Am scris așa în 2016
miercuri, 13 ianuarie 2016
Deschideți un volum de poezii al poetului Mihai Eminescu,citiți doar
titlurile,studiați apoi mărturiile vremii trăite de poet,vedeți-l
obosit,nefericit și-i veți înțelege dorința de a se stinge,,la marginea
mării’’ca pe o izbăvire,ca pe o reîntoarcere mioritică în natura ce-i dăruia
de-atâtea ori balsamul,vraja și statornicia ei; intrebați marea: de ce nu i-a
îndulcit cântul,de ce valurile nu i-au mângaiat fața,de ce nu i-a șters dorul
de moarte,de ce nu i-a dat din puterea ei?
A fost,,băiet’’,a cutreierat păduri,s-a culcat lângă izvoare,a
trecut codri de aramă,a ajuns în pădurea de argint,acolo unde numai gândul
călător vedea,,un cuibar rotind de ape peste care luna zace’’,a stat la o masă
mare-ntinsă alături de Călin-mirele-zburător și a admirat-o pe gingașa
mireasă—el a fost la Facerea Lumii. A stat singur la masa de brad cu stolurile
de gânduri,,dulci iluzii’’,a zâmbit la chemarea copilăriei,a fost sub un
salcâm,,sara pe deal’’,așteptând iubirea,s-a urcat în înalturi și- a devenit
Luceafăr cerând nemurirea, ispitit de chemarea glasului pământean,i-a venerat
pe epigoni,a fost,,la Rovine’’cu Mircea cel Bătrân,a fost Făt-Frumos din
lacrima cerului,a neantului.
Citiți o poezie
de Eminescu și vă va fi dor de el; așa cum florile caută pământul,cautați-l sub
teiul ce-și scutură parfumul,și…de-atâtea frunze care mor cazând… cuvintelor li
se va face urât…acum, în nopțile de iarnă cu Luceafăr blând… tuturor ne e
dor de Eminescu …și atât!!!
