,,Nu era un cap urât acela a lui Dionis. Fața era
de acea dulceață vânătă albă ca și marmura în umbră, cam trasă fără a fi
uscată, și ochii tăiați în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe
care o are catifeaua neagră. Ei înotau în orbitele lor — un zâmbet fin și cu
toate astea atât de inocent trecu peste fața lui la spectacolul ce-l privea....
El intră într-o cafenea de alături, ca să se
usuce. Ridicându-și căciula cea mițoasă, vedem o frunte atât de netedă,
albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu fața într-adevăr plăcută a
tânărului meu. Părul numai cam prea lung curgea în vițe până pe spate, dar
uscăciunea neagră și sălbatecă a părului contrasta plăcut cu fața fină, dulce
și copilărească a băietanului. Își puse în cui paltonul ud și, la aroma
îmbătătoare a unei cafele turcești, ochii lui cei moi și străluciți se pierdură
iar în acea intensivă visătorie care stă câteodată atât de bine băieților,
pentru că seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu fața de copil.
Între acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea
jucătorilor de domino și de cadențata bătaie a unui orologiu de lemn, ardeau
lămpi somnoroase răspândind dungi de galbenă lumină prin aerul apăsat. Dionis
făcea c-un creion un calcul matematic pe masa veche de lemn lustruit și adesea
surâdea. Surâsul său era foarte inocent, dulce l-am putea numi, și totuși de o
profundă melancolie. Era tânăr — poate nici optsprezece ani — cu atât mai
rău... ce viață-l așteaptă pe el?... Un copist avizat a se cultiva pe apucate,
singur... și această libertate de alegere în elementele de cultură îl făcea să
citească numai ceea ce se potrivea cu predispunerea sa sufletească atât de
visătoare.”
( Mihai Eminescu.Sărmanul Dionis)
Titlul operei are
o structură subiectivă ,,Sărmanul Dionis" - simbolizează nefericirea,epitetul
,,sărmanul” arătând
o condiție umilă din punct de vedere social,poate și spiritual – este numele
zeului Dyonisos din mitologia greacă, fire veselă, petrecăreață,pus în antiteză
cu definirea de ,,sărman."
Portretul
fermecător al lui Dionis emană o energie misterioasă,nepământeană.Portretul admirabil
al lui Dionis este realizat prin mijloace descriptive.Eminescu este un pictor
delicat ce trasează linii armonioase în descrierea detaliată,utilizând culori
reci în lumini și umbre, asemenea unui tablou vechi:„faţa era de acea dulceaţă
vânătă albă ca şi marmura în umbră, cam trasă, fără a fi uscată , şi ochii moi
şi străluciţi, tăiaţi în forma migdalei erau de acea intensivă voluptate pe
care o are catifeaua neagră... înotau în orbitele lor – un zâmbet fin și cu
toate astea atât de inocent trecu peste faţa lui...o frunte atât de netedă,
albă, corect boltită, care coincide pe deplin cu faţa într-adevăr plăcută...părul
numai cam prea lung curgea în vițe până pe spate, dar uscăciunea neagră
şi sălbatecă a părului contrasta cu faţa fină, dulce şi copilărească... surâsul
său era foarte inocent, dulce l-am putea numi şi totuşi de o profundă
melancolie”. Toate liniile acestui portret unite refac un caracter şi o
pasiune.
Din enumerarea
trăsăturilor fizice se desprind și câteva trăsături spirituale ale personajului
romantic: firea melancolică și meditativă, tristețea, inocența și înclinația
spre visare, aspirația către idealuri superioare, toate acestea prefigurând
portretul unui tânăr deosebit. Aceste trăsături reies din caracterizarea
directă făcută de naratorul obiectiv și din elementele
biografice cu parfum romantic- este un tânăr intelectual, retras,singuratic,scrijelind,,un
calcul matematic”pe masa veche de lemn,într-o starea de visare,surâzând
gândurilor numai de el știute, este un timid. Dionis este
o ființă sub semnul superlativului,amintindu-ne de chipul Luceafărului
sau chiar al poetului însuși.
În prezentarea portretului fizic ,autorul schițează și un detaliu vestimentar banal: poartă,,o căciulă mițoasă”.
Eminescu îmbină narațiunea și descrierea, transpunând în imagini artistice un portret ce nu există decât în puterea imaginației, inexplicabil.Interesant sunt verbele la persoana întâi plural:,,vedem,am putea”-folosite pentru a spori accentul pus asupra personajului.Portretul fizic al lui Dionis este construit prin epitete tipic romantice, fascinante,pline de gingăşie şi delicateţe.Din perspectivă narativă, naratorul este omniscient(obiectiv), iar naraţiunea la persoana a III-a se îmbină cu descrierea unui pictor al fanteziei.
În prezentarea portretului fizic ,autorul schițează și un detaliu vestimentar banal: poartă,,o căciulă mițoasă”.
Eminescu îmbină narațiunea și descrierea, transpunând în imagini artistice un portret ce nu există decât în puterea imaginației, inexplicabil.Interesant sunt verbele la persoana întâi plural:,,vedem,am putea”-folosite pentru a spori accentul pus asupra personajului.Portretul fizic al lui Dionis este construit prin epitete tipic romantice, fascinante,pline de gingăşie şi delicateţe.Din perspectivă narativă, naratorul este omniscient(obiectiv), iar naraţiunea la persoana a III-a se îmbină cu descrierea unui pictor al fanteziei.
Expresivitatea
limbajului artistic îmbină imaginea vizuală a unei seri umede de toamnă cu
interiorul slab luminat al unei cafenele,accentuează nota de mister în care
este descris personajul.