,,Începuse să se lumineze și am văzut că omul era
tânăr,purta o bărbuță mică,neagră,rotunjită îngrijit.Avea fața
slabă,lungă,ciupită de vărsat,nasul coroiat,sprâncenele rare,ochii
mici,verzi.Purta o pălărie cenușie,cu boruri late.Haina neagră,închisă până sus
la mărul lui Adam,părea făcută dintr-un anteriu vechi.Cred că așa era,lucrată
dintr-un anteriu,se închidea peste piept,cu nasturi mulți,mărunți și
rotunzi,înveliți în stofă neagră.
-Ești preot,i-am
zis.
-Am fost.
După o vreme,el
m-a întrebat unde merg.I-am răspuns simplu și adevărat că merg în satul F.să
caut un om care nu mai este.Mai fusesem și prin alte sate,dar fără rezultat;nimeni
nu știa,nici măcar nu auzise.
-Bănuiesc pe cine
căutați în satul F.,ca să aflați...Factorul poștal are casa lângă mine.Eu sunt
din satul F...Eu nu mai sunt de doi ani preot.A venit altul în parohia din
F.Mie mi se spune acum,în sat,lăutarul.Cânt la oameni acasă,cântece de lume,de
pahar.Dacă sunt chemat la mesele de la botezuri sau de la nunți.Dar acum
botezuri nu prea mai sunt.Singura nuntă la care am fost chemat a fost nunta
fratelui învățătorului.Asta fac deocamdată:cânt,pe unde pot.După ce s-o termina
războiul,am să urmez Conservatorul.Am început să-mi strâng ce-mi trebuie și mă
pregătesc de examen.Trăiesc în F.din
cântat.
-Cânți din
vioară?
-Da.Mi se spune
că am și voce frumoasă”.
( Ștefan Bănulescu, Satul de lut )
Scrisă la persoana întâi și având un narator
homodiegetic- adică un narator ce a participat la întâmplările ce urmează a le
povesti-fragmentul din nuvela,, Satul de lut”este o narațiune în care
naratorul-personaj, în căutările sale,povestește întâlnirea cu un personaj ce
și-a schimbat mersul vieții-un preot devenit lăutar.
Odată cu
începutul de zi,naratorul descoperă alături de el omul,pe care-l descrie privindu-i
curios fiecare detaliu al chipului,,încă tânăr”,înconjurat de,,o bărbuță
îngrijită”,iar pe fața slabă cu semne de vărsat
se vedea nasul,,coroiat”,sprâncenele,,rare”încadrau ochii mici și
verzi.Îmbrăcămintea îi trăda vechea ocupație,aceea de preot,fiindcă haina
neagră-un anteriu scurtat- păstrase nasturii mulți și mărunți.Naratorul ni-l
dezvăluie ca pe un „personaj“deosebit,cu o ținută sobră,de o nuanță expresivă,completată
de borurile late ale pălăriei.
Personajul este
un anonim,povestește simplu,natural despre părăsirea calității de preot și
dorința de a fi muzician.Conștient că trăiește într-un timp tragic,al
războiului,speranța nu-l părăsește,pentru că se preocupă de momentul când va fi
liniște și-și va urma dorința de a cânta.Naratorul îi urmărește mărturisirea
sinceră:a trecut de la o profesie de slujire creștină,bisericească la aceea de
cântăreț de muzică despre viață,lume.Interesante sunt cele două evenimente la
care cântă ca lăutar:botezul și nunta,schmbând cântecele religioase cu cele,,de
lume,de pahar.”Este încrezător că alegerea pe care a făcut-o ,schimbând cursul
vieții, este cea pentru care simte adevărata chemare.
Naratorul preferă
obiectivitatea, faptul în sine, viața ce poate fi schimbată prin voință,pe care
o descoperă în căutarea unui om,,ce nu mai este”,într-un loc misterios,numit
printr-o prescurtare-satul F.Descoperă un om ce,, este”,trăiește prin răsturnarea gândurilor,schimbarea
felului de a vedea lumea
Timpul
narațiunii este războiul,momentul ce-l determină pe cel ce-a fost preot să
devină lăutar,să schimbe cântecele sfinte în cântece de lume,profane,despre
viața sub toate aspectele ei.
Între anii 1964-1965 scriitorul Ștefan Bănulescu publică
în revistele "Gazeta de Sud" si "Luceafarul"
nuvelele: Mistretii erau blânzi, Dropia, Gaudeamus, Masa cu
oglinzi, Satul de lut, Vara si viscol.
EUGĖNE IONESCO: „Acest
scriitor pe care-l apreciez si admir este unul dintre cei mai buni prozatori
romani de azi. […] Daca Stefan Banulescu nu este inca cunoscut pe plan mondial,
asta se datoreaza faptului ca scrie in romana, limba ce nu are o circulatie
internationala.” (Paris, Academia Franceza, 10 octombrie 1980)
Citind textul de
mai sus,am înțeles că eu și toți oamenii avem libertatea de a alege,
capacitatea de a alege ce este bine şi nu ce este rău şi de a acţiona potrivit
hotărârii noastre. Pe lângă darul vieţii înseşi, dreptul de a-mi conduce
propria viaţă este unul dintre cele mai mari daruri. Suntem răspunzători pentru
alegerile pe care le facem.Cred așa: chiar dacă familia şi prietenii mei îşi
folosesc libertatea de a alege în moduri care nu sunt drepte, eu pot să aleg
modul în care voi acţiona,deoarece consecinţele sunt rezultatul alegerilor pe
care le fac ...bineînțeles că sfaturile celor mari cu experiența vieții vor fi
ascultate și urmate,dacă mi se potrivesc felului meu.
Iată de ce eu și
numai eu am ales tenisul sau el m-a ales pe mine,când la cinci ani am început
antrenamentele.Încântat de rachetă,de cuvintele de uimire ale celor din jur,am
început să acord tot mai multă atenție timpului petrecut pe teren,iar toți mă
vedeau ca o viitoare speranță.Au urmat turnee naționale,internaționale,cupe,medalii,invitații
ale unor antrenori din țări pe care le știam de pe hartă,participarea la
olimpiada tineretului de la Baku.M-au susținut părinții,fratele
meu,bunicii...greu poate mi-a fost cu școala,dar m-am străduit să iau o notă
bună la admiterea în liceu.Profesorii au fost, sunt- unii înțelegători,alții nu
prea...Voi pleca departe de casă...așa am ales și toți mi-au dat dreptate!!!! Alegerile
pe care le fac arată cine sunt cu adevărat- un băiat cu multă
dorință de a reuși,de a-mi depăși limitele,de a ajunge în vârf...
Apropos, de legea
atracției, în viață, nu primești numai ceea ce-ți dorești; ci primești ceea ce
ești:
un luptător....
