,, O
vulpe au intrat odată
Flămândă
în livadă.
Şi
poamele văzând, frumoase, coapte bine,
S-au
bucurat prea mult în sine,
Dar
bucuria ei au fost în mâini străine:
Că
prunele pe crengi cam sus uşor era
Şi
nu se scutura.
Umblând
ea în zadar mai bine de un ceas,
Au
zis aceste către prune:
–
Cum v-am găsit, aşa vă las,
Măcar
că la privit vă arătaţi prea bune,
Dar
verzi, în loc să folosiţi,
Voi
dinţii strepeziţi.
Un adevăr de
mult văzut,
Că neavând prilej ca să
ne folosim
De-un lucru ce ne e
plăcut,
Apoi neapărat cusururi îi
găsim”.
Fabula este specia genului epic, în care, prin
intermediul unei întâmplări la care iau parte animale sau plante personificate,
se pune în evidență o învățătură. ,,Vulpea în livadă”de Alecu Donici este o
fabulă- specie a genului epic în versuri(uneori în proză) în care
sunt satirizate defecte omenești cu scopul de a le îndrepta.
Personajele fabulei sunt animale,plante sau obiecte înzestrate cu însușiri
omenești.
În primul rând,
este un text epic. Are acţiune, personaje, narator. Structura textului este
specifică fabulei- sunt două secvențe:sceneta propriu-zisă-întâmplarea- și
morala-învățătura.
Acţiunea este simplă : o vulpe- animalului agil,
înșelător și șarmant-înfometată,în stare să mânânce de toate,a intrat în
livadă,fiind încântată de roadele coapte.Nu s-a putut bucura,pentru
că,,poamele”-prunele erau pe crengi prea sus.Chiar dacă a pierdut mult timp
privindu-le și,încercând din priviri,să reușească a le avea,dezamăgită
renunță.Se adresează fructelor ca unor ființe,regretând că nu le poate avea
și-atunci nu-şi recunoaşte neputinţa,preferând să fie dispreţuitoare faţă de poamele
pe care şi le dorea atât.Ironică,se consolează închipindu-și-le verzi,când și-r
fi iritat dinții.
În al doilea rând există un personaj, prin
intermediul vulpii, sunt criticate, de fapt, defecte umane:
Ipocrizia- Vulpea reprezintă tipul omului ipocrit şi
viclean, care deşi nu ajunge la poamele,prunele dorite,nu-şi recunoaşte
neputinţa,preferând să fie lipsită de interes,deși este flămândă. Toate
încercările vulpii au fost sortite eșecului. Indiferent de eforturile
depuse,prunele coapte continuau să atârne sfidător deasupra pofticioasei
viclene.Interesant este limbajul arhaic și popular al fabulei,un limbaj
pitoresc, pluralul folosit deliberat,intenționat în locul singularului.
În sfârşit, textul
este fabulă, pentru că are un mesaj cu caracter educativ,o morală prin care autorul
își exprimă atitudinea față de realitatea prezentă: Atunci când îţi
doreşti ceva cu ardoare, cu toată fiinţa ta şi nu reuşeşti să obţii acel ceva, e
normal că te încearcă un sentiment de frustrare. Nu ajungi odată, mai încerci
odată şi încă odată, până la urmă te resemnezi şi spui, asemeni vulpii, că nu
vrei neapărat, că nu e chiar atât de bine, că nu ţi-ai dorit cu adevărat acest
lucru,acesta simbolizează ipocrizia.Omul trebuie să muncească foarte mult pentru
ceea ce dorește să obțină, și, dacă lucrurile nu-ți ies cum ar fi vrut,să nu
caute să se amăgească.
Deși este o
operă epică, dialogul este modul de expunere predominant cu rol în
caracterizarea personajului, narațiunea este modul de expunere predominant,lăsând
în final monologul vulpii.Naratorul povestește la persoana a3a și își exprimă
atitudinea critică față de cele prezentate prin intermediul moralei. Prin
personificare, vulpii le se atribuie însușiri omenești. Este o operă în versuri
cu măsură inegală și cu rimă variată.
