,,Din asfintit, de peste munte,
Rasfringeri rosii de amurg
Se sfarma-n licariri marunte
Si-n Dunarea umbrita curg.
Dar unda tulbure le-ngroapa
Când, subt rachitele din vale,
De-abia mai tremura pe apa
Ca niste coji de portocale.
Acolo jos, peste cununa
Intunecatului boschet,
Sclipeste-n aer semiluna
Din virful unui minaret.
Si parca zugravit anume,
Isi culca umbra până-n mal
Ostrovul izolat de lume
Ca un castel medieval.
El pare-o nava fermecata
Ce-a ancorat aici, subt munte,
Minune indelung visata
De valul Dunarii carunte!
A asteptat în nopti senine
Stralucitoare dimineata,
Când din adancul apei line
S-a ridicat la suprafata
Ca o gradina plutitoare
Cu pomi si pasari impreuna,
Cu florile-i ce rid în soare
Si noaptea tremura subt luna.”
Poezia,, Pastel„ de
George Topârceanu un pastel, în care autorul își exprimă, în mod direct și discret,
sentimentele, impresiile la vederea unui peisaj din natură,descris în amurg,
timp magic, prin intermediul limbajului artistic.
Descrierea prin intermediul imaginilor
vizuale în momentul amurgului accentuează senzația plăcerii simțite,pe care o
exprimă, ,,răsfrângerile roșii de amurg”,oglindirea reflexelor roșiatice în apă
ce se-ndreaptă spre negura nopții. Culoarea dominantă, roșul, pare să cuprindă
întreg ținutul, toate elementele naturii,este ceasul melancoliei și al
nostalgiei.De peste munte,din altă lume,amurgul ,,se sfarmă”,se risipește în
sclipiri ca de poveste,epitetul ,,mărunte”transformă luminile într-un
joc,alăturându-se umbrelor curgătoare ale apei.Imaginea vizuală este
încântătoare ochiului dornic de a urmări dansul licăririlor pe ape.;se produce
transformarea în ,,unda tulbure”,sclipirile devin banale,,coji de portocală” ce
vor fi îngropate,,sub răchitele din vale”,loc al tristeții,al
întunericului.Privirea aleargă de-a lungul apei,urmărind alt spațiu ,,în umbra”,imagine
ireală ce va cuprinde natura;din întunecimea unor arbuști luminează
secera,semiluna ,,unui minaret”,turnul ce pare o lunecare spre cer.Poetul
meditează privind înserarea,când fantasticul devine timpul înaintea înfăptuirii
unui miracol, imaginea se transformă.Poetul observă,,ostrovul izolat de lume”,loc
singuratic,pe care privirea îl transformă într-un,,castel medieval”.Comparația
unei insule cu un castel ia naștere în imaginația poetului,dornic de a descrie
o lume de poveste,veche, în momentul tainic al înserării. Atmosfera fantastică
născocește un nou tablou,ostrovul devine,,navă fermecată”,venită din
visul valurilor ,,cărunte”,din timpuri vechi,ancorată ,,subt munte”.Nava
apărută,,din adâncul apei line”a răsărit din adâncurile timpului,din
ape,așteptând ,,strălucitoarea dimineață”,moment al creației
vieții.Ostrovul-castel medieval, nava plutitoare-o arcă a
vegetalului,paradisul, ,,grădina plutitoare”în descrierea căreia poetul
enumeră frumusețile: pomi,păsări,flori,,ce râd în soare,ziua,iar noaptea
,,tremură subt lună” ,înfiorate,misterioase. Ultimele versuri conțin o imagine
vizuală ce întărește starea de încântare a eului poetic în fața unui peisaj ca
de la Facerea Lumii.Florile sunt personificate,asemenea unor ființe fericite în
lumina solară a Paradisului,este fericirea supremă,râd în lumina solară, este
viața veșnică,bucuria;în antiteză poetul aduce noaptea cu misterul ei dominată
de lună,ce înfioară natura,,tremură”,verb care accentuează fiorul adus de
întuneric.Cele două verbe,,râd și tremură”arată sensibilitatea,delicatețea
vegetalului.
Eul liric contemplativ își exprimă
încântarea copleșitoare. Natura pare să preia din starea
poetului,dăruindu-și splendorile.Poetul oferă o interpretare a imaginii
amurgului roșiatic,moment în care natura se transformă fantastic. Se remarcă
prezența grupurilor nominale: răsfrângeri roșii,licăriri mărunte,unda
tulbure.....adjectivele-epitete- specifice pastelului- descriu un peisaj în
care lumea acvatică stăpânește Universul.Comparațiile:,, ca un castel
medieval...pare nava fermecată....ca o grădină” amplifică descrierea
peisajului de basm,văzut prin aburii roșietici ai asfințitului.Totul este
vizual ca-ntr-o galerie de tablouri pictate cu acuarele delicate.
Descrierea peisajului este numai vizuală cu o abundență de
epitete,comparații creând o lume ireală din lumini și umbre.
Iubirea naturii
înseamnă unirea sufletului uman și a frumuseții naturale.Vorbesc despre natură,când
sunt într-o poiană din pădure, uitându-mă la norii încet plutitori, atunci când
nu am niciun alt gând sau când picăturile de picături de ploaie îmi aduc pace
și liniște.Am plecat cu părinții la munte,am trecut dealuri,am văzut necuprinsul
câmpiei și m-am convins că natura nu este orice colţişor de verdeaţă, ci
este acea natură sălbatică rămasă neatinsă. Îmi place să nu mă consider turist, ci prieten
al naturii,
s-o înţeleg, iar înţelegerea ei nu poate fi realizată
decât petrecând cât mai mult timp în aer liber.
Când am ajuns sus
aproare de albastrul nesfârșit al cerului,am îmbrățișat singurul copac răsărit dintr-o stâncă ce părea că se va prăvăli,poate rădăcinile o mai țineau de
peretele muntelui; mi-am lipit obrazul de el și i-am șoptit să-mi dea din
puterea lui.Ca prin miracol, n-a durat mai mult de un minut și am trăit o
frenezie de nedescris.Acolo sus, pe un platou,singur, nimic în jur, într-un apus
de soare,timp magic, ca dintr-o poezie,am simțit că sunt deasupra
tuturor,într-o libertate totală.Eram în altă lume: aerul curat, liniștea mă încărca de energie,din frunzișul copacului ascultam un concert sublim al păsărilor ascunse în frunzele
verzi.
Aș putea să stau ore întregi privind norii sau felul în care vântul mișcă frunzele. Să văd razele de soare cum se oglindesc în apele liniștite ale unui lac și dansul grațios al libeluleor.Să pot să mă bucur de frumusețile naturii e o binecuvântare!
Mă simțeam stăpânul lumii, aveam un sentiment de Dumnezeu,al celui bun
prin singuratate.
iată
mesajul meu pentru voi toți:
!!!... bucurați-vă de mirosul frunzelor ude, dimineața,
îmbrățișați razele calde ale soarelui, sărutați petalele de trandafiri aromate
de noapte, iubiți copacii bătrâni și morocănoși cu bratele înălțate către cer,
împrăștiați frumusețe și uniți-o cu Natura, fiți liberi!!!
