M-am hotărât să plec în această expediţie extraordinară,o călătorie la Polul Nord este unică pentru oricine, prea frumoasă pentru a nu fi spusă . Merg la Polul Nord.!!!Ştiam că va fi una din cele mai spectaculoase experienţe pe care le-aş putea trăi.
Am pornit din Helsinki spre Murmansk, unde m-am îmbarcat pe nava ce mă ducea la Polul Nord. Nava ,,Victoria ”era pregătită... imensă ― 159 de metri în lungime şi 30 de metri lăţime ― chiar lăsa impresia, că sunt acolo în deplină siguranţă. După două zile de navigat pe Marea Barents, am ajuns în zona arhipelagului Franz Josef. Peisajul era spectaculos. Uimitor. Au apărut banchizele. Am văzut primele balene. Cu cât înaintam, urşii polari au început să-şi facă şi ei apariţia. Unul mai curios şi, după cum arăta, cam flămând, s-a apropiat mult de nava oprită. Altul îşi căuta în continuare hrana, fără să pară în vreun fel interesat sau deranjat de prezenţa noastră. Zgomotul a speriat o ursoaică şi puii ei. Fără îndoială, a fost pentru prima dată când au auzit un asemenea sunet.
Mi-am petrecut dimineţi, după-amiezi, seri şi nopţi -un fel de a spune, fiindcă era în permanenţă lumină- stând pe puntea vasului şi privind ore în şir marea ce părea că n-are margini. După două zile bune de mers pe mare, a început un alt spectacol fascinant: cel din ţinutul gheţurilor. Nava îşi croia drum printre acele bucăţi imense de gheaţă, iar uneori se oprea, blocată între ele. O lua de la capăt şi, în cele din urmă, reuşea să-şi facă loc şi să meargă mai departe. Ore, zile la rând, peisajul rămânea acelaşi. Şi totuşi, era ca o vrajă. Stăteam şi priveam neîncetat, nu mă puteam plictisi, nu voiam să-mi desprind privirea de acel spectacol. Simplu, desăvârşit, grandios. Totul părea ireal: albul halucinant al gheţurilor nesfârşite, ziua ce nu ajungea niciodată la capăt, soarele ce apărea uneori şi învăluia locul într-o lumină uimitoare.Mi se părea incredibil să fiu înconjurat de atâta frumuseţe naturală. Mă bucuram de liniştea acelui loc şi resimţeam acea atmosferă tihnită din jurul meu într-o stare continuă, extraordinară de calm. În jur era doar natură pură şi totul îmi părea perfect. În acel capăt de lume, izolat, însingurat, am învăţat să privesc altfel natura. Asemenea experienţe nu ţi le poţi imagina. Cu siguranţă, trebuie să le trăieşti.
Privind gheaţa masivă învinsă sub greutatea navei, mă gândeam uneori la primii navigatori care au ajuns în acest ţinut. M-am plimbat pe gheață, dar evident nu a fost orice fel de gheaţă. A fost gheaţa de la Polul Nord. Am privit urşii polari în mediul lor natural și mi-am amintit de Fram,de dorul lui de albul înghețat. Este un alt spectacol de care nu mă pot sătura. I-aş fi privit ore în şir, cu acea curiozitate a omului dornic să-i vadă.acolo la ei,în mediul lor . Am trecut pe lângă aisberguri uriașe şi am văzut sutele de mii de păsări. O întâlnire cu un aisberg este întotdeauna impresionantă și mi-am amintit de,,Titanic”.
Ei!bine,da! am făcut o baie în Oceanul Arctic... a fost groaznic, pur şi simplu groaznic, dar nu puteam să ajung la Polul Nord şi să nu încerc experienţa asta.
Călătoria la Polul Nord este cea mai minunată aventură, am descoperit natura în toată frumuseţea ei-simplă, autentică, sălbatică,m-am bucurat de tihna pe care mi-a dăruit-o, de spectacolul ei firesc, fascinant, de simplitatea ei cu albul scânteietor al zăpezii ce reflectă soarele, cu apele Oceanului Arctic străbătute de urșii albi,urmăriți de vulpile albe,iar din aer de păsările nordului: fulmarul, snow bunting săgetau aerul înghețat. Ştiu că nu voi mai vedea curând acel loc. Dar a fost suficientă o întâlnire în care mi-a oferit zeci de momente memorabile. Unice.
