,, Stai singură-n grădină
Și dragostea ți-o cânți,
Și-atâta ți-i de bine,
Că parcă te-nspăimânți...
Lași cântecul, și iară
Pierdută-n gânduri cazi...
N-a fost nicicând sub ceruri
Seninul care-i azi.
I-atâta primăvară
În mugurii din tei,
Și-au înflorit ast-noapte
Atâția stânjenei...
Și iar începi un cântec
Duios, încetinel...
O, nu-ți întinde mâna
Spre bietul stânjenel!...
O, nu-ți întinde mâna
Să rupi o floare, când
I-atâta duioșie
În farmecul din gând!...
Căci vraja asta care
Plutește-n tot ce vezi,
De parcă firea-ntreagă
Te-ndeamnă să visezi, –
O simte ca și tine
Plăpândul stânjenel,
Și cine știe dacă
N-o fi visând și el!”...
Titlul
poeziei,,În grădină”arată locul sacru al purificării sufletului,în care ființa
omului își cântă,își caută fericirea.
În primul rând,poezia,,În grădină” este un text liric, pentru că exprimă trăirile
proprii ale celei,,singure”,înconjurată de armonia naturii în
primăvara,când înmugurește teiul,copac al visării, și iubirea.
Prima strofa este o adresare directă,un monolog către ființa
singuratică în grădină,un refugiu al sinelui, un mediu protector pentru o cea
care se simte în raiul pământesc,loc al unei lumi în miniatură. Verbul la
imperativ,,stai” adresarea directă exprimă încântarea de a auzi un glas ce-și
mărturisește prin cântec sentimentul de iubire.Este atâta pasiune în
melodie,încât parcă se poate simți o ușoară înfiorare,o teamă nelămurită.Seninul
cerului,,care-i azi” exprimă depărtarea, infinitul, dorința aceleia însetată de
cunoaştere,jocul gândurilor o prinde în atmosfera luminoasă a primăverii.
În grădină este o explozie de verde și flori,natura este
un vis de ample simfonii,iar în mugurii de tei joacă tainice lumini.Își simte sufletul
încântat,,de-,,atâția stânjenei”grăuntele de paradis ce-i aduc credinţa şi
speranţa.Starea de entuziasm îi readuce cântecul mângâietor, blând, dulce în
gândul cuprins de admirație alături de puritatea florii.Și-atunci mâna este
oprită de un gând-floarea trăiește ca și omul vraja,starea de farmec a naturii.
În al doilea
rând, poeta priveşte lumea grădinii prin prisma reveriei, recompune peisajul
concret prin propriile lui senzaţii, cu o mare putere imaginativă. Adresarea
directă accentuează subiectivismul poeziei, manifestat cu predilecţie prin
verbe și pronume la persoana a II-a singular: ,,stai,cânți,lași,începi;,,ți”,iar
imperativul repetat,,nu-ți întinde”exprimă atenționarea de a-și înfrâna mâna,gândul,
păstrând farmecul pe care-l dă o floare.
Epitetele,,duios,încetinel,bietul,plăpândul”exprimă
gingășia existentă în raiul pământesc, accentuează liniștea absolută,starea
primordială paradisiacă
Interjecția afectivă,,o”exteriorizează sentimentul de
neliniște ce ar putea deteriora viața unei flori,simbol al dragostei și al
armoniei.Imaginea vizuală a grădinii în care stânjenelul personifică iubirea
fragilă ce trebuie păstrată cu grijă,iar,,cântecul”ființei singuratice este
chemarea,căutarea iubirii. Armonia simțurilor, cu accent vizual și auditiv,e
completată de melancolia ființei surprinsă în spațiul ocrotitor al grădinii.
Limbajul
artistic se arată şi prin forma muzicală a textului, care este organizat în
versuri cu măsură de 6 –7 silabe, rimă împerecheată şi ritm trohaic. Prin
versificație, poezia are muzicalitate și o tonalitate duios melancolică.
În concluzie,
textul „În grădină” este liric, deoarece, prin vocea unui eu liric, poeta
comunică în mod direct emoţii şi gânduri,contopindu-se în raiul pământesc .
