Mă aflam cu părinții în gara mică și slab luminată de la marginea orașului nostru,pentru că numai de acolo pleca trenul spre orășelul unde urma să ne petrecem vacanța.Din când în când un om cu șapcă roșie și fața palidă apărea și se uita curios spre linia care se pierdea spre o pădure întunecată.Plictisiți părinții s-au așezat pe o bancă veche,eu însă am rămas pe marginea peronului,uitându-mă spre locul privit de omul cu șapca roșie.Eram curios.Deodată a apărut o locomotivă veche cu aburi și trei vagoane cu desene ce reprezentau capete de animale. Mai mult, în locomotivă nu era nimeni, iar geamurile vagoanelor erau bine închise cu perdele. Trenul era învăluit în ceață albă,dar am putut zări prin crăpăturile perdelelor capete de oameni lipite de geamuri,aveau ochii mari,strălucitori ca niște globuri.Am ridicat mâna să-i salut și am simțit că mi se prinde de degete o floare.Omul cu șapcă roșie a alergat spre mine și mi-a smuls floarea și a aruncat-o spre tren.Am văzut cum se preface într-un praf albastru,iar ceața s-a luminat în culorile curcubeului.Oamenii de la ferestre au dispărut,iar omul m-a tras cu putere spre mijlocul peronului.Așa cum a apărut brusc și la fel de brusc a dispărut.Am înțeles că e ceva neobișnuit,cu vocea tremurândă le-am povestit părinților totul.Au râs amândoi și mi-au spus că n-au văzut nimic...totul a fost o închipuire a mea,iar omul cu șapcă roșie se plimba liniștit pe peron însoțit de un cățeluș.
