fabula,,Bradul și firul de iarbă”de Cincinat Pavelescu

Un brad înalt, semeț, voinic,

Privind un fir de iarbă mic,
Zicea-ngâmfat:

-În zece ani cât m-am suit,
Sărmane fir nenorocit,
Și tu ești tot cum te-am lăsat
Pe când alături petreceam;
În umbra ta necunoscută,
Abia c-o palmă te-ntreceam
Și astăzi te întrec c-o sută.
Și vezi, sunt bun că-mi amintesc
Și-am drept să fiu orgolios,
Căci ai rămas atât de jos,
Abia, abia te mai zăresc.

Firul de iarbă îi zise:

-Bine,
Ești mai înalt, e drept, vecine,
Și totuși între noi, îmi pare
Că e grozavă-asemănare:
Oricât te-ai înălța în vânt,
Cu fruntea-n nori sau în lumină,
O, nu uita ai rădăcină
Tot ca și mine, în pământ”.

  Fabula este specia genului epic, ce conţine o scurtă povestire alegorică, în versuri sau în proză, în care sunt satirizate defecte omeneşti, cu scopul de a le îndrepta. Personajele fabulei sunt animale, plante sau obiecte înzestrate cu însuşiri omeneşti. Fabula este o povestire alegorică (alegoria este procedeul prin care trăsăturile de caracter şi ideile umane sunt ascunse în spatele unor măşti de animale, plante sau obiecte), figura de stil dominantă este personificarea. Autorul îşi exprimă indirect ideile ,naratorul obiectiv relatează evenimentele la persoana a3a:,,zicea,zise”,privește scena din exterior,aducând câteva precizări legate de personaje.

    Titlul  anunţă pe cei doi protagonişti ai fabulei.

În primul rând, este un text epic cu acţiune, personaje, narator. Acţiunea simplă se deschide cu o scurtă descriere a unui brad,copac veșnic verde,el inoculează sensul perfecțiunii într-un peisaj solemn,reper în lumea trecătoare, este o legătură eternă între cer și pământ.Prin antiteză, naratorul schițează în câteva trăsături esențiale portretul bradului:,,înalt,semeț,voinic”,dar și,, îngâmfat”alături de,,un fir de iarbă mic.” Firul de iarbă capătă astfel o semnificație identică cu cea a seminței sau a picăturii, reprezintă acel ceva infinit de mic a cărui putere este totuși imensă. Plin de trufie, orgoliosul brad se consideră superior, își exprimă disprețul,jignindu-l pe  ,,sărmanul fir nenorocit” care a rămas neschimbat, mic .Se preface că nu l-a uitat din timpurile când erau,,alături”, chiar dacă acum abia îl mai zărește,mărturisind că de la înălțimea sa,,abia te mai zăresc” Înțelept și plin de modestie, firul de iarbă, ce se identifică cu pământul veșnic, îl recunoaște,,vecine”, îi amintește că, oricât de sus ar fi ajuns, rădăcinile,stabilitatea amândurora sunt tot în pământ.

  Personajele sunt: Bradul-simbolul omului trufaș,lipsit de modestie, îi disprețuiește pe cei aflați sub el pe scara socială. Uitându-și originile,este nesincer,îi disprețuiește pe cei mici,inferiori,neînsemnați.

Firul de iarbă-simbolul omului demn,nobil e calm și senin,își cunoaște originile,calitățile,crede în egalitate;aceasta este și  atitudinea autorului faţă de realitatea prezentă.

   În al doilea rând,naratorul poveștește în prima parte la persoana a3a,iar modurile de expunere sunt: narațiunea în prima parte a fabulei,care prezintă personajele:bradul trufaș și firul de iarbă,demn; dialogul prin care fiecare își expune opiniile despre existență.Important este ca fiecare ființă să-și cunoască rădăcinile comportamentului și a legilor naturii.

   Morala fabulei este cuprinsă în finalul vorbelor firului de iarbă: rădăcinile,stabilitatea creează un echilibru între existenţa interioară şi cea exterioară, fiecare să-și cunoască propriul eu, reflectat ca într-o oglindă, să aibă respect faţă de sine și de cei din jur,să creadă în egalitatea semenilor.

Versurile cu o măsură egală poartă amprenta dialogului, transpun sentimentele pe care le trăiesc personajele. Rima devine un mijloc care se adaugă în nuanțarea dialogului, în realizarea unei libertăți de expresie. Ritmul trohaic exprimă tonalitatea diferită a dialogului, a sentimentelor protagoniștilor.

Personificarea este figura de stil centrală prin care se realizează acest transfer dinspre lumea vegetală spre lumea oamenilor, cu toate defectele care există și pe care fabula le dezvăluie, pentru a atrage atenția și a le îndrepta,iar antiteza accentuează caracterul celor două ființe.

  Valoarea creaţiei este susţinută de arta poetului de a folosi un limbaj natural adecvat statutului personajelor şi cerinţelor dialogului viu ce conferă oralitate stilului. Fiind o naraţiune de mică întindere, în care sunt satirizate defecte omeneşti cu scopul de a le îndrepta, personajele sunt elemente vegetale din natură, iar autorul îşi exprimă indirect atitudinea critică.