,,În unele duminici, mă duc cu tata la film, dar doar
după-amiază, pentru că dimineața este închis. Înainte să plece, cu mama mă
duceam rareori, pentru că ei îi plăcea mai mult să se joace de-a tot felul de
jocuri și să vadă filme pe calculator. Făcea floricele la cuptorul cu microunde
și apoi le dădea cu unt și ne așezam amândoi pe canapea, cu pătura cu desene
magice pe care scrie ,,madeinturkey” și pe care a adus-o odată dintr-un loc
care se numește Istanbul, care nu este Pakistan, deși tata spune că acolo toți
bărbații poartă mustață și femeile seamănă cu mama Naziei, pentru că li se văd
foarte puțin fețele.
Preferatele mamei
sunt filmele în care se cântă tot timpul, mai ales cele cu femei blonde. Îi
plac mult, dar cel mai mult și mai mult, ,,Sunetul muzicii”, pentru că apare
Mary Poppins deghizată în călugăriță, pe care o mai cheamă și Maria, deși
copiii familiei Trapp nu știu asta, pentru că, firește, cum sunt din Austria,
este mai bine așa, ca să nu-i calce cu mașinile lor cenușii nemții, care sunt
cei răi. De asemenea, îi place mult de tot și un film foarte comic ce se
numește ,,Nunta lui Muriel” și în care este vorba despre o fată grasă, plină de
pistrui, care locuiește în Australia și care are prietene foarte rele, pentru
că sunt frumoase, iar ea nu. Mama știa toate cântecele și, în unele duminici,
când tata nu era acasă, pentru că la ora aceea se ducea la sala de gimnastică
sau uneori la fotbal, ne scoteam pantofii, ne urcam în picioare pe canapea și
cântam și dansam pe melodia ,,Mamma mia”, la fel ca Muriel și prietena sa, cu
perucile și costumele argintii așa, spate în spate. Mai sunt și alte filme care
mamei îi plac mult, unele pe care le numește ,,clasice”, dar care pe mine mă
plictisesc, pentru că, fiind vechi, nu sunt colorate, și mai e și filmul meu
preferat, care-i place mult și mamei, iar tatei nu și care se numește ,,Billy
Elliot”.
Mama spune că
Billy seamănă puțin cu mine. Mă rog, puțin mai mult, pentru că și mama lui
Billy este tot englezoiacă, deși eu nu știu să dansez foarte bine și s-ar putea
să nu mai învăț niciodată. Anul trecut, de ziua mea, i-am rugat pe tata și pe
ea să mă înscrie la o școală de balet care se afla dincolo de piață, la fel ca
Billy, dar în spaniolă, iar mama s-a bucurat foarte mult și a aplaudat așa, o
dată, de două și de trei ori, dar tata a zis:
- Hmmm..., mai vedem.
Iar asta înseamnă că nu. Știu că a mai spus asta și când
mama a vrut să păstreze câinele doamnei Arles, fiindcă ea era prea bătrână ca
să mai aibă grijă de el, iar în cele din urmă l-a luat nepoata ei la țară.”
(Alejandro Palomas, Un fiu)
Pentru a o caracteriza pe mama,fiul foloseşte atât
caracterizarea directă, cât şi cea indirectă.Relatarea fiului este la persoana
întâi.
Caracterizarea directă este făcută direct de fiul-narator
printr- o exprimare naivă,copilărească,așa cum vedea și înțelegea viața din
jur.Motivul pentru care povestește despre mama sa este ieșirea la film cu tatăl
său. Cu mama se ducea rar,vedeau filmele acasă,pe calculator.Se desfășura un
adevărat ritual:erau pregătite floricelele,apoi canapeaua devenea locul pentru
spectacol,exista și o pătură venită de departe,dintr-un loc misterios.Cu
duioșie,plăcere amintește de filmele dorite,,preferate”ale mamei:cele muzicale
:,,Sunetul muzicii”,,,Nunta lui Muriel”,pe care el,copilul le înțelege în felul
lui,mai ales personajele sunt descrise cu simpatie.Numele ,amănuntele din filme
sunt reținute,pentru că acestea erau iubite,plăcute de mama lui, și el le privea prin ochii ei-era aceasta o
apropiere sufletească de ea și de tot ce ea iubea.Își urmărește mama cu
plăcere,îi înțelege admirația pentru muzică și trăiește alături de ea frenezia
dansului din filmul,,Mama mia”,erau atunci parteneri de dans,distracție,de
bucurii.Mama este fascinată de filme,,clasice”,despre viață,sunt acestea
privite cu seriozitate.Dar ea își privește copilul cu iubire și-l aseamănă cu
,,Billy Elliot”,băiatul-dansator,a cărui mamă era tot englezoaică. Este un
personaj prins într-un carusel plin de sensibilitate,emoții și iubire ce
împrăștie lumină și bucurie în jurul ei.
Modalitatea de
caracterizare indirectă reiese în special din comportamentul mamei, ființa ce
dăruia viață,fericire,bucuria de a exista,transforma totul într-un spectacol magic al iubirii,în care mamă și fiu erau protagoniști,iar băiatul înțelegea că totul
era din iubire pentru el.Extaziată,aplaudă dorința fiului de a merge la
balet,este contrazisă de tatăl ce pare că nu-i înțelege micile plăceri.
Prezentarea mamei
este una sensibilă și simplă,arată legătura sufletească dintre mamă și fiu cu o
viață fericită și perfectă.
,,Un fiu” este un roman considerat a fi noul ,,Micul
prinț” ,o mică bijuterie literară,Guillermo, alintat Guille, protagonistul
acestui roman, este un copil cu totul deosebit. El trăiește singur cu tatăl
său, Manuel, întrucât mama, de profesie stewardesă, a plecat la muncă în Dubai.
Tocmai a ajuns la o școală nouă, iar singura lui prietenă este Nazia, o fată
pakistaneză. Arată ca un copil fericit, un copil anormal de fericit, după
opinia dirigintei sale, Sonia, ale cărui beculețe se vor aprinde toate odată
când Guille, la întrebarea „ce vrei să fii când ai să te faci mare?„ răspunde
că vrea să fie Mary Poppins, nu „ca” Marry Poppins, ci ea însăși. Toate acestea
o vor face pe Sonia să ceară sprijinul Mariei, consilierul de orientare al
școlii, pentru a o ajuta să descopere ce se ascunde sub acea fațadă a fericirii
lui Guille.Adoră să citească pagini cu zâne și cu magie.Este asemănător mamei
sale,Amanda,o stewardesă engleză,un înger desprins din rai,o făptură diafană cu
păr blond și ochii albaștri,ce împrăștia lumină și bucurie.Băiatul,Guille
moștenise trăsăturile fizice și de caracter ale mamei,amândoi se pierdeau
într-o lume magică și spectaculoasă.
Cartea „Un fiu” este o istorie specială, nu este doar un
Mic Prinț, este mai degrabă un roman al speranței. În minte mi-a venit asocierea
cu acei fluturi care zboară la lumină, chiar dacă riscă să ardă. O fac pentru
că vor să se facă auziți. Guille este un fluture, dar unul pe care toată lumea
vrea să îl închidă într-o capsulă de sticlă. Un copil care nu vrea să se
resemneze, ci vrea să lupte. Poate că nu înțelege cu ce are de a face, dar asta
nu îl împiedică să caute lumină în acel întuneric dens în care viețuiește. Guillermo
(Guille) este un copil deosebit, care se cufundă în lumea magiei și a
poveștilor, pentru a depăși greutățile din viața sa. Povestea se desfășoară cu
gingășie și se țese ca o pânză de păianjen, aducând cu fiecare nouă perspectivă
o nouă notă la adevărul ce se cere descoperit. „Un fiu” ne poartă pașii în
lumea plină de frumos și de feeric a lui Guillermo, un băiețel care a învățat
să îmbrace toată durerea din propria casă într-o mască a fericirii și care își
găsește refugiu în poveștile cu Mary Poppins, singura care pare să aibă puterea
să redea speranța în viața lui și să îi arate o luminiță. Mary Poppins devine o
prezență atât de constantă în viața lui Guille, încât băiatul ajunge să se
agațe de ea pentru orice. Din momentul în care Guille ajunge în cabinetul
Mariei, începem o adevărată călătorie spre sufletul băiețelului. El se deschide
încet, încet în fața consilierei și îi spune povestea lui, așa cum se pricepe
la vârsta lui fragedă. Terapia va dovedi că băiatul trecea prin multe dureri
nespuse și că era mai puternic decât s-ar fi bănuit la vârsta lui. El a înțeles
din zbor ce se petrece și a încercat să îi ajute pe cei din jurul său: pe tatăl
lui, Manuel, cel dărâmat de durere, care se înconjurase de un cocon al negării
și al refuzului de a accepta adevărul, precum și pe prietena sa, Nazia, o
fetiță musulmană obligată de bărbații din familia sa să se căsătorească de la o
vârstă fragedă cu un bărbat mai în vârstă decât ea.
Povestea este spusă de fiecare dintre personaje:
Guille-fiul, Manuel-tatăl, Sonia-învățătoarea și Maria-consiliera, marcând mai
multe perspective în narațiune.
