,,Bagă de seamă,omule de carne,
Că umblă orice zi să te răstoarne,
Că orice oră umblă să te frîngă.Dar lacrima durută nu ţi-o lăsa să plîngă.
Ia seama bine, somn să nu te fure,
Nu te opri, înalţă-te vulture.
Ajunge o secundă să şovăi. Chiar de azi
Ai şi-nceput să şchioapeţi şi să cazi.
Neadormit şi teafăr se cuvine
S-arunci şi trîndăvia ispitei de la tine.
Primejdia s-o cauţi de-a dreptul, într-adins.
Nu te lăsa de semeni şi timp rănit şi-nvins.
Cu traista în spinare, cu căinele tău, leul,
Dă luptă nentreruptă cu ceasul rău şi greul.
Călătorind de-a pururi prin zări şi peste zare,
Să nu te afle viaţa culcat, dar în picioare.”
(Tudor Arghezi, ,,Sus” )
Versurile poeziei sunt îndemnuri pentru viață,porunci,ca o trimitere direct către înălţimea ființei către idealuri,către calea de reîntâlnire cu lumina care aparţinea omului.Poetul s-a inspirat din poruncile sfinte: omul viu,,de carne”(metaforă )este îndemnat să nu se lase doborât de greutățile zilnice,să nu fie biruit de clipele îndurerate.Odihna,,somnul” îl poate face absent din viață și-atunci trebuie să se înalțe cu trupul la cer asemenea vulturului, este o mărturie a faptului că omul a fost creat pentru libertate,pentru veșnicie.Omul va privi de la înălţime,va avea imaginea,perspectiva integratoare a zborului. Marile contururi ale realului se văd mai desluşit de sus,
Dacă ar șovăi,ar fi nesigur,iar,,ispita”,păcatul l-ar doborî,de aceea nu va cunoaște,,trândăvia”,lenea. Cel ce se va poticni va ceda greutăților,,se cuvine” ca neobosit, să caute,,primejdia”, necazul, supărarea ,,într-adins”cu seriozitate,cu maturitate,este o atitudine de viaţă, modul optim de a se înălța.Lupta împotriva ,,ceasului rău”,al ghinionului,al dificultăților să fie dusă chiar și împovărat alături de,,câinele tău,leul”simbol al curajului, demnității, justiției, înțelepciunii, onoarei. Toată viaţa este o călătorie continuă,iar dacă omul nu este pregătit să înfrunte obstacolele , din zborul lin pe care îl trăiește se va simţi doborât, va suferi , dar va avea ceva de învăţat .Se va ridica şi va începe să lupte pentru viaţă.Trecând necontenit prin viață,prin lume,pe calea dreaptă,,în picioare”,omul este simbolul efortului, imaginea sufletului care se ridică,care renunță la comoditatea sa și devine dispus să facă eforturi, să încerce să fie altceva decât este în lumea sa obișnuită. Verticala,,în picioare” este simbolul acceptării dificultăților.
Verbele la modul imperativ exprimă verticala, mişcarea ascensională, îndeamnă omul a nu se lăsa copleşit de emoţii negative,de a-și păstra dorința de adevăr înaintea adversităţilor. Viaţa adevărată e,,sus” în altă parte…În poezie sunt forme de prezent a conjunctivului cu valoarea unui imperativ:,,să nu te fure,să arunci,s-o cauți,să nu te afle”.
Figura de stil dominantă în poezia lui Arghezi este metafora:,,omul de carne,lacrima durută,ceasul rău” și personificarea:,,orice zi,orice oră umblă,luptă cu ceasul,să nu te afle viața” prin care își exprimă atitudinea față de viață. Discursul poetic solemn săpat parcă în piatră dură pentru omul dornic de a se înălța exprimă existența umană spre verticalitatea morală în evoluția spirituală și a acumulării de valori și credințe în urma experienței dobândite pe parcursul vieții.
