(pictură de Gustave Moreau)
În mitologia greacă Zeus l-a pedepsit cu
cruzime pe Prometeu, l-a înlănțuit gol pe un vârf de munte (din Caucaz)
și un vultur lacom îi devora în fiecare zi ficatul, care se refăcea peste
noapte. Supliciul său era astfel fără sfârșit. (Prometeu a scăpat de
suferințele sale îngrozitoare, fiind eliberat de Heracle, care a răpus
vulturul cu o săgeată. Totuși, pentru ca Prometeu să nu uite vreodată
condamnarea sa, Zeus l-a obligat să poarte o brățară făcută dintr-o bucată din
vechiul său lanț. Motivul acestei pedepse are legătură cu mitul grecesc conform
căruia Prometeu a furat focul din fierăria lui Hefaistos.)
Fundalul tabloului
este galben-maroniu, culoarea este închisă. Figura lui Prometeu este
centrul întregii opere. Faptul că este aproape complet gol nu este surprinzător-în
Grecia exista un cult al corpului uman gol, în plus, era corpul masculin.
Prometeu este compus magnific, proporțional.
Nu, el nu seamănă cu un martir, nici lanțurile cu care
Zeus a ordonat să lanseze voia neascultătoare a zeilor de stâncă nu sunt
vizibile. Se ghicesc doar pe glezne. Din lateral, un vultur deja
sfâșie, pregătindu-se să ciugulească ficatul lui Prometeu,este emblema lui
Zeus, zburând sus până în vârfurile munților.Dar în ochii titanului continuă
să se vadă hotărârea fermă de a sta până la capăt și de a nu se pocăi de nimic,
este mândru și fermecător. Nu scoate un singur sunet,figura sa exprimă dorința
de independență, fidelitatea față de propriile lui principii și curajul eroic,deși
suferă înfricoșător, singur pe stâncă,simbol al nemișcării și al tăriei.
Singur, într-o stare de lumină, de albastru si să nu poată uita,
sa nu poată ierta, să deschidă ochii doar pentru a privi sumbrul cer, să
deschidă buzele doar pentru a murmura, fiindcă nimeni nu poate
fi egalul zeilor decât după ce a disprețuit frica. Prometeu se
crispează, pentru a nu urla, dar mai ales pentru a nu regreta pricina
suferinței sale. Îl doare carnea sfâșiată de vultur, iar aceasta e cea mai
vie dovadă a focului furat de la zei.
În lupta lui, Prometeu nu are de partea sa
niciun alt sprijin decât conștiința sa și extraordinara putere de rezistență în
fața suferinței. Semnificativ este faptul că, pe măsură ce suferința sa crește,
crește și puterea lui de a o îndura.La picioarele lui un șarpe pare că se
târește spre adâncuri,poate că este Zeus transformat .
Titanul stă pe o stâncă înaltă ce pare
a se cufunda în prăpastie. Cerul se sparge în focul fulgerelor sclipitoare.
Vârfuri de tunete zguduie munții. Pământul tremură. În jurul celui răstignit vânturile
se împletesc. Culoarea brun-roșcată ce domină tabloul creează o senzaţie de tensiune. Totodată
maroul este culoarea pământului atât de iubit de erou.Doar în fundalul
tabloului albastrul cerului pare că se strecoară spre titan, accentuează
profunzimea trăirilor şi sentimentelor.
Prometeu (în
greacă-Προμηθεύς, lit. „precauție”) este unul dintre titani, fiul
lui Iapet și al Clymenei (sau al Asiei), care a furat de la
zei focul, pentru a-l oferi oamenilor.
