,,Joi.
Eu și Rowley ne-am hotărât să facem împreună o bandă desenată.Așa că după ore el a venit la mine și ne-am apucat de lucru.
Am făcut imediat niște personaje,însă asta s-a dovedit partea ușoară.Când am încercat să coacem niște poante,am cam dat-o în bară.Într-un final,am găsit o soluție bună.Am inventat o bandă desenată în care replica de bază în fiecare casetă este,,Ai-iaia,mamăăăă!”
Așa nu trebuia să ne mai batem capul cu glume pe bune,ne puteam concentra mai bine la imagini.
Pentru primele câteva casete desenate,eu am scris textul și am desenat personajele,iar Rowley a desenat cadranul din jurul imaginilor.Rowley a început să se plângă că nu avea destule de făcut,așa că l-am lăsat pe el să scrie textul câtorva casete.Dar,ca să fiu sincer,calitatea a scăzut simțitor imediat ce s-a apucat Rowley de scris.
Până la urmă,m-am cam săturat de scris și l-am cam lăsat pe el să preia întreaga operațiune.Și fie că mă credeți sau nu,Rowley e mai varză la desen decât e la scris.
I-am spus că poate ar trebui să venim cu niște idei mai bune,dar el nu voia decât să scrie peste tot,,Ai-iaia,mamăăăă!”După care și-a strâns desenele și a plecat acasă,ceea ce mie mi-a convenit de minune.Oricum,nu vreau să fac echipă cu cineva care nu desenează nasuri.”
(Jeff Kinney,Jurnalul unui puști)
Naratorul este un,,puști”,un copil ștrengar care se adresează direct cititorului,dând impresia unei convorbiri,destăinuiri.Textul este extras dintr-un jurnal,deoarece este notată ziua unor întâmplări personale cu sinceritate ,într-un limbaj simplu(totul scris la persoana întâi).
Naratorul și prietenul său, Rowley se hătărăsc să realizeze o bandă desenată despre,,niște personaje”,este o bătălie scrierea unor glume,dar se dovedesc neinspirați și replica va fi doar un strigăt extrem de amuzant:,,ai-iaia,mamă”,ce va însemna uimire,surpriză,bucurie...
Fiecare își îndeplinește îndatorirea: unul scrie textul și desenează personajele,iar celălalt,Rowley,cadranul în jurul imaginilor.Nemulțumit că participarea lui este neînsemnată,Rowley va scrie textul,dar și această misiune devine neinteresantă,semnificația desenelor este neatrăgătoare.Naratorul renunță la orice implicare a sa și Rowley devine principalul realizator al acțiunii,dovedindu-se dezordonat,haotic,fără inspirație și de aceea pleacă spre mulțumirea naratorului,care este dezamăgit că partenerul său s-a dovedit neinspirat.,mai ales că neștiind să deseneze,,nasuri”nu putea reda personalitatea, ceea ce este propriu, caracteristic unui personaj desenat.
Cred că prin stilul original cu vioiciunea de limbaj, de situație,cu întâmplările în care ne regăsim în ele sau măcar empatizăm cu puștiul ce are o activitate în afara celei de la școală este un exemplu pentru oricare dintre noi. Naratorul este un puștan în care nu ai cum să nu-ți regăsești anumite trăiri și experiențe de a petrece timpul liber,acela rămas după temele fooooarte multe date la orele de curs.
Pentru mine timpul liber înseamnă foarte multă mișcare, aer, natură, jocuri, distracție, dobândire de abilități, descoperire, experimentare, mulți prieteni. Plăcerea pentru baschet am simțit-o atunci când l-am văzut jucând pe Michael Jordan,când am citit,ei,bine da! mi-am făcut în fiecare zi timp, pentru a-i cunoaște viața și a-l lua de model.Am citit că a fost numit „Rookie of the year” (descoperirea anului), a fost selectat de Chicago Bulls, membru al echipei olimpice de baschet a Statelor Unite ale Americii.Mi-a plăcut să citesc despre felul în care Jordan sărea, pentru a arunca mingea la coș, a umplut rapid tribunele de fani în timpul meciurilor din ligă ,apoi a jucat în „Echipa de vis” care a participat la Jocurile Olimpice de vară de la Barcelona.
Și-atunci m-am hotărât să practic baschetul într-o echipă aleasă de profesorul meu de sport.Tot timpul meu liber îl dedic antrenamentelor,ascult sfaturile antrenorului,merg cu echipa la meciuri,cantonamentele la mare,la munte,dar mai ales sunt alături de colegii mei,mă străduiesc să fiu un bun coechipier.Am un alt timp, pentru a fi împreună cu cei din familia mea,pentru că înțeleg că e important să comunicăm,să ne spunem de toate,să fim împreună și aceasta este o echipă.Câteodată aș vrea mai mult timp pentru prietenul meu patruped,dar el mă înțelege și mă urmează oriunde,se bucură de reușita unui meci,mă asigură clipind când am succese la școală și-mi aduce mingea să ne mai jucăm puțin înainte de somn.
Cred așa că ceea ce fac în orele de timp liber determină cine sunt și mai ales mă bucur cu adevărat de timpul meu, dacă îl folosesc, pentru a-mi îmbunătăți starea sufletului.
