,,Am scris un poem oblic,
O caligramă.
Cineva spunea: e o direcție
Rezolvată dincolo de ramă.
Unul râdea: e o mătură,
Vă jur că-i o mătură și atât!
Altul plângea: pomul, pomul,
Cu porotcale la gât!
Nu se găsea niciun semn.
Atunci Marele Plastic
A dezumflat lumea de gumilastic
Și a clădit-o din lemn.”
Controversa este
o discuţie în contradictoriu asupra unei chestiuni principiale, aprinsă,o
ceartă, o neînţelegere despre felul în care poeta și-a scris poemul.Poeta
mărturisește despre jocul pe care l-a încercat scriind ,,un poem
oblic”,înclinat,altfel decât o scriere normală,ca o caligramă-un desen într-o
dispoziție grafică a cuvintelor. Vederea lui a stârnit curiozitate,asfel
că,,cineva”,un necunoscut în înțelegerea noului l-a văzut ca o orientare spre
necunoscut,ieșind din tiparele unei poezii.Unul,văzând dispunerea cuvintelor
face haz,asemănând scrierea poemului cu o,,mătură”, instrumentul de bază al
curățeniei, care însemna cândva instituirea unui spațiu culturalizat,
atins, transformat –cosmos- și separarea lui de teritoriul dezordinii și al
murdăriei-haos.În opoziție,altul compătimește,lăcrimând, forma ciudată a poemului
repetând că este chiar,,mărul de aur”,împodobit cu o salbă aurie de portocale.Nefiind
niciun semn grafic,,marele plastic”-modelatorul readuce la forma obișnuită
universul,,lumea” cuvintelor flexibile,care iau forme speciale în exprimare,compunând-o
fix,,din lemn”-o limbă de lemn ascunde realitatea, abate atenția,o limbă încremenită,nu-l
face pe om să vibreze la auzul vorbelor.
Poezia este un
joc poetic,prin care poeta își îngăduie să se amuze,manevrând cuvintele simple într-un
poem oblic,,o caligramă”,surprinzând pe cei obișnuiți cu formele reale ale
poeziei.
Am scris
un poem
oblic,
o caligramă,
cineva spunea:
e o direcție
rezolvată
dincolo de ramă.
Unul râdea:
e o mătură
Vă jur că-i o mătură și-atât!
Altul plângea:
Pomul,
Pomul gât
Cu la
portocale
nu
se
găsea niciun semn
atunci
Marele plastic
a dezumflat
lumea de
gumilastic
și
a
clădit-o
din
lemn.
