gen epic--,,Noapte bună,copii!”(fragment)de Radu Pavel Gheo

 — ,,Auzi, Bobi, până fac eu mâncarea, ia arată-le dânșilor ce desenezi tu toată ziua, spuse Lisaveta, căreia ‒ oricâtă încredere avea în părintele Saveliuc ‒ îi venea greu să lase doi necunoscuți singuri la ea în casă. Arată-le cum ai desenat-o tu pe mama, adăugă ea, brusc înduioșată.

— Ei, lasă ... se scutură puștiul, rămânând la fel de încruntat.

— Hai, hai! Ce, ți-o fi rușine? Doar de ce le faci? Nu ca să le arăți?

— Le fac că-mi place mie să le fac! explică el tăios și dispăru din prag.

Însă după vreo două minute apăru iar în sufragerie, fluturând nepăsător un bloc de desen mare, legat cu o sfoară. Se apropie timid de cei doi bătrâni, trecu pe lângă ei și aruncă blocul pe patul din spatele lor.

— Le-ai adus, Bobi? se auzi de undeva vocea Lisavetei, care plecase la treburile ei.

— Le-am adus, bombăni băiatul.

Cei doi bătrâni rămaseră răbdători pe scaune. Petre își lăsase rucsacul la piciorul mesei, iar bătrânul cel tăcut și înalt își rezemase toiagul de lemn pe genunchi. Pălăriile de paie se odihneau acum pe masă.

Petre se uită spre puști și zise cu o voce tărăgănată:

— Dacă nu vrei, nu trebuie să ni le arăți. Eu, drept să zic, aș vrea să le văd. Mama ta zice că ești priceput ...

Bobi se întinse spre pat și luă cu un gest neglijent blocul de desen. Îi desfăcu sfoara cu care era legat. Petre observă că mâna băiatului tremura ușor. Tremura și când îi întinse blocul. Drumețul puse blocul pe masă și îl deschise. Bobi rămase în picioare, lângă el, și se uită la bloc ca și cum l-ar fi văzut prima dată.

Petre privi atent primul desen și i-l întinse tovarășului său, care îl studie și el și îl puse deoparte. La fel făcură drumeții și cu a doua foaie, și cu a treia.

— Ei, ce ziceți? întrebă Lisaveta, care apăruse în prag și își ștergea mâinile ude de șorț. Așa-i că e tare priceput Bobi al meu? [...]

Din desenele lui, chiar așa naive cum erau multe din ele, se vedea că Lisaveta avea dreptate: Bobi se pricepea. Avea har. Avea mână bună și sigură. Fie că-l învățase cineva ‒ deși cine să-l fi învățat acolo, în sat? ‒, fie că se învățase singur, cert e că știa să lucreze în creion și în acuarelă, știa să tragă linii și tușe sigure și mai ales să schițeze contururi de oameni care deveneau mai mult decât simpla lor imagine desenată. În altă epocă am fi zis că prindeau viață pe hârtie. Chipul Lisavetei era în același timp și o bucată din povestea vieții ei, pe care o citeai cumva pe fața aceea obosită, cu ochi mari și triști, dar îndârjiți, pe ridurile apărute prea repede pe un obraz altfel frumos, pe sprâncenele încruntate, dar nu amenințătoare. Probabil că un critic de artă ar fi putut spune mai multe lucruri despre calitățile, dar și despre defectele acelei reprezentări figurative făcute de un adolescent nu foarte instruit, însă era evident că avea har.”

                                                                                               (Radu Pavel Gheo, Noapte bună, copii!)

     Opera epică este opera literară în care mesajul este transmis în mod indirect, prin intermediul personajelor, naratorului și al acțiunii.

                                   Trăsături:

– moduri de expunere: narațiunea (relatează evenimentele), descrierea (prezintă cadrul spațial sau personajele), dialogul (dinamizează acțiunea, contribuie la caracterizarea personajelor
– prezența naratorului: subiectiv, obiectiv, martor
– acțiunea poate fi rezumată pe momentele subiectului : expozițiunea, intriga, desfășurarea acțiunii, punctul culminant, deznodământul
– personaje: principale/secundare/episodice, pozitive/negative, protagonist/antagonist, rotunde/plate
– specii ale epicului: schița, povestirea,nuvela,romanul,fabula, , balada;

   Titlul cărţii reproduce numele unei emisiuni radio legendare cu poveşti pentru copii, care era difuzată seara, în anii 1970-1980 şi se  difuzează şi astăzi. […] ,,Noapte bună, copii!” trimite concomitent la copilăria celor patru prieteni, personajele cărţii, şi la destinele lor viitoare. Şi nu e vorba numai de ei şi nici doar de copilărie şi de poveşti. Mulţi dintre noi am crescut cu vocea aceea cristalină care ne spunea seara „Noapte bună, copii!”, iar când am auzit-o peste ani, când eram oameni mari, am tresărit nostalgic, fără să ne dăm seama, că, de fapt, ea mai conţinea un mesaj şi pentru noi, cei de acum: noapte bună, copii care aţi fost – şi nu veţi mai fi aşa niciodată, niciodată…”                                                                                              (Radu Pavel Gheo) 

  

Fragmentul este un text epic, deoarece are trăsăturile acestui tip de text.

  În primul rând, există o acţiune. Fragmentul povestește o întâmplare petrecută într-o casă,în care apar doi drumeți.Gospodina casei pregătește mâncarea,dar nu are încredere în cei doi necunoscuți și-l îndeamnă pe fiul ei,Bobi să stea alături de ei și chiar să le arate desenele lui.Deși nu este încântat de cererea mamei,băiatul aduce blocul cu desene și, cu un tremur ușor, le arată desenele.Cei doi drumeți răsfoiesc desenele și văd harul,talentul băiatului.Lucrările lui simple,copilărești desenate cu creionul sau în acuarelă păreau adevărate,oamenii parcă erau vii,iar portretul mamei lui,Lisaveta, era atât de expresiv,încât povestea prin trăsăturile feței viața pe care o petrecuse.

   În al doilea rând, textul este epic, deoarece are personaje: Lisaveta este femeia simplă ce găzduiește la rugămintea preotului doi drumeți.Caracterizată direct de autor își ascunde neliniștea,adresându-se cu emoție,dar și cu mândrie fiului său,pentru a le arăta celor doi desenele.Impresionant este felul în care  fiul său îi surprinsese trăsăturile feței,fiecare linie descoperea câte o însușire:oboseala,tristețe,înverșunare,o frumusețe interioară.

Caracterizarea indirectă apare din limbajul simplu,viu ,dar prin cuvinte spuse cu hotărâre.Comportamentul este temător,dar bine reținut față de străini,iar gesturile sunt ale unei femei ce cunoaște rosturile casei.Prudentă,găsește o modalitate de a lăuda talentul fiului său la desen.

Bobi,este un adolescent supărat pe felul în care mama sa îl obligă să-și arate preocuparea,plăcerea  de a desena unor străini.Lipsit de încredere,sfios,rușinos,ușor dezorientat le arată desenele,iar din atitudinea acestora înțelege că desenele lui sunt prețuite.

Cei doi bătrâni drumeți,oameni simpli, par niște apostoli ,misionari,sunt răbdători,îngăduitori față de gazda lor. Privesc cu atenție desenele lui Bobi și înțeleg,,harul”băiatului:acesta desena cu sufletul,de aceea oamenii din desene păreau vii,adevărați.Ei văd în desenele lui naive linii,aspecte de viață adevărată.Băiatul cu har,cu talent vede adevărul,el a primit un dar divin.

  În sfârşit, ca în orice text epic, sunt folosite modurile de expunere: naraţiunea,autorul  povestește mișcările personajelor,felul în care cei doi drumeți privesc desenele lui Bobi și ce cred despre ele. Perspectiva narativă este obiectivă, autorul povesteşte la persoana a III-a, nu se implică în relatare, ci rămâne detaşat, impersonal

Descrierea, prin intermediul imaginilor artistice, predominante sunt cele vizuale cu epitete: ,,bătrânul cel tăcut și înalt,băiatul tremura ușor...privi atent”.Descrierea chipului desenat al Lisavetei este detaliată,iar epitetele:,,fața obosită,ochii mari și triști,obraz frumos,sprâncenele încruntate”redau frumusețea unei femei ce derivă din necontenitul freamăt de viață care o însuflețește, animat de dorința de a fi gazdă,dar și iubirea,plăcerea de a arăta talentul fiului său.

Dialogul este viu,autentic,plin de viață- al femeii,al băiatului,iar unul dintre străini vorbește monoton,cumpătat.Stilu narativ curat de povestitor al fragmentului folosește un vocabular simplu.

  În concluzie, fragmentul este un text epic, în care autorul povestește o întâmplare obișnuită despre ,,harul”unui adolescent.

,,Noapte bună copii” urmăreşte soarta a patru personaje legate, la început, prin faptul că au copilărit împreună într-un sat din judeţul Caraş Severin undeva la sfârşitul anilor '70, începutul anilor '80. În noaptea de Înviere a anului 1986 cei patru plănuiesc să treacă graniţa în Yugoslavia, de unde mai apoi să poată pleca spre USA. Povestea lui Radu Pavel Gheo nu respectă absolut deloc cronologia, cititorul asistând aleator la evenimente de când persoanjele au fie 10 ani, fie 18, fie 32 de ani, acţiunea petrecându-se în Oraviţa, în satul bunicilor în apropiere de Oraviţa, în Iaşi, Bucureşti sau Los Angeles. Radu Gheo descrie excelent fiecare perioadă cu elementele ei. O copilărie comunistă lipsită de griji, anii tinereţii influenţaţi de vecinii sârbi şi dorinţa imensă de a trece dincolo, epoca post decembrie '89 cu o Românie sărăcită şi aflată în căutarea identităţii, greutăţile întâmpinate de emigranţi în lumea capitalistă despre care prea puţine ştiau. Pe lângă cei patru protagonişti, atrag atenţia cititorului trei personaje cel puţin ciudate, doi bătrâni îmbrăcaţi în straie ţărăneşti şi un american (ori neamţ) voinic cu o limuzină Mercedes. O carte care se citeşte cu nesaţ şi se se aplaudă la scenă deschisă în repetate rânduri.

,, Daca ar fi sa prezint un fel de introducere la ,,Noapte buna, copii!”, cea mai potrivita mi se pare una scrisa de altcineva, care si-a asumat vocea tuturor personajelor:
„Sintem Cristina, Marius, Paul si Leo. Prieteni dintotdeauna. Am fost pionieri in anii ’70, utecisti, rockeri si punkeri in anii ’80. Copilaria noastra a fost o vara lunga si stralucitoare, intr-un sat de la granita cu Iugoslavia. Am pindit topurile cu muzica occidentala la Radio Beograd, ne-am intolit la piata de sirbi din Oravita, ne-am jucat de-a Omul Negru si in umbra lui. Si am visat mereu sa ajungem Dincolo, cit mai Dincolo. Intr-un fel sau altul, am ajuns cu totii”.        (autorul)