Am ajuns într-o comunitate tătară din apropierea
Constanței în drum spre mare.Și iată-mă în fața unei case cu pereții albi,iar
în fața mea un om îmbrăcat altfel: un fel de cămaşă, care se-ncheie pe
umărul stâng ,ilic brodat cu multe flori,pe cap un fes peste care leagă o
făşie lungă lată de diferite culori, turbanul, căruia ei îi zic
„sarâc", sau „palila"-explicațiile acestea le-am primit în timpul
vizitei.
Tătarul-gazdă a considerat o cinste faptul îi vizitez
casa și când mi s-a adus apa de băut,a venit cu cana în faţă, s-a înclinat
puţin, a dus mâna dreaptă la inimă cu palma lipita de piept...m-a impresionat
deosebit.În camera curată,împodobită cu covoare colorate,cu vase de ceramică a
intrat o femeie îmbrăcată ca-n filme și mi-a explicat costumul: cămaşa
„colec", care cade până la genunchi şi se-ncheie la gât cu un nasture. Pe
cap se leagă cu o basma ,,câicşa”,peste "colec'' avea o haină subţire
,,giachet" ,apoi un capot lung până la pământ
„paşalî",.Un văl de culoare neagră, numit ,,iuspeşe"îi
acoperă în întregime obrazul, ca să nu fie văzut de străini.
Nu-mi venea să cred că tot ce văd este
real,eram obișnuit cu costumele populare ale noastre pe care le vedeam la
serbările școlare.
Casa lor era aşezată cu faţa spre miazăzi şi faptul
acesta are şi un temei religios, deoarece mormântul profetului Mohamed se află
spre sud, dar şi un temei geografic, fiindcă punând casa cu spatele spre nord,
se apără mai bine de frig.Casele noastre sunt așezate după terenul pe care
fiecare îl are.
Mi-au povestit că atunci când. se iveşte o
ceartă între tătari, ei nu aleargă numai decât la judecătorie, ci cheamă câţiva
bătrâni, sau oameni de vază ai satului, cărora li se povesteşte cum stă pricina
, iar aceştia fac dreptate şi-i împacă. Le plac vitele foarte mult şi le
îngrijesc cu drag,predilecţia lor merge mai ales spre cai,pe care îi numesc
după culoarea părului sau alte semne particulare: sarâ-baş = cap galben;
arap=negrul: mali = murgul ;aigâr: = armăsarul ; cheri-mali =
murg-închis; tarî-mali = cal murg.
Ei,bine! am mâncat aluaturi: „tabac-borec,cobete,șer-borec,
salma",pilaf,,,pener-brânză,,,sarî-mai”-unt,am băut lapte acru sărat
(,,tuslu-câtâc”.Mi-au cântat o melodie molcomă, trăgănată,
plângătoare. Ascultând-o, parcă mi se strecura în suflet o pace,
ceva nelămurit. În cântecul lor parcă se revărsase toată
durerea, toată speranţa, toată iubirea unor suflete zbuciumate. Era altfel de
cântec,ale noastre sunt mai vesele.
Tătarii –grupul nogaic și grupul crimeean s-au așezat pe litoralul
Mării Negre și în inima Dobrogei până de-a lungul Dunării.Religia lor este
islamică,bărbații merg în geamii și se roagă.
Limba maternă a tătarilor din România este
crimeeană; în Dobrogea s-a generalizat dialectul ,,de stepă” -șol șivesi- al
limbii tătare crimeene.
La despărțire
mi-au arătat o poză cu Regina Maria care-i vizitase pe bunicii lor cândva și
m-au invitat să vin de sărbătoarea lor de kurban bayram-sacrificiul sau ramazam
bayram-sărbătoarea dulciurilor...cred că mă voi duce la cea din urmă.
