Deși nu am o ,,experiență
de viață”,am făcut parte dintr-o,,echipă”la grădiniță,la școală încă de când am
pășit un prag. La început,am privit în jurul meu și am văzut fețe timide ce clipeau timid în toate părțile, în toate unghiurile.Toți așteptam ceva,un sunet,o
voce și-atunci un băiat blond,ciufulit și-a strigat numele și din acel moment
fiecare și-a spus numele. Era o gălăgie veselă ,ne cunoșteam,ne strângeam unul
lângă celălalt ,simțeam că ne cunoaștem de mult.Când a intrat Doamna și ne-a
întrebat cine suntem,am strigat că suntem o echipă de pitici.A zâmbit și ne-a
spus ,trecând pe la fiecare că noi am format o echipă,iar astăzi e doar
începutul,dar să rămânem împreună este mersul înainte,să lucrăm împreună va fi succesul nostru.
Apoi am mers
într-un club sportiv,într-o echipă de baschet și acolo mi-a fost mai
ușor,pentru că știam că munca mea și a coechipierilor în echipă
înseamnă încredere unul în celălalt, colaborare în timpul antrenamentelor și a
meciurilor, respect pentru prieteni,dar și pentru adversari și mai ales pentru
antrenor-liderul echipei şi comunicare între noi,membrii echipei,atât pe teren
cât și în afara lui.Suntem o echipă adevărată:ne spunem întâmplările bune sau
nefericite,suntem împreună la aniversările noastre,părinții chiar au devenit
prieteni.Dar interesant este că toți băieții din echipa de baschet au venit în vizită în clasa mea și,surprins,am
văzut cum am devenit o echipă și mai mare.
Suntem copii
normali,dar considerăm că rezultatele bune la învățătură,în competițiile
sportive sunt deosebite,pentru că fiecare
își exprimă opinia ,își împărtășește ideile cu ceilalți, decizia o luăm prin dialog liber, în care fiecare spune ce gândește,
ceilalți ascultă și apoi luăm hotărârile împreună.
Avem o deviză ca
a muschetarilor:,,Toți pentru unul și unul pentru toți”.
