Textul narativ
– povestește întâmplări, enimente reale sau imaginare și se caracterizează prin
folosirea verbelor la imperfect, la perfect simplu sau la prezentul gnomic
(care exprima actiunea făra a o raporta la un anumit timp). Principalul mod de
expunere îl constituie narațiunea, caracterizată prin relatarea unor evenimente
derulate în succesiune cronologica și la care participă unul sau mai multe
personaje. Textul epic-narativ este modalitatea de comunicare scrisă, prin care
autorul își exprimă concepția despre lume și viață în mod indirect, prin
intermediul personajelor, apelând la narațiune, descriere și dialog.
,,Cu caietul început ieri,am început o viață nouă.Viața
mea începe,așadar,vineri.Cu cartea am ajuns la capitolul XXV,,,în care toate
personajele principale se pregătesc să plece din Brighton”.Cât despre noi,cei
din București,toate personajele principale au sosit în oraș,unde vor rămâne
măcar până la Anul Nou.Cel puțin așa sper...
Seara târziu.Uite
că iar m-am pus pe scris,în loc să citesc...Am început cina cam bulversați,pentru
că dragul de Jacques nu se simte grozav.Era trist și că n-a venit Nicu.Am
încercat să-l înveselesc și,fiindcă-i copil bun,s-a prefăcut că am reușit.N-a
vrut să șadă cu noi la masă,i-am dat în pat ceasul cu figurine,să-l învârtă cât
poftește.Îi place menuetul dulce și nespus de trist pe care se-nclină
păpușa-bărbat și păpușa-femeie,își dau mâna,se rotesc,se despart și iar își dau
mâna.Jacques zice că-l înteresează cum se termină dansul,e ca o poveste.Depinde
cât învârte cheia.Uneori se termină cu bine și cei doi rămân mână-n
mână.Alteori nu,iar la sfârșit,păpușile de porțelan stau răsucite și se uită în
depărtare.Așa că ne-a prins bine venirea polițaiului nostru,cu vești din târg.”
(Ioana Pavelescu, Viața începe vineri)
Modul de expunere
predominant este narațiunea la persoana I,iar personajul-narator povestește
ca-ntr-u jurnal cu însemnări făcute cu naivitate și cu
adevăr-un monolog interior.Despre cartea pe care o citește notează capitolul pe
care-l părăsește,pentru că în casa ei au sosit oaspeți ce vor rămâne până la
Anul Nou.
Timpul povestirii este timpul necesar narării-seara
târziu- unui eveniment și anume tristețea lui Jaques-fratele mai mic.care
refuză cina,se preface vesel atunci când i se acordă atenție.Doar ceasul cu
figurine din porțelan îi alungă neliniștea: melodia liniștiroare a menuetului
grațios după care dansează două păpuși de porțelan,figurine care prin dans,un
vârtej al vieții, spun o adevărată poveste de viață:se rotesc de parcă ar dori
o întâlnire; se depart doar pentru a se reîntâlni.Dansul înseamnă energie,viaţă
este drumul unuia către celălalt,dar totul depinde cum puterea unei chei îi duc
spre cunoaștere,apropiere sau îi depărtează,înstrăindu-i.Este dansul vieții,un
mod de a exprima trăirea redată cu mare sinceritate.
Spaţiul este reprezentat de locul-intimitatea
unui pat,loc al refugiului,al odihnei,unde personajul se depărtează de cei din
jur,pentru a-și găsi liniștea.Jacques este prezentat indirect prin retragerea
în intimitatea patului,unde se delectează,privind dansul unor figurine al unui
ceas.Este interesat de finalul dansului în care cele două figurine se despart
sau își continuă povestea vieții.
Naratorul=personaj,implicat direct participă
la desfășurarea întâmplării și ne invită să cunoaștem o lume,folosind un limbaj
simplu,atent studiat,într-o atmosferă care dă impresia că ne aflăm acolo.
