Textul 1
,,Semăna bine cu Negresa, cea mai urâtă dintre păpuşile
mele. Când eram mică şi mă jucam de-a profesoara, le puneam pe un rând –
Negresa era mereu ultima. Doar pe ea o pedepseam: o trăgeam de păr, o scuturam
– niciodată nu răspundea, nu era bună nici la română, nici la mate, nu ştia
poezii, nici măcar un cântecel. Aşa era şi Gianina Simion, o colegă de şcoală –
o poreclisem şi pe ea Negresa.
Negresa nu ieşea din bancă, nu avea nevoie nici la
toaletă. Venise în clasa noastră în primul an de gimnaziu şi ne miram toţi cum
ajunsese într-a cincea, că nu scotea niciun cuvânt. Când era ascultată, lăsa
capul în jos şi nu zicea nimic. La tablă rămânea cu creta în mână şi privirea
plecată, testele le dădea înapoi necompletate. Profesorii ridicau din umeri şi
o lăsau în pace – erau prea scurte orele ca să le piardă cu ea. Însă, la
română, de când începuse să ne predea timpurile indicativului, doamna Barbu se
purta altfel: încerca să o facă să vorbească.
– Dacă nu ştiţi timpurile, nu o să ajungeţi într-a opta.
Şi eu vreau să vă am pe toţi până la capăt, da? ne repeta. În clasa a opta o să
daţi primul examen din viaţa voastră. O să luaţi toţi note mari la română, da?
Nu aud? ne întreba şi întorcea urechea spre clasă.
– Da, răspundeam
toţi în cor, în timp ce ea deja făcea linişte ciocănind în catedră.
Se întorcea repede
la tablă şi scria.
La fiecare lecţie
nouă ne dădea câte un test-fulger. Îmi plăceau foarte mult testele astea:
conjugam câte un verb şi luam mereu zece.
-Gianina, dacă şi de data asta îmi dai foaia goală, te
las corijentă, i-a spus profesoara de la catedră înaintea testului cu perfectul
simplu.
Negresa a făcut ce făcea mereu: a tăcut. Atunci, doamna
Barbu s-a ridicat, cu mâinile în buzunarele sarafanului de blugi, şi-a scuturat
părul blond şi s-a îndreptat spre ultima bancă. Nu se grăbea, deşi ai fi zis că
de-abia aştepta să ajungă. S-a oprit lângă colega noastră, care s-a ridicat
fără să fie rugată şi a rămas privind în jos, cu mâinile împreunate. Profesoara
s-a aplecat deasupra băncii cu buzele strânse. Semăna cu o prinţesă zveltă,
frumoasă, care îşi certa servitoarea bătrână.
– Măi, fetiţo, tu nu vrei sau nu poţi să vorbeşti? [...]
– Vii la şcoală ca să ce? a continuat doamna. Toţi copiii
vin aici ca să înveţe, tu de ce vii? Rămâi repetentă, ai trei și patru la toate
materiile.
Fetiţa se lipise
de bancă. Şi, cum stătea în picioare, a urcat genunchiul drept, îndoit, pe
scaun, închizând ochii la fiecare cuvânt, de parcă îi era teamă de nişte stropi
mari de ploaie. [...] S-a făcut linişte şi am început testul. Negresa a dat
foaia goală. [...]
S-a sunat de
pauză, dar doamna profesoară nu ne-a lăsat să ieşim. Ne-a rugat să o ascultăm:
– Dacă vreţi să o ajutăm pe Gianina să nu rămână
corijentă, facem aşa: [...] ea trebuie să înveţe pe de rost orice poezie de
Eminescu, să ne-o recite. Nu mă interesează ce face la testele de la gramatică,
nu mai iau nimic în calcul, doar poezia. [...]
Ideea ni s-a părut bună. [...] Doamna dirigintă, în
săptămâna următoare, a venit la noi în clasă înaintea orei de română. A
întrebat-o dacă a învăţat poezia. Ea a încuviinţat din cap, fără să scoată un
cuvânt. [...]
Se sunase de intrare, dar doamna Barbu întârzia. Îi
aruncam câte o privire Negresei. Pe banca ei nu era nicio carte de Eminescu. Se
uita în gol ca Negresa mea plictisită – părea că nu are nicio grijă. [...]
Doamna profesoară ne-a salutat şi a aşezat o plasă pe catedră.
– Linişte, copii.
Înainte de orice, să o ascultăm pe Gianina. [...]
Ea s-a ridicat, cu ochii înainte, fără să privească pe
cineva anume. În clasă se auzeau ghiozdane deschizându-se, cărţi alunecând pe
podea, chicoteli. Glasul ei a început stins, dar fără pauze:
A fost odată ca-n
poveşti / A fost ca niciodată, / Din rude mari împărăteşti, / O prea frumoasă
fată. – Şşş, linişte, a întrerupt-o profesoara. Gianina, tu ne reciţi din
„Luceafărul”?
Fetiţa s-a oprit, s-a lipit de bancă. Şi-a urcat
genunchiul pe scaun – vocea i se auzea mai tare în liniştea care se aşternuse
în clasă:
,,Şi era una la părinţi / Şi mândră-n toate cele, / Cum e
Fecioara între sfinţi / Şi luna între stele.”
Era prima dată când o auzeam. Avea glasul gros. Dacă nu
ai fi văzut-o, ai fi zis că vorbea un băiat. Versurile îi ieşeau armonios din
gură, ca într-un cântec. [...] Strofele curgeau una după alta.
Negresa şi-a săltat uşor şi celălalt picior – stătea cu
ambii genunchi cocoţaţi pe scaun, cu umerii traşi înapoi şi pieptul înainte. Se
legăna şi, după versul:
,,Porni
luceafărul. Creşteau,” a înghiţit în sec, fără să-şi coboare privirea.
–,, În cer a lui
aripe, / Şi căi de mii de ani treceau”, a completat doamna dând din cap.
– Î,,n tot atâtea clipe”, a adăugat fetiţa imediat şi a
continuat fără oprire. Nu s-a mai încurcat până la final.
Nu a sărit niciun
vers, nu a stâlcit cuvintele, a spus povestea ,,Luceafărului” care s-a plimbat
printre stele, şi-a schimbat numele, s-a rugat, s-a supărat, s-a întors la
locul lui pe cer. A rostit ultima strofă fără grabă şi fără niciun semn de
oboseală – glasul îi suna şi mai aspru, şi mai răguşit. [...] După o clipă
de tăcere, doamna profesoară s-a ridicat şi a aplaudat. Avea ochii măriți. Ne-a
rugat să ne ridicăm să o aplaudăm în picioare. Ea a rămas pe scaun, cu privirea
în caiet.
– Uite, i-a zis profesoara şi i-a dat plasa.
Negresa a apucat-o imediat, a ascuns-o în bancă. Doamna a
rămas lângă ea, şi-a întins mâinele, dar le-a tras repede înapoi, de parcă nu
ştia ce să facă cu ele. [...]
(Simona Goşu,, Negresa”,fragment, în vol. ,,Fragil”
continuarea:
— ,,Ai apă la tine? Cred că ai gura uscată, nu?
Fata rămăsese cu ochii aţintiţi în caiet.
— Poate cineva să-i dea apă?
— Îi dau eu, am zis bâjbâind în bancă.
Doamna Barbu s-a întors la catedră, cu mâna pe gât.
M-am apropiat de Elena cu sticla în mână:
— Uite, bea!
Ea a întors capul spre mine, l-a clătinat lent. Nu a
clipit deloc, buclele i s-au mişcat uşor. Nu am simţit niciun miros amar.
— Astăzi nu mai dăm test, trecem la mai mult ca
perfectul! a răsunat liniştit glasul doamnei şi am tresărit.
Gianina a apucat stiloul, a privit fix la tablă. I-am
lăsat sticla şi m-am întors la locul meu. Era ultima oră şi, în clipa aia,
mi-am dorit să ajung mai repede acasă să o caut pe Negresa, deşi nu eram sigură
dacă o mai aveam – probabil că rămăsese undeva prin camera mea, pe fundul
coşului cu jucării. Voiam să o găsesc şi să mă joc de-a profesoara: să îi
cercetez ochii, să o miros sau să o strâng în braţe. Nu am găsit-o. Poate că
mama o aruncase. Mi-a părut rău, ca şi cum pierdusem ceva, un lucru mai
important decât o păpuşă veche, de care nici măcar nu îmi plăcuse.
Nu mai ţin minte dacă Gianina a băut apa. Nu m-am împrietenit cu ea. Lua tot note mici, stătea în bancă singură; mirosea la fel de urât şi noi tot râdeam de ea. Nu mai ţin minte nici dacă a fost colegă cu noi până într-a opta. Probabil că nu, pentru că nu apare în pozele de la banchetul de la sfârşitul gimnaziului. Îmi amintesc doar privirea ei, felul în care se urca cu ambii genunchi pe scaun, cum îşi netezea caietul când plângea, ochii negri, rotunzi de păpuşă; şi că, uneori, când îmi făceam temele, mă ridicam de la birou şi o imitam cum recita. Mă cocoţam pe scaun cu genunchii, mă legănam şi netezeam cu mâinile caietele. Poate amânam temele, mă prosteam, mă jucam sau poate altceva; sunt o grămadă de lucruri importante pe care le uit zilnic – chestii de serviciu, zilele de naştere ale apropiaţilor sau cumpărături pe care le fac cu lista în faţă; şi alte lucruri mărunte despre oameni sau întâmplări banale, cum ar fi numele ăsta, Gianina Simion, nu mi se şterg din minte, mă fac să tresar şi acum, de parcă doar eu le ştiu sau de parcă ar putea să-mi folosească vreodată la ceva.”
,,Fragil” este atât titlul volumului, cât și adjectivul care se potrivește textului. Relațiile interumane sunt fragile. Viața are inerenta ei fragilitate. Cei mai puternici oameni sunt, în esența lor, fragili. Frumusețea este fragilă. Fragilitatea nu este resimțită însă ca un impediment, e doar o caracteristică a vieții noastre, la care trebuie meditat, pe care nu avem voie să o ignorăm.
Textul 2
,,Cercetările recente cu privire la problematica
bullyingului arată că este dificil să considerăm că acest comportament apare
doar din cauza unor caracterisitici individuale. Bullyingul este un fenomen
complex, de grup, care apare în funcție de istoria clasei, cultura, normele și
modelele sociale care s-au dezvoltat în interiorul ei. Gradul de înțelegere,
practicile, modalitatea prin care este abordat un comportament de tip bullying
poate contribui fie la susținerea lui, fie la descurajare și oprire.
· 73% dintre elevi
au fost martorii unei situații de bullying în mediul școlar;
3 din 10 copii
sunt excluși în mod constant din grupul de colegi;
3 din 10 copii
sunt amenințați cu bătaia sau lovirea de către colegi;
1 din 4 copii a
fost umilit în fața colegilor.
Bullyingul este un fenomen care apare la nivelul
grupurilor de copii și se referă la comportamente variate care umilesc și
exclud prin natura lor, sunt repetate sau fac parte dintr-un tipar care se
manifestă pentru o perioadă de timp. Cel mai adesea, comportamentele de tip
bullying sunt ascunse de ochii adulților și continuă în absența unor măsuri
specifice de intervenție. Așadar, bullyingul are consecințe pentru toată lumea
– chiar și pentru aceia care, inițial, nu par implicați.
Organizația Salvați Copiii a lansat campania „Dreptul la pauză”, ce urmărește conștientizarea
părinților și profesorilor referitor la importanța rolului lor în reducerea
fenomenului de bullying și informarea acestora și a copiilor cu privire la
modalitățile concrete prin care se pot implica pentru crearea și buna
funcționare a grupurilor de acțiune antibullying în
fiecare școală. Din iunie 2020, toate școlile au obligația de a crea grupuri de
acțiune antibullying care au rolul de prevenire, identificare și soluționare a
situațiilor de bullying.
Principalele obiective ale campaniei sunt:
• informarea publicului larg cu privire la importanța
transformării școlilor în comunități bazate pe încredere în care participarea
tuturor este valoroasă pentru asigurarea unui climat în care copiii se simt în
siguranță;
• conștientizarea adulților cu privire la efectele
devastatoare pe care le are acceptarea socială a violenței asupra relațiilor
dintre copii și impactul asupra dezvoltării socio-emoționale a acestora;
• promovarea
exemplelor de bună practică a școlilor care au inițiat grupuri de acțiune
antibullying sau intervenții similare;
• responsabilizarea adulților implicați în creșterea și educarea copiilor prin accentuarea mesajului că deși bullyingul este o situație întâlnită în grupurile de copii, este responsabilitatea adulților să creeze contexte și modele comportamentale prin care acest fenomen să fie prevenit și/sau diminuat în școli. Salvați Copiii militează pentru „Dreptul la pauză” al tuturor elevilor din România.” (https://www.salvaticopiii.ro, Prevenirea bullyingului)
==Prezintă, în două-trei enunţuri, două trăsături ale
textului narativ, identificate în fragmentul de mai jos:
„Se sunase de intrare, dar doamna Barbu întârzia. Îi aruncam câte o privire Negresei. Pe banca ei nu era nicio carte de Eminescu. Se uita în gol ca Negresa mea plictisită părea că nu are nicio grijă. [...] Doamna profesoară ne-a salutat şi a aşezat o plasă pe catedră.”
Să-ți amintesc!!!!!Textul narativ relatează prin vocea
unui narator o acțiune unitară care cuprinde o succesiune de evenimente
prezentate cronologic;
--acțiunea este desfășurată într-un anumit timp și
spațiu;
--apar personjele;
--vocea autorului este preluată de un narator
subiectiv sau obiectiv;
--narațiunea este modul principal de expunere;
Naratorul subiectiv relatează o întâmplare la persoana întâi, participând, într-o anumita măsura la acțiune,într-un moment, este personaj și se referă la el,pentru a spune povestea.În așteptarea doamnei,o privește pe fată,poreclită,,Negresa”,îi observă banca pe care nu se afla nicio carte și figura absentă,plictisită a acesteia.Doamna intră,salută și așază pe catedră o plasă,obiect ce i se pare ciudat.
==. Prezintă, în 30-70 de cuvinte, un element comun
celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text.
O temă comună este violența:copiii-victime
ale bullyingului. În primul text nu
copilăria în sine este problematizată în această carte, ci modul în care se
modelează reciproc adulții și copiii.
În „Negresa”, bullyingul, condiționat, în situația de față, de rasism și sărăcie, este alimentat de profesoara de română împotriva elevei sale. Momentul frapant este cel în care profesoara,după ce o insultă pe copilă, găsește o soluție pentru a o face să vorbească:să învețe o poezie și descoperă memoria deosebită a fetei-problemă.În al doilea text prin campania „Dreptul la pauză”se urmărește conștientizarea părinților și profesorilor referitor la importanța rolului lor în reducerea fenomenului de bullying prin grupurile de acțiune antibullying.
==Crezi că este important să se creeze în școli grupuri de acţiune antibullying? Motivează-ţi răspunsul, în 50-100 de cuvinte, valorificând textul 2.
Bullying-ul este un fenomen care apare la nivelul
grupurilor de copii și se referă la comportamente variate care umilesc și
exclud prin natura lor, sunt repetate sau fac parte dintr-un tipar care se
manifestă pentru o perioadă de timp. Cel mai adesea, comportamentele de tip
bullying sunt ascunse de ochii adulților și continuă în absența unor măsuri
specifice de intervenție.
Cred că bullying-ul are consecințe pentru toată lumea –
chiar și pentru aceia care, inițial, nu par implicați,cei care stau de o parte.,sunt,,neutri”.Știu
că această formă se poate manifesta și mai subtil:prin ignorare, excludere,
bârfă, zvonuri neadevărate despre o persoană,care sunt dificil de identificat.
Sunt de acord ca în fiecare școală
să existe un grup de acțiune anti-bullying, care trebuie să aibă rolul de
prevenire, identificare și soluționare a situațiilor de bullying.
Am înțeles că în școlile în care există acest
grup de acțiune anti-bullying și este funcțional, se observă o îmbunătățire a
climatului educațional, care se traduce într-o mai bună colaborare a cadrelor
didactice cu părinții, astfel elevii primesc același mesaj la școală și acasă.
Se simt sprijiniți,pentru a deveni mai toleranți și se îndreaptă cu mai mare
încredere către adulți atunci când întâmpină situații dificile.
Aș vrea ca toți copiii și adulții să-i accepte pe cei „diferiți” și să învețe ce efect devastator pot avea cuvintele rostite la mânie sau cu răutate. Dacă nu pot să fie buni și înțelegători, măcar să aibă decența să se abțină de la jigniri și să nu-i mai transforme pe cei diferiți în ținte și saci de box.
==. Asociază fragmentul din „Negresa” de Simona Goşu
cu un text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară,
prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare morală/culturală comună, prin
referire la câte o secvență relevantă din fiecare text.
,,Negresa” evidențiază ostracizarea unei
fetițe de etnie romă, elevă în prag de corigență la română și la alte materii,
de care copiii râd pentru că miroase urât,nu vorbește și nu scrie nimic la
teste; în urma unui experiment organizat de profesoara de română, fetița îi
surprinde pe toți, recitând integral „Luceafărul” eminescian.
Mi-a plăcut romanul,,Minunea”de R.J.Pallacio (și
filmul),este un roman excepțional despre curaj, integritate și prietenie. Mi-a
fost teamă de poveste și de consecințe: nu voiam „să văd” cum un copil este
jignit și brutalizat, cum colegii lui se întrec în porecle și farse. August
este un băiat obișnuit să se afle în centrul atenției datorită defectului feței
sale.Ca și fata poreclită ,,Negresa”,care a dovedit că are o memorie excepțională,băiatul
i-a învățat pe toți cei din jurul său o lecție minunată, chiar și pe cei care
l-au respins și l-au rănit, doar ca să nu fie la rândul lor etichetați drept
„ciudați”, „bolnavi” sau „de evitat”:că e ușor să fii bun.
O altă carte unde bullyingul e subiect principal este,,Fetița care nu știa cât este de specială”, carte scrisă din suflet: povestea se conturează în jurul personajelor Maia, o fetiță cu aparat dentar, care suferea din cauza șicanelor primite din partea colegilor săi,la fel ca,,Negresa”care tăcea continuu, și Ela, o steluță de pe cer, care se întrista de fiecare dată când celelalte steluțe îi spuneau că nu este atât de strălucitoare precum sunt ele. Cele două protagoniste vor face schimbi de vieți, iar această transformare va veni cu un strop de magie care va deschide inimile celor din jurul Maiei și Elei.
==Scrie o notă de jurnal, de minimum 150 de cuvinte, în care să relatezi o experienţă petrecută la şcoală, exprimând emoţia trăită, incluzând o secvență descriptivă, de minimum 30 de cuvinte. Data redactării jurnalului este 25 noiembrie 2022.
25 noiembrie 2022
Bine ne-am regăsit,dragul meu jurnal și prieten!!!
Pauzele dintre ore sunt adevărate spectacole: întâlniri
cu cei din alte clase,meciuri de câteva minute,schimb de jocuri,laude :cine are
un gadget nou,ce tricou deosebit am...așa între noi,băieții.De
telefoane,tablete căști,ceasuri,console nu mai vorbește nimeni cu
entuziasm,sunt cunoscute.
Și totuși...soneria!Ora de muzică,apoi
desen.Ei,da!relaxant!
Profesorul de desen este un artist,adică pictor,sculptor,ceva deosebit,așa ne-a spus doamna dirigintă,când ne-a anunțat că va veni un profesor nou.Și iată-l intrând,înalt, zvelt,cu mers de sportiv,urmat de un omuleț,un băiat scund cu părul țepos ca de arici.Nu ne-am mai uitat la profesor, ci la băiatul de alături.Toți abia se abțineau să nu hohotească.Profesorul s-a prezentat și,văzându-ne privind spre,,Ariciul”,așa i-am spus în gând,ne-a spus că este fostul lui elev,acum licean la un Liceu de Artă.Nimeni nu era serios,toți zâmbeau.Și, cum era prima oră din anul școlar,ne-a îndemnat să desenăm,cu creionul,ce dorim.Majoritatea au desenat un arici mai adevărat,mai caraghios.L-am privit cu coada ochiului pe băiatul ciudat,stătea pe o latură a catedrei și desena,iar profesorul,după ce se plimba printre noi,îi privea foia acestuia.M-am prefăcut că-mi scapă creionul,îl aruncasem spre catedră,și m-am dus să-l ridic,bineînțeles să privesc foia,,Ariciului”.Am rămas,,statuie”,băiatul acela desenase clasa noastră cu noi în bănci,pereții,ferestrele,mi-am recunoscut chiar și zâmbetul meu.Ceilalți mă priveau și mă întrebau din priviri ce văd.iar eu priveam,,tabloul”cu ochii măriți,uimiți.Ca la un semnal toți s-au ridicat și au venit spre catedră,iar o voce s-a auzit,,o,my god”.Domnul profesor ne-a spus cu glas normal că-l invitase pe băiat să facă tabloul clasei,pentru că e mai cald,mai aproape de suflet decât o poză cu un aparat.Fără să ne ceară,l-am aplaudat,l-am felicitat pe micul maestru,iar el zâmbea ridicând sprâncenele,neștiind de ce eram așa entuziaști.Nici n-am auzit soneria.Domnul ne-a spus că vom începe lecțiile adevărate,iar eu am simțit că trebuie să fac un gest:i-am întins mâna băiatului și l-am invitat să mai vină în clasa noastră.Mi-a spus simplu:,,pe curând!și a plecat...așa lecțieeeeee...........
