"În copaci, prin vechi coroane,
Seve urcă în artere
S-ar părea ca-n țevi de orgă
Suie slava de ÎNVIERE".
Lucian Blaga
De Paști, porțile grele ale cerului se deschid. Lumina ne cuprinde pe toți, iar la Ierusalim lumânările celor mai credincioși se aprind de la sine. Suntem în plin mister, în taina cea mai adâncă. Hristos ne bate la fereastră și așteaptă să-L poftim înăuntru. Ca de fiecare dată, mă apropii de Paști cu sfială și speranță, cu inima la pândă.
Paștele a fost întotdeauna,
poate mai mult decât alte sărbători, o sărbătoare a curățeniei, a purității, a
unui nou început, o lăsare în urmă a tot ce este cenușiu, murdar și greoi, o
depășire și înlăturare a zgurei de peste an. Înnoirea de Paște începe ca întotdeauna
cu aceea a casei, a grădinii, a hainelor, urmează apoi curățenia cealaltă, mai
anevoioasă uneori, curățenia de gânduri nelalocul lor, de bănuieli, de
presupuneri, de acuzații fără rost, de vorbe spuse la repezeală.
Pentru mine
Paștele a rămas până astăzi o sărbătoare a descoperirii primăverii și a
trezirii odată cu întreaga natură.
Paștele este o
sărbătoare a învățării lumii și a cunoașterii ei până în cele mai mici amănunte.În
zilele dinaintea Paștelui,am ajuns la o margine de pădure și am văzut lumea
de-aici, dintre copacii bătrâni, pe care, când stau departe de ei, îi visez. Descopăr
pentru prima oară tufele de călugărași viorii dintr-o poiană cu mușuroaie,apoi
văd pe-un fir de iarbă, o buburuză galbenă și nu roșie, cum o știam.Tot
înainte de Paște a fost o zi,când m-am
luat la întrecere cu ploaia, fugind înaintea perdelei de apă ce se apropia.
De-atunci îmi stăruie perpetuu marele mister pe care, an
de an, îl aștept și îl caut, îl bănuiesc și îl cuget, însă niciodată n-am
izbutit să-l simt pe de-a-ntregul.
Paștele este
sărbătoarea cosmică a vieții redobândite, răscumpărate prin jertfă, este
sărbătoarea care celebrează eliberarea din temnița morții, este un nou început.
,,Cei ce sunteți
în întuneric și în umbra morții, lumina străluci-va peste voi"- sună promisiunea
solemnă a Bisericii. Iar David, psalmistul prooroc, spune: ,,Ridicați,
căpetenii, porțile voastre și ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul
slavei".
Astfel vestește ce
avea să se petreacă o mie de ani mai târziu și ce vedem în icoana bizantină a Învierii.Este
timpul când trupul sfârtecat de piroane și bice doarme în peștera străjuită de
soldați,când Fiul lui Dumnezeu a coborât în regatul subpământean al beznei.
Hăul negru se cască sub tălpile Lui, de o parte și de alta stâncile despicate
s-au dat în lături, lăsându-L să treacă,iar între ele izbucnește lumina
făgăduită.
Mă gândesc că
acum ar trebui ca inimile noastre să explodeze, pereții de stâncă să se
despice, porțile să se deschidă, ca să-L primim așa cum se cuvine pe Împăratul
slavei.
Și mă întreb ce
anume aș simți, dacă asta s-ar întâmpla într-adevăr!!!
.....însă, ca de obicei, nu găsesc în mine decât frânturi din sentimentul acela misterios,minunat...
.....însă, ca de obicei, nu găsesc în mine decât frânturi din sentimentul acela misterios,minunat...
