,,Într-o zi,Betti ne-a anunțat că-i e poftă de pește,dar
că ar vrea să îl cumpere chiar ea,fiindcă noi suntem ageamii.Am însoțit-o la
magazinul specializat Delta,unde s-a dus glonț la bazinul cu pești vii și a
ales un crap mare care mi s-a zbătut în sacoșă până acasă.Cum am ajuns,cât
Betti s-a dus să se schimbe,am umplut ligheanul cu apă și i-am dat drumul
peștelui în el.Alice l-a studiat cu interes și l-a găsit simpatic.Cotea vioi
dintr-o parte în alta,deschidea și închidea gura ca și cum ne-ar fi trimis
pupici și când îi vorbeam stătea pe loc și se uita fix la noi,parcă ar fi
ascultat.Amândouă am avut același gând:să-l salvăm.
-Știi ce-i-am zis lui Betti când s-a întors echipată cu
un șorț,-mă duc înapoi la Delta și cumpăr alt pește proaspăt,din cei ținuți în
gheață.
-Ia mai taci!
-Îi telefonez lui Micky să vină cu mașina...
-Taci din gură,fleațo!
-...și pe ăsta îl ducem cu ligheanul și îi dăm drumul în
lacul Herăstrău...
-Tacă-ți gura!m-a repezit Betti și,nici una,nici două,a
înșfăcat bietul pește cu ambele mâini ca niște harpoane și l-a trântit pe
planșeta unde el a continuat șă se zbată și să ne trimită disperat pupici.Betti
a luat ciocanul de șnițele și a început să-i dea cu putere în cap.Avea expresia
criminalului sadic din filmele de groază.Mama a bătut în retragere,cu mormăieli
dezaprobatoare.Nici eu n-am mai putut să suport și am plecat la serviciu,deși
nu era încă ora.
La cină,când
ne-am adunat cu toții,Betti a adus pe un platou victima fiartă întreagă,înconjurată
de legume colorate și presărată cu pătrunjel și felii de lămâie.Gura îi
rămăsese deschisă ca într-un urlet mut,iar ochiul tulbure dinspre mine mă
țintea acuzator.
-Mie nu îmi e deloc foame,am mâncat la bufet,la Casa
Scânteii,am zis.
-Așa o bunătate n-ai gustat tu de când ești,l-am fiert cu
frunze de afin,boabe de piper și vin,separat am făcut o maioneză cu multă
lămâie,sș pui deasupra,ai să vezi că o să mi ceri!
-Sunt sătulă,crede-mă,nu mai încape nimic,te rog să mă
ierți...
-Ia măcar o bucățică,arată foarte apetisant-a încercat nu
prea convinsă mama,care avea deja o porție în farfurie,dar trăgea de
timp,prefăcându-se că scoate atent oasele.
M-am hotărât să
spun adevărul:
-Nu pot să mănânc din peștele ăsta,fiindcă l-am
cunoscut.”
(Adriana Bittel,,Foamea e cel mai bun bucătar”
volumul,,Intelectuali la cratiță)
Textul narativ este un text în care sunt prezentate
fapte, întâmplări, evenimente, într-o succesiune de momente. Se consideră că un
text este narativ atunci când: evenimentele prezentate implică acţiunea unor
personaje, aceste evenimente au o legătură între ele şi urmează o succesiune
cronologică.
Elementele
fundamentale ale unui text narativ sunt:
-
naratorul
-
subiectul (înlănţuirea cronologică, logică şi cauzală a întâmplărilor
narate)
- personajele
-
timpul şi spaţiul evenimentelor
Fragmentul este
un text narativ,deoarece respectă carcteristicile unui asemenea tip de text.
Este scris în proză. Narațiunea la persoana întâi, este
folosită, pentru a povesti evenimentele din punctul de vedere al personajului
principal;din acest motiv, este cunoscut ca un narator intern, deoarece face
parte din contextul evenimentelor descrise într-un raport sau din universul fictiv
al fragmentului. Naratorul este persoana care relatează întâmplarea aparent
banală: un personaj,Betti, a cumpărat un pește și l-a preparat.Povestirea surprinde
o scenă de viață,se desfășoară în timpul unei zile,într-o încăpere familială
dintr-o casă obișnuită.
Subiectul, cel
puţin nu unul spectaculos,surprinde cu un umor ciudat.
Personajele sunt :Betti,o femeie care cumpără
un pește,pentru a-l prepara,este o persoană cu spirit practic.Peștele devine o
ființă care stârnește mila naratoarei și a altui personaj,Alice.Cele două îi
urmăresc mișcările jucăușe în ligheanul cu apă, părea că se întorsese în mediul
lui natural.Este privit cu simpatie,iar mișcările lui par prietenoase: trimite,,pupici”,se
oprește ca și cum ar asculta și astfel cele două doresc să-l salveze.Propunerea
de a fi dus în lac și înlocuit cu altul este refuzată de Betti care îl
pregătește,pentru a fi mâncat.Felul în care este,,pregătit”este și tragic și
comic.Seara,platoul cu peștele pregătit cu legume nu stârnește niciun
interes.Naratoarea se scuză-nu îi este foame,iar cealaltă se preface că
studiază farfuria.Hotărârea de a spune adevărul surprinde,este spus ferm:nu
poate mânca,pentru că peștele îi este familiar,prietenos,apropiat,este ființa
ce a fost sacrificată,pentru a satisface o dorință de a exista. Adevărul spus
cade ca o sentință: cel cunoscut trebuie înțeles,lăsat să aibă viață,să bucure
lumea din jur.,,Pofta”lui Betti are legătura cu felul ei de a fi-un om obișnuit
cu dorința de a-și satisface o plăcere,un gust,o foame,descrie un comportament uman ,înțelegerea naratoarei este pentru
ființa dornică de a viețui.
Naturaleţea şi
uşurinţa,simplitatea cu care „curge” povestirea cucerește prin viaţă, umor,mica dramă în jurul unui
pește,felul simplu de exprimare, surprinde o situaţie, gesturi,o mică dramă,o lecție de viață.Dialogul este
scurt,direct,convingător în atmosfera sacrificării unui pește. Cred că
adevărata artă a scriitoarei este folosirea mai multor timpuri narative:
imperfectul, cu perfectul simplu şi prezentul, pentru a delimita şi schimba, la
nevoie, durata,ritmurile naraţiunii şi ale dialogului
În concluzie fragmentul este un text
narativ,pentru că se individualizează prin :existenţa unui narator, situaţia
narată, acţiunea personajelor, timpul şi spaţiul evenimentelor.
