Apartenența la gen epic,,Cutremurul”de Virgil Carianopol

,, Oamenii citiţi spun despre câini că, animalele acestea cu ochii blânzi şi inima de aur, ataşate de stăpânii lor până la sacrificiu, simt ca şi alte animale, cu mult timp înainte, marile fenomene ce se vor întâmpla în natură.... Despre un asemenea câine am să încerc să vă povestesc acum.Toţi îi spuneau Ursul, pentru că era un câine mare, lăţos, ager la minte şi neobosit... Vara, ca şi iarna, dormea la uşa stăpânului, pe pământul gol, şi nimeni nu l-ar fi putut mişca de acolo.
Într-o seară însă, Ursu era tare neliniştit.
― Ce ai, măi Ursulică? îl întrebă stăpânul, mergând să închidă oile.
Dar câinele, oprindu-se din când în când şi ciulind urechile, asculta ceva parcă din depărtare. În loc să se joace ca altădată, începu să sară în sus şi să alerge ca ieşit din minţi, scheunând în jurul ciobanului.

― Ce este, măi prietene?îl întrebă stăpânul din nou. Vezi ceva? Auzi ceva? Este vreo primejdie?
Dar Ursu parcă nu avea timp de răspuns. Se ducea, se întorcea şi scheuna în limba lui, de parcă ar fi vrut să vorbească.
― Ce, ai turbat, măi Ursulică, ce ai?

Dar câinele, tot mai neliniştit, luase drumul spre casa omului, se aşeză pe prag şi începu să urle prevestitor.
Când ciobanul se întoarse la casa lui şi voi să intre, Ursu începu să mârâie, să latre la el ca la un stăin şi îi sări în piept, rupându-i haina.
― Ai turbat, măi Ursulică!strigă ciobanul. Ce, nu mă mai cunoşti?
Dar Ursu, hotărât, se aşeză din nou în uşa casei, pregătindu-se să sară iar asupra stăpânului.
La o nouă încercare de a intra în colibă, câinele îi sări de această dată cu toată puterea în piept, prăbuşindu-şi stăpânul la pământ.
― Ai turbat, măi Ursulică, îi spuse cu părere de rău ciobanul. Îmi pare rău, dar trebuie să mă despart de tine. Am fost buni prieteni…
Dar Ursu stătea parcă mai hotărât în pragul casei, urmărind fiecare mişcare a stăpânului său, fără să clipească.
Cu ochii în lacrimi, stăpânul ochi câinele cu arma şi se pregăti să tragă. În acel moment, pământul începu să se cutremure, iar arma ciobanului trimise glonţul în altă direcţie.

Stâncile din vârful muntelui au început să cadă la vale, smulgând brazii din pământ. O stâncă mai mare se prăvăli peste casa omului, făcând ca aceasta să se dărâme cu totul. Nimeni nu ar mai fi putut ieşi de sub dărâmături.
De abia în clipa în care simţi câinele lingându-i mâinile, ciobanul îşi dădu seama de la ce moarte îl salvase prietenul său Ursulică.
― Bravo, măi frate, îi spuse el. De aceea, va să zică, nu m-ai lăsat să intru în casă.
Şi, aplecându-se peste capul câinelui, îl mângâie mult timp, cu recunoştinţă”.

                                                               (Virgil Carianopol,Cutremurul)

Genul epic cuprinde opere literare în care autorul îşi exprimă în mod indirect gândurile, ideile şi sentimentele, prin intermediul acţiunii, al personajelor şi al naratorului.

,,Cutremurul”, de autorul Virgil Carianopol, este un text epic, pentru că are trăsăturile acestui tip de text:
       -prezența unui fir narativ
       -prezența naratorului, fie un narator-personaj la persoana I, subiectiv și implicat, fie un narator la persoana a III-a, omniscient, obiectiv, care prezintă întâmplările într-o manieră detașată, neimplicată
       -prezența personajelor, care participă la acțiune
       -pot fi identificate momentele subiectului
       -sunt prezenți indicii spațio-temporali

    În primul rând,fragmentul are acţiune: Autorul menționează la începutul narațiunii  tendința câinilor de a percepe dezastre,fenomene din natură și povestește despre Ursu,,un câine mare,lățos,ager la minte și neobosit.Aparent nu este cu nimic deosebit,dar într-o seară se dovedește neliniștit,iar manifestările sale îl nedumeresc pe stăpânul său,un cioban preocupat de a avea grijă de oile sale.Ursu este atent la zgomote venite din depărtare,sare,aleargă,scheaună,mârâie,îl împiedică pe stăpânul său să intre în casă,doborându-l la pământ.Acesta este punctul culminant al povestirii:ciobanul înțelege că starea câinelui este gravă și se hotărăște,cu regret,lăcrimând, să-l împuște.În acel moment are loc un cutremur al pământului,glonțul pornește spre altă direcție,iar peste casă se rostogolește o stâncă.Abia atunci ciobanul înțelege agitația câinelui-îi mulțumește prin mângâieri și cuvinte de recunoștință.  

    În al doilea rând, textul este epic, deoarece are personaje:Ursu,numele simbolizează curajul în timpuri de dificultate,puterea și controlul,un câine paznic la stână,abil și intuitiv, percepe undele de sunet și vibrații ale unui cutremur ce va pune în pericol viața stăpânului său.Înțelege că stăpânul său nu va sesiza pericolul și-atunci se manifestă cu violență;totul pentru a-i proteja viața.Este felul lui de a-și arăta iubirea ,recunoștința,credința pentru omul care-și împarte viața cu el.Nu se sperie de arma ciobanului,ar fi capabil să se sacrifice pentru viața stăpânului său.Celălalt personaj este ciobanul,un om fără nume, la început nedumerit de purtarea câinelui său,nu poate intra în casa,păzită cu credință de Ursu cel devotat,iar în cele din urmă,văzându-l înverșunat,se hotărăște să-l împuște,deși lăcrimează.Abia în momentul cutremurului,văzându-și casa doborâtă,înțelege manifestările câinelui--a vrut să-i protejeze viața.Își cere iertare mângâindu-l,,mult timp”.

    În al treilea rând, caracterul epic al textului este dovedit de prezenţa naratorului, care povesteşte la persoana a3a,urmărind cu emoție și înțelegere un câine credincios.

Ca în orice text epic, sunt folosite modurile de expunere: naraţiunea este folosită pentru a prezenta acţiunea; dialogul-adresarea ciobanului către câine;iar descrierea câinelui este realizată cu ajutorul eiptetelor.Impresionantă este adresarea din final,,frate”,cuvânt ce accentuează relația de familie,de recunoștință a omului.

În concluzie,fragmentul este un text epic, în care autorul comunică indirect, prin intermediul unei poveşti, un mesaj de recunoștință față de credința și devotamentul unui câine .