Poezia,,Flăcări”de Virgil Carianopol

,, Sunt flacara, sunt jar, sunt para,
Merg printre oameni luminand.
Sunt ca o stea ce straluceste,
Dar nimeni nu ma vede-arzand.

Ard ca un codru ce nu piere
Sub flacarile ce-l incing,
Un codru care arde-ntr-una
Dar flacarile nu-l ating

Si ard, si ard, asa de-a randul,
Ca mii si mii de stele.
Ii luminez pe cei din preajma
Arzandu-mi visurile mele.

Stiu, se va stinge crud odata
Aceasta flacara, stindard
Da-mi pare rau ca se va stinge
Fiindca traiesc numai cat ard”... 

       Titlul poeziei,,Flăcări” de VirgilCarianopol  pune în lumină ideea centrală a textului:omul purificat prin foc are bucuria de a deveni,,flacără”- lumină, simbol al cunoaşterii,al adevărului şi speranţei, de descoperire şi descifrare a misterului,proiectat prin focul care reprezintă înțelepciunea umană.

       Tema poeziei o constituie iubirea,dăruirea luminii sufletești către semeni,iar ipostaza eului liric este aceea confesivă, remarcându-se, în acest sens, subiectivitatea .Titlul poeziei este un substantiv la numărul plural ce exprimă ardoarea,înflăcărarea omului ce-și dăruiește văpaia sufletului.

           În primul rând, poetul se simte asemenea zeului focului,mărturisindu-și puterea  de a fi cuprins de un sentiment profund,puternic,de o senzație asemănătoare unei pasiuni ce nu se stinge.Printre oameni,strălucind,,ca o stea” a destinului,a aspirației,devine simbol al protecției divine,al fericirii,al adevăratei înțelepciuni.Înflăcărarea sufletului o simte atât de adâncă,încât devine un spațiu misterios,un loc al încercărilor,,codru”,loc originar în care ființa își regăsește natura primordială.Simbol al purificării și iluminării spirituale,omul-flacără nu e numai bucurie,ci ceva mai veșnic- o răstignire,e suferința dăruirii,,viselor”,învăluită de strălucire.Chiar dacă se va stinge flacăra vieții,regretul dispariției focului,a pasiunii este copleșitor. De aceea, titlul poeziei are sens conotativ (sens figurat).

             În al doilea rând, discursul liric stabilește asociaţia om-foc cu dorința de a pătrunde lumea cu flacăra sufletului său, dar și regretul pentru timpul stingerii,al plecării din lumina vieții. Primele strofe sunt sub semnul bucuriei, a focului spiritualizant cu intenția de a dărui purificare și lumină semenilor, iar finalul exprimă tristețea stingerii.Flăcările sunt simbolul luminii interioare a 
omului, ce simte mișcarea Universului. Eul poetului,aflându-se în centrul trăirilor,exprimă prin prezentul verbelor –persoana întâi singular:,,ard”-repetat,,luminez”trăirea intensă a sufletului omenesc.Metaforele,,flacără,pară”arată focul ce există în ființa omului:iubirea; comparația,,ca o stea”simbolizează infinitul,gloria,soarta.

             În concluzie, titlul poeziei este simbolul binelui,al luminii din om ce ține aprinsă candela sufletului- flacără.

                     ,,La mulți ani, cu suflet blând și cald, încălzit de un foc binecuvântat!”