Deschid o carte și eu,cititorul stau puțin în lumea ei, o
săptămână-două sau numai câteva ore și, dacă-mi place, îmi e ușor s-o fac.
Cărțile sunt mai puternice, tocmai pentru că transformă
viața unică în vieți nenumărate. O carte se regenerează de câte ori e citită și
astfel are o viață indefinit de lungă.Cărțile au secrete care pot dăinui ani și atunci pot fi citite şi după
mulți,mulți ani. Cred că scriitorul le-a scris, pentru că a avut o mare durere
tainică sau ca să înveselească pe cineva trist sau ca să uite de o boală sau
ca să se facă plăcut de cineva sau ca să pună un strop de aventură în viaţa
lui.Desigur constatăm că literatura nu plictisește pe nimeni niciodată şi nici
nu dezamăgește,poate pagini neinspirate, dar nu literatura.
O carte se deschide greu,e un fel de încercare, destinată
oamenilor curioși. Întotdeauna există o carte, care-ți arată cel mai scurt și
valoros drum al vieții : te poate scuti de nefericirile inutile,de oamenii
urâți. Când încep să citesc o carte și eu și alții avem o neîncredere în omul
care a scris-o.
Însă cred că dacă reușesc să uit de el și să intru în
universul pe care îl construiește, treptat alunec în visele acelui om, care,
până la urmă, îmi dă nu niște învățături, așa cum aș crede, ci energia lui,
acea lumină din care sunt făcuți numai învingătorii.Cititorii,unii, nu sunt
atașați de un autor, ci de cărți. Îmi amintesc tot felul de cărți văzute
din prisma copilului însetat de lectură,sunt
cărți ce au marcat existența unor oameni-,,Mizerabilii”de
Victor Hugo.
Călătoria în
universul cărții poate fi câteodată periculoasă: cărțile sunt frumoase,însă nu
trebuie să te lași absorbit de mesajul lor totdeauna,ci să menții mereu
contactul cu realitatea.
Cărțile trăiesc și
sunt mai puternice decât noi,oamenii.,,Micul prinț”este o carte extraordinară
care a venit de la un om remarcabil,pentru mine și pentru mulți a fost ca o
corabie a gândirii, plină cu adevăr şi frumuseţe.
Cartea nu e cea care gândeşte pentru tine, ci cartea care
te face să gândeşti.
De aceea urmez îndemnul de a citi cărți bune, este ca și
cum aș purta o conversație cu cei mai de seamă oameni ai prezentului,dar și ai secolelor
trecute.Sunt un fericit,am acces la o bibliotecă, la cărţi și poate voi deveni
un ins mai bun decât alţii, mai
fortificat, poate durerile mă vor atinge mai puţin şi nefericirile vor trece
mai repede.
Citesc paginile din manualul de română și mă întreb:ce
visa Eminescu privind codri de aramă?cum au scris unii poeți atâtea versuri,așa
deodată sau au mai greșit?l-a văzut Caragiale pe Goe sau și l-a închipuit?a
colindat Radu Tudoran mările,pentru a-și găsi prietenul?Fram chiar s-a întors
în ghețurile nordice?și alte și alte întrebări??????
Tocmai am
terminat de citit o carte și,după ce am întors ultima pagină, mă simt ca și cum
aș fi pierdut un bun prieten.
