Primăvara a început iar să vibreze triumfătoare, cu aburul ei îmbătător. Vibrează în aer, pe străzi, vibrează peste tot pământul, făcându-mi cu mâna de după mugurii copacilor care vor exploda într-o simfonie de culori. Dau perdeaua la o parte şi mi se luminează faţa. Este un moment pe care-l aştept nerăbdător, o mare bucurie:doresc să văd primii copaci înfloriţi, poate asta e cea mai frumoasă perioadă a anului.Pornesc prin grădină urmat de stoluri jucăuşe de păsări care ciripesc cu glasuri vesele,mă urmează, zburând pe deasupra, alergându-se printre primii muguri. Soarele încălzeşte uşor şi simt cum în lumina lui, arborii încep să freamăte, să se dezmorţească. Adie un vânticel subţire şi încă rece, care mă învăluie cu mirosul umed al pământului, mirosul frunzelor uscate, abia ieşite de sub zăpadă. Păsările sunt încă lângă mine, cântă şi zboară cu o bucurie de neoprit. Pe cerul albastru-albastru străluceşte în soarele amiezii un norişor alb. În aer s-au ridicat gâze ce par să se mişte fără o direcţie anume: sunt doar bucuroase de căldură, se zbenguie în aerul primăverii. Chiar lângă piciorul meu, o albină a găsit fericită o floare mică şi albă de urzică. Eu însă merg într-un loc anume.Poate că dacă aş fi închis ochii, l-aş fi găsit. Dar așa merg, cu ochii închişi, dus de aburul acela de parfum dulce-amărui, delicat şi profund. Poate îl găseam doar ascultând zecile de gâze mici, ce lăsau în urmă, ca nişte firişoare invizibile, zumzetul lor, pentru a deveni în jurul lui o vibraţie veselă şi neîntreruptă. Dar înainte să-i simt adierile, l-am văzut. Era acolo, un pic înclinat, cu o coroană rotundă, albă, de flori: primul pom înflorit din an. Era ca un soare alb şi strălucitor. M-am apropiat şi m-am alăturat şi eu roiului de albine, gâze şi musculiţe ce se învârteau fericite în jurul globului alb de flori. Câteva păsăruici au și venit, neştiind ce altceva să facă de bucurie, săreau de pe o crenguţă pe alta, cântând şi ciripind.
Fără îndoială era momentul de glorie al echinocțiul de primăvară....
