Textul 1
—,,Așa, fantasticilor! zice domnul Daniels […]. Astăzi,
primul lucru pe care o să-l fac va fi să vă vorbesc despre cărți. O să vorbim
des despre cărți anul ăsta – vreau să vă spun despre unele dintre poveștile
mele preferate.
Când vorbește despre cărți, […] parcă-i gata să dea o
petrecere uriașă. Îmi place să-l ascult vorbind despre povești. Dar să-mi ceară
mie să citesc este ca și cum i-ar cere unui homar să joace tenis. Și pe urmă
situația se înrăutățește. Domnul Daniels scoate un teanc de caiete.
— Am o surpriză. Un jurnal nou-nouţ pentru fiecare dintre
voi, în care veți scrie zilnic.
O, nu! […]
— Și încă ceva. Din când în când vă voi indica eu câte un
subiect, dar nu foarte des. Și niciodată, dar absolut niciodată – nici chiar
dacă m-ar amenința un vrăjitor că o să-mi transforme pixurile cu care corectez
în unele cu cerneală invizibilă – nu voi corecta ce aţi scris.
Poftim?
— Nu vă voi da niciodată note pe jurnale. Nu le voi
corecta niciodată. Și în majoritatea zilelor n-o să vă spun despre ce să
scrieți. Puteți scrie despre viața voastră, despre sport, despre Bulgaria,
despre marca preferată de săpun, despre ce cărți vă plac și despre ce cărți nu
vă plac. Despre orice!
Uau! Mă întreb
dacă delirează. Nu le corectează? Scriem despre ce vrem? E prea frumos ca să
fie adevărat; sunt sigură că mai urmează ceva.
— Respectăm doar două reguli.
Aha! Iată-le! Vin și regulile.
— Trebuie să puneți creionul pe hârtie și să scrieți
ceva. Și adeseori vă voi răspunde și eu cu o frază sau două.
— Ne scrieți și
dumneavoastră? întreabă Oliver. Putem să vă dăm note?
Domnul Daniels râde.
— Nimeni nu dă note, Oliver. Este un exercițiu de
comunicare. De exprimare personală. Fără evaluări. — Putem să vă punem
întrebări? se interesează Max.
— Sigur! zice
domnul Daniels, împărțind caietele. Al meu e galben. O culoare prea frumoasă
pentru ceva în care trebuie să scrii.
— Pot să scriu despre fotbal? întreabă Max.
— Despre orice vrei tu.
— Ce grozav! strigă Oliver. O să vă cer răspunsurile la
teste. Și mai multe pauze! Și ketchup la discreție la cantină.
— Așa cum am spus, tu n-ai decât să ceri orice, îi
răspunde zâmbind domnul Daniels. Deschideţi caietele și faceți prima însemnare.
Și aveți grijă… să vă reprezinte. Jurnalul acesta este al vostru, așa că n-ar
strica să începeți prin a vă prezenta în
orice mod vreți voi.”
( Lynda Mullaly Hunt, Ca peştele în copac (fragment)
Textul 2
,, Relația
dintre profesor și elev este unică pentru că implică două elemente fundamental
umane: învățarea și comunicarea. Consider că ideea de învățare este definitorie
pentru om fiindcă implică atît adaptarea naturală la condiții străine
individului, cît și înțelegerea experienței la nivel rațional și emoțional.
Omul tinde către comunicare și expresie. Aristotel vede în om un animal social
(zoon politikon), care nu este destinat doar dimensiunii biologice a existenței,
ci și căutării fericirii și împlinirii. Acest ultim țel este tangibil doar prin
ancorarea în comunitate, singura structură capabilă și să ofere individului
independență față de constrîngerile naturale. Comunitatea de învățare devine
astfel o structură superioară care răspunde și nevoilor spirituale ale
elevilor.
Departe de
situația ideală prezentată de variantele romantizate ale istoriei, relația
dintre profesor și elev poate fi dificilă într-un mediu precum liceele din
România. Deși există multe obstacole în clădirea unei relații care să cuprindă
încredere de ambele părți, consider că nu trebuie susținută imposibilitatea
comunicării între cele două instanțe. Nu cred că elevii sînt atît de rebeli și
de răsfățați și nici că profesorii sînt așa de conservatori, de inflexibili și
de lipsiți de interes precum sînt prezentați prea adesea în mass-media. Această
opinie este susținută de mărturiile tinerilor care s-au simțit bine în liceu,
ale profesorilor care s-au bucurat că ne-au avut ca elevi și de experiența personală.
Am avut norocul să întîlnesc în școală și în afara ei oameni minunați de la
care am avut enorm de învățat, dintre care unii mi au devenit mentori în
adevăratul sens al cuvîntului. Sînt de părere că orice referință particulară ar
reprezenta implicit și o omisiune, ceea ce ar fi nepotrivit și nedrept, așa că
mă voi mărgini să prezint relația profesor-elev și să realizez un portret
general al dascălului, cu implicațiile subiective ale propriei experiențe.
Epicur susține că
omul învață cu mai multă ușurință de la dușmani decît de la prieteni, deoarece
cei dintîi îi sesizează mai repede greșelile. Pentru mine, profesorul
reprezintă acel prieten care poate afișa exigența și obiectivitatea unui
dușman. Discuția în contradictoriu, element neglijat în școlile din România,
este fundamentul formării oricărei opinii. Dintre profesorii mei, cel mai tare
i-am admirat pe cei care m-au învățat să îmi formez, să îmi susțin și să îmi
schimb opiniile. Îmi aduc aminte cu drag de momentele în care m-am simțit pusă în
situația dificilă în care a trebuit să îmi susțin o opinie contrară opiniei
majoritare, de emoțiile pe care mi le creau anumiți profesori în momentul în
care trebuia să expun o idee mai neobișnuită.
Cei mai buni
profesori pe care i-am avut au reușit să îmi creeze iluzia lumii reale, cu tot
cu plasa de siguranță care să mă țină după cădere. Mă raportez adesea la
metafora „plasă de siguranță“ cînd mă gîndesc la par-cursul meu intelectual și
personal. În esență, parcursul fiecărui om reprezintă o ascensiune și, la fel
ca în cazul unui traseu de alpinism, pericolul căderii este iminent. Părinții,
mentorii și profesorii sînt cei care țin plasa de siguranță pentru tînărul
aplinist neexperimentat, care confundă adesea stînca fermă cu cea care se poate
disloca la cea mai mică atingere. Profesorul adevărat știe unde să țină această
plasă, suficient de jos încît elevul să învețe ce înseamnă căderea și că
aceasta poate produce suferință și frustrare, dar suficient de sus încît
aceasta să nu lase urme de neșters. Scopul ultim al mentorului este ca elevul
său să poată urca, în cele din urmă, muntele singur, fără nici o structură de
siguranță.”
(Teodora Silvia Modoi,,Portret de dascăl”în Dilema veche)
==rolul dialogului în primul text
Dialogul din acest
fragment(informal) se derulează în clasă,este un cadru familiar, prietenesc și
are forma unui conversații între profesorul Daniels și elevii săi.Îi vede pe
elevii săi ca ființe miraculoase,extraordinare,se adresează
numindu-i,,fantasticilor”,anunțându-i că vor vorbi despre cărți,mai ales despre
cele preferate de el,apoi le dă fiecăruia câte un caiet care va deveni un
jurnal propriu în care vor scrie orice din viața lor care să-i reprezinte,iar
el le va adăuga câteva observații,fără a le pune note. Dialogul este un
mijloc de caracterizare indirectă a profesorului:un om deschis,încurajează
creativitatea elevilor săi,este calm și mai ales prietenos.Prin dialogul cu cei
doi băieți este arătat prietenia dintre profesor și elevi,încrederea pe care aceștia
o au în el,starea de bună dispoziție din clasă,iar limbajul este
cald,amical.Acest dialog dinamizează atmosfera din clasă și toți se simt
într-o ambianță plăcută.
Paralel cu dialogul
profesorului există un monolog interior al unei eleve care exclamă nemulțumită
la vederea caietelor,își pune întrebări despre necesitatea jurnalului,exprimă
îngrijorări despre regulile ce vor apărea și speranța că propunerea
profesorului poate fi interesantă.
==o temă comună celor două texte—câte un element din
fiecare text
Tema comună
celor două texte este lumea școlii în care există relația profesor-elev.
Profesorul Daniels este tipul profesorului răbdător, creativ, amuzant, calm, sigur pe el, conectat la nou, prietenos, egal în reacții. Profesorul le aduce elevilor un cadou—caiete care vor deveni jurnale în care vor scrie ceea ce vor dori ei,îi încurajează să-și spună gândurile.În al doilea text,autoarea are o admirație deosebită pentru profesorii care au știut să-i arate greșelile,să i le corecteze,pentru a deveni mai bună,pentru a se depăși. Relația dintre profesor și elev este unică, pentru că implică învățarea și comunicarea, încrederea. Parcursul fiecărui om reprezintă o ascensiune,dar și o cădere. Scopul profesorului este ca elevul său să aibă încredere în el însuși.
==ești de acord cu metoda domnului Daniels pentru a-i
învăța pe copii să se exprime?
O!daaaa....sunt de acord cu această metodă de exprimare
liberă=n-am mai auzit de ea,probabil că există doar în scrierile unor autori
visător.
Profesorul le dă elevilor cadouri?!?!caiete care vor deveni jurnale,în care ei se vor exprima liber,vor scrie ceea ce cred despre orice,despre ceea ce-i preocupă.Este o metodă care nu constrânge,elevii nu vor primi note;cred că așa nu vor apărea greșeli,iar profesorul va adăuga observații pe fiecare scriere, probabil ceva important,astfel va fi un dialog în comunicarea scrisă.Elevii înțeleg ce înseamnă libertatea de a se exprima,nu vor fi judecați,notați,clasificați într-o ordine(de la deștepți până la proști!!!)Teama de greșeli înseamnă oprirea,încetinirea aspirației de a inventa,de a realiza,de a vedea și transforma realitatea.Regulile profesorului sunt acceptate cu plăcere,elevii înțelegând că au în profesor un prieten și vor participa împreună fără a exista diferențe.
==asociază textul 1 cu un alt text literar,prezentând
o valoare culturală comună,o secvență din fiecare text
Autoarea citită de elevi cu plăcere,Simona Goșu,o
prezintă în povestirea,,Negresa”pe profesoara de română,doamna Barbu, care
propune elevilor un experiment,pentru a determina o elevă să vorbească,iar fetița
îi surprinde pe toți, recitând integral „Luceafărul” eminescian.Reacția
profesoarei este neașteptată: după o clipă de tăcere s-a ridicat şi a
aplaudat-o. Avea ochii măriți de încântare i-a rugat pe elevi să se ridice să o
aplaude în picioare. Apoi i-a dat un cadou fetei ce a uimit o clasă.
Dacă profesoara Barbu a convins un singur elev că-și poate înfrânge teama,profesorul Daniels solicită elevii dintr-o clasă să scrie despre ei înșiși în caietele dăruite.Elevii sunt încurajați să se exprime liber. Ambii profesori au un rol important în formarea elevilor,unul deretmină un elev să se poată exprima cu vocea sa,celălalt încurajează elevii să se exprime liber în scris.
==rezumatul text 1
Surâzător,domnul Daniels le spune elevilor că le va vorbi despre cărți,apoi le arată un teanc de caiete,care vor fi jurnalele lor.Adaugă că le va indica subiecte despre care ei vor scrie pe care nu le va nota.Vor scrie și despre ce va dori fiecare.Și el le va adăuga câte ceva pe aceste jurnale.Nu se vor da note.Max va scrie despre fotbal,iar Oliver dorește să ceară diverse lucruri.Profesorul îi îndeamnă să înceapă să scrie.Una dintre eleve gândește că nu e de acord cu propunerea profesorului,dar auzindu-i explicațiile se declară încântată.
Rolul dialogului într-o
operă epică
Dialogul este modul de expunere care redă convorbirea dintre două sau
mai multe persoane.
Într-o operă epică, rolul
dialogului este de a da dinamism şi de a caracteriza
personajele în mod indirect; prin dialog acțiunea este ajutată să meargă
mai departe; sunt puse în evidență relațiile dintre personaje și limbajul
acestora;
Caracteristicile dialogului:
– personajele se prezintă singure prin ceea ce spun și prin modul lor
de a vorbi;
– dialogul dinamizează narațiunea, o face mai vie și mai sugestivă;
– dialogul marchează diverse valori expresive: sentimente, atitudini,
întreruperi, ezitări ale personajelor;
– dialogul este și o sursă a comicului prin contrastul dintre ceea ce
declară și ceea ce gândește personajul în realitate;
– dialogul este mijloc de caracterizare indirectă a personajelor;
-- dialogul ajută și la evidențierea
anumitor trăsături morale ale personajelor;
