei,impunându-și gândul că noi,ființa omenească, putem înrăutăți legile naturii,lumea ideală creată de divinitate.

    În al doilea rând, textul este liric, deoarece există un eu liric. Acesta ilustrează un lirism subiectiv, fiind prezent prin mărcile eului liric- prin pronumele şi verbele la persoana I singular și plural:,,mă,ne,noi,noastre;stăm,părem,n-am fi”;dar și persoana a II a,,gândește-te.”

Ca mod  de expunere dominant remarcăm descrierea amurgului,a cerului cu făclii,stele, ce alternează cu monologul liric al celui ce-și îndeamnă ființa să gândească la răul ce poate schimba seninul pământului-Rai.

  Limbajul artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în versurile sonetului,cu rimă îmbrățișată,ritm trohaic,măsura 11 silabe.

Elementele limbajului popular, adresarea directă, argumentează lirismul subiectiv al poeziei.Predomină imaginile vizuale concretizate la nivel stilistic în epitete cromatice:,,zările albastre,bolta-n aur să îmbrace”;dar și epitete ale stării de liniște:,,milostiva pace,stejarul mut,tainici făcători.” Personificările:,,o șoaptă nu colindă,bolta să se-mbrace,stejarul tace” sugerează implicarea afectivă a elementelor din cadrul natural în trăirile eului liric. 

        În concluzie,poezia,,Gândește-te” este lirică, deoarece, prin vocea  eului liric autorul comunică în mod direct printr-un limbaj expresiv emoţiile şi gândurile trăite într-un moment de liniște,gândind și înțelegând că omul poate deteriora pacea și seninul naturii. Gândirea este dorinţa de a cunoaște și de a înțelege rostul omului,iar porunca divină este,,Gândește-te la universul ce ne înconjoară.”