Textul 1
„Nu mai văzusem niciodată atâția oameni pe strada
noastră. Puștii se băteau cu bulgări de zăpadă, se ciondăneau, se alergau și
chicoteau veseli. Vânătorii de zmeie se îmbulzeau împreună cu purtătorii
sforilor înfășurate pe mosoare, ca să facă ultimele pregătiri. De pe străzile
adiacente se auzeau larmă și râsete. Acoperișurile gemeau deja de spectatori
tolăniți pe scaune pliante, iar aburii ceaiului se ridicau din termosuri pe
muzica lui Ahmad Zahir, care se scurgea cu hârâit din casetofoane. [...]
Fața lui Hassan s-a luminat. [...]
- Amir, începem!
A ridicat zmeul nostru roșu cu
margini galbene, care în punctul de intersecție al lonjeroanelor avea
semnătura inconfundabilă a lui Saifo. În rarele
ocazii când înălțam zmeie vara, dădea cu piciorul în praf, să vadă încotro îl
duce vântul. Mosorul se învârti în mâna mea până când Hassan se opri, la vreo
douăzeci de metri mai încolo. Ținu zmeul sus mândru, cu încredere, deasupra
capului, ca un atlet participant la olimpiadă, care-și arată medalia de aur. Am
tras de sfoară de două ori, semnalul nostru obișnuit, și micuțul Hassan a aruncat zmeul în sus. [...]
Nu trecuse un minut și zmeul meu se îndrepta glonț spre
cer. Scotea un sunet ca fâlfâitul aripilor unei păsări de hârtie. Hassan a
bătut din palme, a fluierat și a fugit înapoi, spre mine. I-am dat mosorul,
ținând de sfoară, și el a înfășurat repede, până când ața a rămas întinsă. Cel
puțin două duzini de zmeie fluturau deja pe cer, ca niște rechini de hârtie în
căutarea prăzii. Peste o oră numărul lor se dublase, iar zmeiele albastre,
roșii sau galbene se unduiau și vâjâiau pe cer. O adiere rece îmi trecu prin
păr. Vântul era perfect pentru înălțat zmeie – sufla exact atât de tare cât să
poată ridica puțin zmeiele, ușurându-le virajele. Chiar lângă mine, Hassan ținea mosorul, cu mâinile mici deja
însângerate de sfoară.
În curând începu tăierea și primul zmeu înfrânt, scăpat
de sub control, se prăbuși într-un vârtej. Cădeau din cer ca stelele căzătoare,
cu cozile lor lungi, scânteietoare, presărând cartierele de dedesubt cu daruri
pentru competitorii rămași, fiindcă erau ele însele mult-râvnitele trofee.
Auzeam vânătorii, care zbierau și alergau de-a lungul străzii. Cineva striga că
a izbucnit o bătaie, cu două străzi mai jos. [...]
Zmeiele începeau
să cadă pretutindeni, iar eu încă mai zburam. Mai zburam! Ochii negri, ageri mi
se tot îndreptau spre Baba, înfofolit în puloverul lui gros de lână. Era oare
surprins că rezistasem atât de mult? Dacă nu-ți ții ochii pe cer, n-o să mai
reziști mult! Mi-am întors repede privirea înapoi spre cer. Un zmeu roșu se
apropia cu viteză de mine – și l-am prins la timp. M-am încurcat un pic în
sforile lui și am sfârșit încrezător biruindu-l, când și-a pierdut răbdarea și
a încercat să mă taie de jos. [...]
După o altă oră,
numărul de zmeie „supraviețuitoare” scăzuse dramatic, de la vreo cincizeci la
douăsprezece. Al meu era unul dintre ele. Ajunsesem printre ultimii
doisprezece. Știam că partea asta a campionatului avea să mai dureze o vreme,
pentru că tipii care rezistaseră până acum erau buni – și nu ar fi căzut în
capcana unor șmecherii simple, ca aceea a ridicării și a coborârii bruște a
zmeului, trucul preferat al lui Hassan. Pe la ora trei după-amiaza apăruseră
șiruri lungi de nori, iar soarele se ascunsese printre ei. Umbrele începeau să
se întindă. Spectatorii de pe acoperișuri se înfofoleau cu fulare și haine mai
groase. Mai erau numai șase zmeie, iar eu încă mai zburam. Picioarele mă dureau
îngrozitor, iar ceafa mi-era înțepenită. Dar cu fiecare zmeu doborât, speranța
creștea în inima mea, așa cum zăpada se adună pe un zid, fulg cu fulg.”
(adaptare după
Khaled Hosseini ,,Vânătorii de zmeie”)
baba – echivalent pentru „tată”
Textul 2
,, Cu peste 2000 de ani în urmă, chinezii foloseau zmeie
pentru a transporta frânghiile de pe un mal pe altul al râurilor, astfel încât
să poată ridica poduri. În aprilie, în China se desfășoară Festivalul
Internațional al Zmeielor de la Weifang, în provincia Shandong, care continuă
până la începutul lui mai.
Nu știi nimic despre zmeie? Îți spunem noi. E frumos când
se înalță zmeul. Iată ce trebuie să afli pentru a înălța corect un zmeu!
Descifrează vântul. Un vânt ușor, cu viteza de 6,5
− 11km/h, este ideal pentru zmeie în formă de diamant sau de triunghi.
Nu-ți trebuie instrumente precise pentru a măsura
viteza vântului: dacă frunzele foșnesc și steagurile flutură fără să se întindă
în vânt, vântul e bun pentru zmeie. Dacă steagurile flutură puternic, aproape
complet desfășurate în vânt, iar arbuștii se mișcă cu totul, vântul suflă cu 16
− 19 km/h. Aceste condiții sunt bune pentru zmeie celulare, așa-numitele
box-kite, care sunt mai grele. Dacă se lovesc crengile și se rup corzile de la
drapele, vântul e prea puternic pentru a înălța orice tip de zmeu.
Caută spații largi, deschise, sub cerul liber. Nu
numai copacii și liniile sub tensiune pun în primejdie zmeul. Mai există un
motiv: când vântul se lovește în orașe de clădiri și de alți copaci, se creează
turbulențe, iar acestea pot duce la prăbușirea zmeului. Așa că du-te pe câmp
sau pe plajă și înalță zmeul într-un loc unde nu mai e nimic altceva între voi
și cer.
Rămâi pe loc. Pe bobocii care nu au mai înălțat
zmeie îi ghicești imediat după stilul în care aleargă peste câmp târând zmeul
după ei. Stai cu spatele spre direcția din care suflă vântul și ține zmeul cât
de sus poți în fața ta. Vârful acestuia trebuie să fie îndreptat în sus. Când
simți că a prins un curent, dă-i liber. Nu-l arunca, dă-i drumul doar.
Stai la depărtare de zmeu. Dacă zmeul nu se
înalță, cu toate că tu stai pe loc, s-ar putea ca vântul să nu fie suficient de
rapid. Când vântul e slab, zmeiele au nevoie de mai mult spațiu pentru a-și lua
zborul, așa că roagă pe cineva să țină zmeul, iar tu mergi înapoi, desfășurând
frânghia zmeului, preț de vreo 50 − 60 de pași. Apoi roagă-ți prietenul să dea
drumul zmeului. Smucește de sfoară ca să determini zmeul să-și înceapă
ascensiunea.
Trage sfori. Pe măsură ce zmeul se înalță,
joacă-te cu frânghia. Când începe să coboare, întinde coarda un pic. În acest
moment, zmeul se va ridica din nou – de data aceasta ceva mai sus, așa că
trebuie din nou să-i mai lași frânghia liberă, pe care o vei strânge-întinde
din nou, când începe iar să piardă altitudine. Acest proces trebuie repetat
până când zmeul ajunge suficient de sus cât să prindă un curent puternic și
constant.
Pune-i coadă. Daca zmeul se zgâlțâie în toate
direcțiile în aer, pune-i o coadă în partea de spate, jos. Majoritatea celor
cumpărate sunt fabricate cu coadă. Nu e doar un accesoriu drăguț, ci și unul
extrem de practic, esențial. Ajută la echilibrarea zmeului în aer. Va trebui să
testezi cozi de diverse lungimi până găsești ceea ce se potrivește. Vei ști că
ai nimerit-o atunci când zmeul se îndreaptă și-și ia zborul în linie dreaptă.
Evită încurcăturile. Fă-ți rost de o agrafă cu
vârtej de la magazinul de pescuit și leag-o la capătul frânghiei. Se va putea
agăța ușor de zmeu și va diminua răsucirile și încurcăturile care se pot
produce cu frânghia.
(text preluat de pe ww.edu.ro)
==precizează, în două-trei enunțuri, o trăsătură a
textului narativ, ilustrând-o pe baza textului 1.
În acest text narativ principalul mod de expunere îl constituie narațiunea care se caracterizează prin relatarea unui eveniment:un concurs de înălțarea zmeielor, la care iau parte două personaje,băieții:Hassan și Amir. Hassan înţelege că a-l ajuta pe Amir să cîştige întrecerea de zmeie este esențial.
==prezintă un element de conținut comun celor două texte
date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
Înălțatul zmeului este un joc frumos și distractiv pentru orice vârstă. Zmeul oferă bucurie pentru o comunitate care privește spectacolul înălțării zmeilor și felul cum înving în luptă cei îndemânatici.Doi băieți se bucură de acest joc și urmăresc fiecare detaliu al zborului zmeului lor.În al doilea text sunt enumerate etapele care trebuie parcurse,pentru a înălța corect un zmeu.
==crezi că oamenii sunt entuziaști când participă la
un concurs? valorifică textul 1.
A participa la un concurs înseamnă a învăţa să accepţi că
te poţi încadra într-una din cele două categorii: cei care pierd şi cei care
câştigă. Participanţii acestor concursuri sunt puşi într-o
continuă competiţie, încercând atât să iasă în evidenţa în domeniul respectiv:înălțatul
zmeului, cât şi să obţină recunoașterea victoriei din partea tuturor.Cred că
oamenii sunt entuziaști participând la un concurs de înălțat zmeie,într-o
atmosferă zgomotoasă:spectatorii așezați comod beau ceai și ascultă muzică,iar
concurenții se întrec în desfășurarea zmeielor pe cer.
Participarea celor doi băieți la concursul de înălțat zmeie a însemnat urmărirea direcției vântului,îndemânarea conducerii sforii în așa fel,încât să nu se lase prins de alt zmeu și mai ales rezistența mâinilor în conducerea mosorului cu sfoară.Entuziasmul se împletește cu atenția în concurs,pentru că dorința de a învinge este importantă.
==asociază fragmentul adaptat din „Vânătorii de zmeie”, de Khaled Hosseini, cu un text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentar
Iată un fragment asemănător:
,,Unchiul meu spunea că „Zmeiele trebuie să înveţe să
zboare, ca toată lumea“ și, de la vârsta de șapte ani, îl însoţeam după școală
la ceea ce el numea „antrenamentul“, când pe pajiștea din faţa Măgurii, când
ceva mai departe, pe malul Rigolei, cu un gnamas care încă mai mirosea plăcut a
clei proaspăt.
— Trebuie să le ţii zdravăn, îmi explica el, pentru că
ele trag și uneori se smulg, urcă prea sus, pornesc spre cer în urmărirea
albastrului și nu le mai revezi, doar dacă nu le aduc oamenii aici în fărâme.
— Dar dacă le ţin prea tare n‑am să‑mi iau zborul și
eu, odată cu ele?
Zâmbea, ceea ce‑i făcea mustaţa groasă încă și mai
cumsecade.
— Asta s‑ar putea întâmpla, spunea. Nu trebuie să te
lași dus.
Unchiul meu le dădea zmeielor nume afectuoase: Croque‑muche,
Batifol, Clopin‑clopant, Patapouf, Zigomar, Palpitar, Aimable, și nu știam
niciodată de ce purtau numele acela și nu un altul, de ce Titube, un soi de broască
ilară, cu labe care‑ţi dădeau „bună ziua“ în vânt, se numea astfel mai degrabă
decât Clapote, care era un pește zâmbăreţ, fremătând în aer cu solzii săi
argintii și cu aripioarele roze, sau de ce îl lansa mai adesea deasupra
pajiștii din faţa Măgurii pe Popotin decât pe Mimile, un marţian pe care‑l
găseam foarte drăguţ, cu ochii săi rotunzi și
aripile în formă
de urechi, care
începea să se
vânzolească atunci când se
înălţa, gesturi pe care mă străduiam să le imit fără succes, bătându‑i pe toţi
colegii mei de clasă în competiţiile noastre. Atunci când lansa un gnamas
căruia nu‑i înţelegeam formele, unchiul îmi explica:
— Trebuie să încerci să faci din el unul care să fie
diferit de tot ceea ce s‑a văzut sau s‑a cunoscut. Ceva cu adevărat nou. Dar în
cazul acesta trebuie să le ţii de capătul sforii încă și mai strâns, pentru că
dacă le lași, ele se duc spre cer și riscă întotdeauna să facă mari pagube
atunci când cad la pământ.
Mi se părea uneori că zmeul era cel care‑l ţinea la
capătul sforii pe Ambroise Fleury.
Preferatul meu o bună bucată de vreme a fost bravul
Patapouf, al cărui pântece se umfla uimitor cu aer de cum prindea ceva
altitudine și care, numai să fi fost o briză, executa tumbe bătându‑se în mod
comic pe burtă cu labele, după felul în care unchiul trăgea sau slăbea sforile.
Îi dădeam voie lui Patapouf să doarmă cu mine, căci la
sol un zmeu are nevoie de multă prietenie; el își pierde forma și viaţa la
nivelul pământului și
cade pradă tristeții.
Îi trebuie înălţime, aer liber și mult cer în jur pentru
a se etala în toată splendoarea.
Tutorele meu își petrecea zilele bătând câmpul în
exercitarea meseriei, ducându‑le oamenilor de la ţară corespondenţa, pe care o
ridica dimineaţa de la poștă. Dar atunci când reveneam de la școală după un
trap de cinci kilometri, îl găseam aproape întotdeauna în uniforma de factor
poștal pe pajiște de la Măgură, curenţii de aer de la noi fiind întotdeauna
favorabili la sfârșitul după‑amiezii, cu ochii ridicaţi spre câte unul dintre
„micii lui tovarăși“ care fremătau deasupra pământului
.Şi cu toate
acestea, atunci când
ne‑am pierdut într‑o
zi superbul Quatremer,
cu cele douăsprezece
pânze ale sale
pe care vântul, umflându‑le dintr‑o
suflare, le‑a smuls din mâna mea odată cu vârtelniţa, unchiul meu, urmărindu‑și
din priviri opera care se pierdea în albăstrime, îmi spuse, pe când eu începeam
să mă smiorcăi:
— Nu plânge! Pentru asta e făcut. El este mulţumit,
acolo sus.”
( Roman Gary,,Zmeie de hârtie”pag.9;10;11;)
În textul 1, Hassan înţelege că a-l
ajuta pe Amir să cîştige întrecerea de zmeie este important și îl ajută cu îndemânare: ridică
zmeul lor roșu cu margini galbene, încercă să-și dea seama din ce parte bate
vântul, fuge în direcția respectivă,apoi aruncă zmeul în sus,îndreptându-l spre
cer. ,,Hassan ținea mosorul, cu mâinile mici deja însângerate de sfoară”,încercând
să nu-i fie prins zmeul în mulțimea celor de pe cer.În lupta de pe cer zmeiele au
început să cădă,dar zmeul celor doi băieți rezistă,urmărit de spectatori,mai ales de tatăl lui Amir și de
ceilalți puțini concurenți. Aceeași plăcere de a înălța zmeie o are un băiat împreună
cu unchiul său în romanul,,Zmeie de hârtie”.Amir și Hassan au un zmeu și participă la un concurs,băiatul cu
unchiul său au multe zmeie ce poartă nume și înfățișări simpatice,pe care le înalță pentru propria plăcere.Băiatul are
un zmeu preferat cu care se comportă de parcă ar fi o jucărie.Unchiul său îl inițiază
în înălțarea zmeului și-l consolează atunci când scapă un zmeu care se pierde
în văzduh.
În ambele texte jocul cu zmeul de hârtie înseamnă bucurie,ridicarea sufletului ,privitul către cer, stele, univers.
====Scrie o compunere în care să caracterizezi un personaj din textul 1.
Lecţia
prieteniei dată de Hassan prietenului său Amir.
Personajul este construit impecabil,Hassan
este caracterizat direct de celălalt personaj,Amir.
Într-o atmosferă plină de bucurie și așteptare se
desfășoară un concurs de zmeie la care iau parte printre mulți jucători și doi
băieți,Amir și Hassan.Nerăbdător Hassan își anunță prietenul de începerea
jocului și ridică,,zmeul nostru roșu cu margini galbene”, încercă să-și dea seama
din ce parte bate vântul și fuge în direcția respectivă, bătând cu piciorul
pe pământ şi văzând unde se duce praful.El face
primele mișcări,pentru a-l ajuta pe Amir să conducă zmeul.Îndemânatic aruncă
zmeul spre cer,iar Amir îl observă cum ținea mosorul, cu mâinile lui mici însângerate
de sfoară,fără să se plângă. Hassan era un bun vânător de
zmeie și îl ajută pe prietenul său să reziste în văzduh.Condus cu iscusință de
Hassan,zmeul lui Amir reuşeşte să câştige şi să rămână
în aer printre ultimele zmeie.
Este un prieten bun de un devotament dus la extrem pentru
Amir care-și dorea să câștige,pentru a-l face fericit pe tatăl său.
(ce se-ntâmplă
mai departe este FOARTE TRIST)
